Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Mănăstirea Curtea de Argeş

Legenda Mesterului Manole de aici poate fi un argument evocator pentru vremurile tulburi pe care le traieste astazi societatea romaneasca: omul, mai ales cand este sovaitor in credinta, nu poate crea nimic desavarsit si durabil decat urmare a unui devotament generos pentru ceea ce el asteapta de la ceilalti.
Si aceasta, intr-o mutualitate mergand pana la jertfa suprema pentru binele Cetatii si a natiunii in care s-a nascut. Intrucat faptele si lucrurile demne de istoria cea adevarata cer seriozitate, cer jertfelnicie, notiuni atat de rarisime in aceste zile cand tara sufera parca de miracolul unei nasteri care nu se mai produce… nici chiar la Arges, ocolind ca pe o noua Gomora cetatea ciobanului Bucur.

Sunt consideratii care nu pot insa diminua cu nimic perenitatca celui mai somptuos locas de cult de la noi si in acelasi timp una dintre capodoperele artei universale apartinatoare epocii post-bizantine, o minune cladita in piatra, marmora si mozaic, in focul jertfirii de sine.

Epoca lui Neagoe Basarab ramane, in primul rand prin ridicarea manastirii de la Arges, ca una de mare efervescenta si renastere a vietii, a culturii si artei bisericesti pentru intreg secolul XVI si nu numai.

El a ctitorit biserica Mitropoliei din Targoviste (terminata si zugravita de Radu Paisie), biserica Sf. Gheorghe din aceeasi localitate, schitul Ostrov din Calimanesti, a zugravit sau refacut manastirile Dealu si Glavacioc, biserica mare din: Snagov si pe cea de la Tismana, realizari umbrite insa de ctitoria de la Arges.

Manastirea pe a carei raboj avea sa se incrusteze perioada indelungilor tribulatii cuprinse intre diminetile istoriei ce ne caracterizeaza si maretul act al Unirii Tarilor Romane, a fost sfintita la 17 august 1517 de catre un sobor de mitropoliti, arhierei, egumeni si preoti romani si straini, in frunte cu patriarhul ecumenic Teolipt.

Pe timpul sfintirii a fost consumata si prima canonizare despre care se stie la noi, aceea a patriarhului Nifon, a carei pomelnic in calendar se face pana astazi la 11 august, ziua trecerii sale la Domnul.

Manastirea a fost inzestrata de catre domnitor si sotia sa Despina Milita (calugarita dupa accea sub numele de Platonida), cu vase si obiecte de cult din aur masiv si cu alte feluri de bunuri, dar podoaba ei cea mai de pret a fost pictura renumitului zugrav Dobromir (intre1517 si 1526).
Prin grija savantului Nicolae Tocilescu, mare parte din aceasta inestimabila opera picturala a fost transferata la Muzeul National de Antichitati din Bucuresti cu prilejul restaurarii manastirii dintre 1875 si 1886. Despre aceasta restaurare, impusa de starea deplorabila la care ajunsese monumentul, dar gandita netemeinic si incredintata unor artisti straini, lorga a spus pe buna dreptate: “Cred ca la noi in tara se gaseau, si atunci cand am adus pe arhitectul francez. oameni cari, macar strangand cu totii cunostintele lor intr-un manunchi, puteau sa ni dea indarat, cu toata priceperea si cucernicia, vechea manastire a lui Neagoe-voda. In locul Caselor din Franta, Casetor din Viena, se puteau afla mesteri de-ai nostri cari mai incet (dar nu mai scump) ar fi dat podoabele dinauntru, delicatele lucraturi de zugraveala, de sapatura si chiar de turnatorie in acest caz, n-ar mai fi nici catapiteasma de metal, cu flori, nici vulturi heraldici apuseni, nici slove care nu sunt buchi si nu sunt litere;…Ai nostri ar fi lasat, ca niste duioase amintiri dintr-un trecut care a fost numai o data si nu se mai poate comanda, cu orice sacrificii bugetare, in facatoarea de minuni strainatate, acele ·stangace icoane si sculpturi vechi, al caror grai de cinci sute de ani venind din departarile credincioase eroice, ni spune cu cat mai mult decat jargonul international al momentului”.

O mai concisa transpunere in proza a poeziei “Icoana si privaz” de Eminescu nici ca se putea scrie despre aceasta “Doina in piatra” a Argesului.

ln gropnita acestui maiestuos sfant lacas isi au odihna de veci Neagoe Basarab,.mormant aee carui lespezi funerare au constituit de-a lugul a doua secole – XVI si XVII – modelul sculptural cel mai frecvent in Muntenia), sotia sa, Despina, reginele Maria si Elisabeta, regii Romaniei Carol si Ferdinand, ctitorul Marii Uniri si parintele lui Mihai cel interzis: “De aceea, marirea ce ti-o dam, Sire, este: sa te incoronezi la Alba Iulia, sau sa mori pe campul de la Turda” i-a spus odata un parlamentar adevarat. Si, spre gloria vesnica a acestei tari, regele i-a dat ascultare.

Preluare dupa http://ortodox.ro

Lasati un raspuns