Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Mănăstirea Dervent

Calatorul aflat la odihna pe Litoral, atunci cand nu se va lasa cu totul coplesit de placerile tegumentare si de farmecul panoramei oferite de nisipuri in aceste luni dogoritoare de vara, va porni in cautarea unei mai profunde cunoasteri a peisajului dobrogean.
Astfel, este de presupus ca, dupa ce-si va fi plecat genunchii inimii in Pestera Sfantului Apostol Andrei, intemeietorul primelor comunitati crestine pe stravechiul nost’ pamant, va face un popas de suflet si la Dervent – o alta manastire reinfiintata dupa ’89, amplasata aidoma unei altfel de fortarete la doar 4 km de hotarele cu Bulgaria, in imediata apropiere a Dunarii, pe terasele viticole ale comunei Ostrov, satul Galita.

Cercetarile arheologice intreprinse pe insula din vecinatate au scos la iveala existenta, pe aceste meleaguri, a unei cetati bizantine Pacuiul lui Soare – durata prin anii 971, ca rezultat imediat al instaurarii administratiei bizantine in zona Dunarii de Jos. Sihastria cu numele de Dervent a precedat insa cu un secol aceasta cetate si, potrivit unor surse credibile, intemeietorii ei duhovniceSti au fost calugari romani autohtoni cu legaturi la unele asezari monahale de peste hotare (Constantinopote, Athos Si Balcani). Aceasta sihastrie, ca si cetatea amintita, nu au dainuit decat pana spre inceputul secolalui Xl, cand dispar sub loviturile pecenegilor, popor migrator de neam turcic.

Fragmente ale zidurilor de incinta ale cetatii de atunci inalte de 4 m, o poarta de intrare, debarcaderul si ramasitele unei cladiri cu absida au ramas marturie prin vremuri si pot fi zarite si cercetate pana astazi de impatimiti dupa vestigii civile. Ceilalti, care ar dori sa cunoasca indeosebi ceea ce a insemnat cetatea romana Derwenti (una dintre porjile Scitiei Minor prin care a intrat mai intai la inimile protoparintilor nostri Numele Dumnezeului Celui Viu), vor acorda o mai mare luare-aminte evocarii ieromonahului Tudor, ghidul manastirii.

Cu glasul sau cald si lipsit de indrazneala, desi tineresc, convins parca de faptul ca el singur, fara aportul Duhului Sfant conjugat cu dorinta sincera a oamenilor de a crede, el, un simplu ieromonah, nu va putea face mare
isprava in inimile auditorilor, parintele Tudor aduce in actualitate cu naturalete si cu smerenia apelor curgatoare, istoricul celor patru Cruci dobrogene dintre care una poate fi chiar aceea pe care o vazuseram in altarul Ziua Crucii si in jurul careia vegheau asteptand in rugaciune si lacrimi mame si
copii aidoma bolnavului de la Scaldatoarea Vitezda, ca Iisus sa-i intrebe: “Voiti sa va faceti sanatosi?”

Este vorba de cele patru cruci rasarite pe mormintele celor patru mucenici (un barbat si trei fecioare) care i-au urmat pe aceste meleaguri Sf Apostol Andrei “cel dintai chemat” pentru a propovadui cu pretul capului lor Evanghelia la neamuri. Fiind ei arestati de hegemonul si refuzand sa inchine zeilor, au fost jupuiti de vii, rastigniti ca si Sfantul Andrei, cu capul in jos si apoi sfartecati in farame. Crucile cu pricina au putut fi descoperite datorita minunilor rasanrite in jurul lor si pastrate de traditie. Pierdute intre timp, cele patru Sfinte Cruci facatoare de minuni au fost readuse in actualitate dupa batalia de la Kossovopolje (15 iunie 1389) si nu de un crestin
ci de aceasta data de catre un viitor crestin, pasa Ahmed Bey, care a crezut si venerat puterea extraordinara a celor patru Cruci aflate pe pamanturile sale. Dar urmasul si mostenitorul sau de dinaintea Razboiului Roman de Independenta, fanaticul Aly apuca sa distruga fara mila doua dintre acele Cruci.

Marturiile ramase cu privire la vindecarile savarsite de puterea acestor cruci si la credinta bolnavilor care le atingeau curg pana catre anii 1959, cand, urmare odiosului Decret comunist cu nr. 410, si manastirea Dervent
este batjocorita, monahii ei, o parte alungaji pe drumuri, iar alta parte in frunte cu staretul lor, Eletterie Mihai (fie-i tarana usoara), arestati si declarati dusmani inraiti ai politicii de ateizare si supravegheati pana dupa Decembrie 1989 de catre Securitate. Sarmanul parinte Elefterie, mult bine a mai facut pe unde l-au purtat apoi pasii exilului sau pamantesc, pana sa revina cu greu “acasa”, la Dervent, cu doar 100 de zile inaintea trecerii sale la Domnul, in mai 1990. A trebuit pentru aceasta insa ca tara sa treaca mai intai prin minunea din Decembrie \’89. Biserica manastirii actuale cu cele trei altare ale sale Cuvioasa Paraschiva, lzvorul Tamaduirii si Ziua Crucii despre care am mai amintit, el le-a durat, parintele Elefterie Mihai in anul 1936, trudind zi si noapte asupra necazurilor multora care il cautau si cu contributia localnicilor din satele marginase, care l-au iubit nespus, pentru bunatatea sa.

In prezent, curtea manastirii este un adevarat Santier, iar duzina de monahi din launtru trudesc din greu alaturi de constructori la inaltarea de chilii, muncesc si se roaga.

Preluare dupa http://ortodox.ro

Lasati un raspuns