Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Zi de sărbătoare în Parohiile româneşti Zlocutea şi Sârmănovăţ din Timoc. Noi provocări ale Bisericii Ortodoxe Sârbe

În data de 02 octombrie 2011, s-a îndeplinit visul de mai mult de jumătate de secol al unor români de pe Valea Timocului. Din această zi, satul românesc Zlocutea, are un loc de rugăciune, un loc de spiritualitate şi cultură ortodoxă, binecuvântat de Dumnezeu prin punerea crucii şi stropirea cu apă sfinţită, transmite corespondentul Romanian Global News din Timoc.
Slujba de sfinţire a fost oficiată de către Prea Cucernicul Părinte Protopop Boian Alexandrovici, Vicar administrativ al Timocului (pentru românii din Serbia de Răsărit), Părintele Ioan Liviu Micu şi numeroşi credincioşi din sat şi din împrejurimi.

„La cererea credincioşilor şi cu ajutorul lui Dumnezeu, în scurtă vreme se vor înainta documentele pentru obţinerea aprobării pentru construirea unui locaş de cult, închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă”, a declarat Părintele Boian.

S-a format Consiliul Bisericesc la Sârmănovăţ

Consiliul Parohial

În Ziua Crucii după calendarul vechi, pe 27. septembrie 2011, Preacucernicul Părinte Boian Alexandrovici parohul Mălainiței și al Remesianei, protopop al Daciei Ripensis și vicar administrativ al Timocului şi credincioşii ai Biserici Ortodoxe Române din Praova şi Sârmănovăţ au format Consiliulul Bisericesc, în Sârmănovăţ lângă Nigotin, în Timoc, transmite Timoc Press, preluat de Romanian Global News.

După serviciul divin în biserica Sfinţilor Arhangheli și a Preacuvioasei Măicii Paraschiva, oaspeţii din România, Ion Gheorghe Olteanu, directorul bibliotecii Faget şi preşedintele Asociaţiei Cultur- Artiste “Fageteana” din Faget, profesorul Mircea Nicolaie Raciu, Florian Copcea, corespondentul Agerpres din Drobeta Turnu Severin, împreună cu ceilalţi credncioşii ai Parohiei ortodoxe române Aquae şi Sârmănovăţ s-au adunat cu toţi lângă Crucea în Sârmănovăţ unde a avut loc un serviciu divin şi taierea colacului al gazdei Milan Mitici, pe a cui moşie s-a pus Crucea-zapisc înainte de patru ani.

Preacucernicul Părinte pr. iconom stavrofor Boian Alexandrovici, Vicar administrativ al Timocului și protopop al Daciei Ripensis şi Preacucernicul Părinte Ioan Liviu Micu, secretar al protopopiatului Daciei Ripensis și paroh al parohiei din Șipicova, au avut o întâlnire cu credincioşii ai Biserici Ortodoxe Române din Praova şi din Sârmănovăţ şi au format Consiliul Bisericesc, compus din şapte membri.

Malainiţa – noi provocări ale Bisericii Ortodoxe Sârbe

Panoul profanat
Pe fondul reîntoarcerii românilor/vlahilor din Timoc către Biserica Ortodoxă Română şi către slujba în limba maternă, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Sârbe în zonă, episcopul Iustin, panicat că la slujbele sale nu mai vin decât foarte puţini credincioşi sârbi, încearcă, inclusiv prin provocări, atragerea de credincioşi români/vlahi din parohiile Bisericii Ortodoxe Române, transmite corespondentul Romanian Global News din Timoc.

Astfel în dimineaţa zilei de 2 octombrie, pe tabla (indicatoru) pe care este stema Patriarhiei Române de la Malainiţa au fost lipite 2 foi cu înştiinţare că în 2 octombrie Episcopul Iustin va sluji Liturghie la Malainiţa.

Pe afiş scria ‘Invităm pe locuitorii satului să vină în număr cât se poate mai mare’, şi era ştampila parohiei din satul sârb vecin, Iaseniţa (Jasenica).

Aceleaşi afişe s-au găsit şi pe terenul Bisericii Ortodoxe Române unde se află tabla pe care se anunţă cine a murit din sat.

Astfel de provocări nu fac decât să alimenteze permanent starea de tensiune care oricum există ca urmare a diferitelor presiuni care se fac asupra românilor/vlahilor din Timoc.

Lasati un raspuns