Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Cardinalul Gianfranco Ravasi – despre credinciosii “incolori” si despre marii atei Cioran si Ionesco

“Elliot zicea: daca noi, occidentalii, ignoram crestinismul, nu numai ca nu ii vom mai intelege pe Voltaire si Nieztsche (marii filosofi atei), ci nu vom mai reusi sa avem o fata, ne vom pierde chipul. Iata de ce avem noi frica de intalnirea cu islamul. Pentru ca islamul se prezinta cu un chip precis, cu o voce care vorbeste. In schimb noi, crestinii, suntem fara o fata. Asta e motivul pentru care pierdem, usor-usor, nu credinta, ci civilizatia. Trebuie sa conservam aceasta mostenire pe care am primit-o”, a explicat ieri Cardinalul Gianfranco Ravasi, la Ateneul Roman, intr-un dialog cu H.-R. Patapievici.

Ce este Curtea Neamurilor – Il Cortile dei Gentili

Cardinalul Gianfranco Ravasi: “In Ierusalim, in timpul lui Irod, exista un spatiu rezervat in exclusivitate evreilor. Era un spatiu in care intrau credinciosii. Dar de cealalta parte exista un alt spatiu, o curte a neamurilor (cortile dei gentili), a paganilor, care in ochii evreilor erau necredinciosi (desi in realitate nu erau atei), pentru ca nu credeau in Dumnezeul pe care ei il slaveau.

Un aspect care devine fundamental pentru noi: intre cele doua spatii exista un perete despartitor, o frontiera. Care dintre voi a fost la Istanbul, la Muzeul Arheologic, a putut vedea o placa de marmura ce a fost descoperita de catre arheologii de la 1800, chiar in spatiul anticului Templul din Ierusalim al lui Irod. Aceasta placa de marmura condamna la moarte toti acei pagani care ar fi sarit acel perete, care ar fi intrat in spatiul sacru. La o prima vedere, acele doua spatii erau ostile, erau separate. Dar elementul semnificativ era aerul, vantul care trecea dintr-o curte in cealalta. Astfel paganii puteau vedea ce se sarbatorea alaturi, puteau auzi acele cantece ale evreilor. Exista spatiul liber deasupra.

Este important, pentru credinciosi si necredinciosi, macar sa reincepem sa ne ascultam unii pe altii. Palatul (in care se desfasoara viata sociala) si templul – au dreptul sa existe, trebuie sa existe, dar sunt independente. Au portile inchise. In templu sunt rugaciunile, invocatiile, liturghia. In palat se desfasoara comertul, politica, viata culturala si stiintifica. Portile nu permit trecerea. Iata deci necesitatea de a intra in doua curti.

Apostolul Paul, scriindu-le crestinilor din Efes, in capitolul II, versetele XIV-XVI, probabil privind chiar la acel perete: “Hristos a venit si a demolat zidul ce separa cele doua popoare, facand din ele un singur popor”. Iata visul ideal: acela de a face ca ascultandu-ne, la final, sa putem nu sa ne identificam, ci macar sa ne strangem mana si sa vorbim pe anumite teme.

Credinciosii, ateii si credinciosii “incolori”

“Cred ca in realitate exista trei curti.

Prima este curtea credinciosilor, care poate la randul ei sa fie impartita in doua: credinciosii autentici si credinciosii incolori, fara identitate, fara chip, care au doar o practica religioasa vaga, pentru care credinta nu loveste viata.
La fel, de cealalta parte, exista multi necredinciosi, multi atei, agnostici, care insa se intereseaza de dumnezeu cu o pasiune, chiar daca atacand, urand, dar cu o pasiune pe care nu o au credinciosii acestia slabi.

Sa nu uitam ca in Cartea Apocalipsei exista o fraza teribila indreptata impotriva unei biserici din Asia Minora: “Pentru ca tu nu esti nici cald, nici rece, ci caldicel, eu voi incepe sa te vars din gura mea”. Deci exista o lume de crediciosi care sunt aproape inferiori ateilor care simt problema existentei lui Dumnezeu, chiar daca in mod polemic, dar in mod serios.

Un poet german, Heine, spune intr-o poezie: “Ascultati clopotul cum suna. Se aduse Sfinte Taine unui Dumnezeu care moare”. Un alt filozof de la 1800, contemporan, Nietzsche, prezenta acel nebun care tipa in piata: “Noi l-am ucis pe Dumnezeu! Mainele noastre siruie de sangele Dumnezeului pe care l-am ucis!” Dar nu se stie la final care este adevaratul sens: acest om, care poarta o lampa, la final o sparge, o loveste de pamant. Cade adica in intuneric: nu mai are soarele religie, dar nu mai are nici lampa ratiunii.

Iata de ce zic ca exista atei care apartin de Curtea Neamurilor, cu care noi dialogam”.

Cioran si Ionesco – in raport cu Dumnezeu

“Exista atei cu figuri pe care le stiti, veniti dintre voi, chiar daca apoi au renuntat la nationalitatea voastra. Ma gandesc la Cioran si la Ionesco. Doi care si-au pus intrebari despre Dumnezeu in mod repetat.

Cioran zice la un moment dat: “Nu stiu daca numele lui Dumnezeu este Nimicul sau Totul”.

Iar Ionesco zicea, intr-un interviu, in mod ironic, dar nu total: “Cand aud telefonul, uneori alerg in speranta, de fiecare data dezamagita, ca Dumnezeu sau unul dintre ingerii sai secretari ma cheama”. Si stiti care e ultima fraza scrisa in jurnalul sau, inainte de a muri? Mie mi-a zis-o un prieten al sau, care inca traieste, istoricul Alain Besancon: “Rog pe Nu Stiu Cine. Sper pe Iisus Hristos”.

Multi dintre voi il cunosc pe filosoful danez Soren Kierkegaard, care zice: “Nava (lumii) e in mana bucatarului. De aceea, microfonul, megafonul nu mai este ruta, drumul, ci ceea ce vom manca maine”. Cate persoane stau azi in fata televizoarelor, ascultand ce vor manca maine, cum se vor imbraca. Cred ca asta este drama.

Ce avem dincolo de curtea acestor veritabili atei, care insa isi pun intrebari? Avem orizontul persoanelor superficiale, indiferenta, pentru care religia este irelevanta. Morala este adaptata la propriile exigente. Un sociolog filosof, Charles Taylor, spune: “Daca Dumnezeu ar aparea azi in piata unei metropole, in cel mai bun caz i-ar cere documentele ca unui strain”. Iata, adevarata problema este tocmai aceea de a vorbi acestei lumi care nu isi mai pune intrebari, care nu mai cauta.

Elliot zicea: daca noi, occidentalii, ignoram crestinismul, nu numai ca nu ii vom mai intelege pe Voltaire si Nieztsche (marii filosofi atei), ci nu vom mai reusi sa avem o fata, ne vom pierde chipul. Iata de ce avem noi frica de intalnirea cu islamul. Pentru ca islamul se prezinta cu un chip precis, cu o voce care vorbeste. In schimb noi, crestinii, suntem fara o fata. Asta e motivul pentru care pierdem, usor-usor, nu credinta, ci civilizatia. Chiar daca suntem in catacombe in calitatea noastra de crestini (ma gandesc chiar si la oamenii de cultura necredinciosi, dar care sunt mostenitorii patrimoniului crestin), trebuie sa avem din nou curajul de a iesi si de a spune-o in piata si de a o scrie. Trebuie sa conservam aceasta mostenire pe care am primit-o.

Nietzsche nu poate fi acuzat ca este un aparator al crestinismului (a scris Antihristul). Dar are o fraza intr-una dintre operele sale: “prin ceea ce simtim cand citim poeti Pindaro sau Petrarca si ceea ce simtim cand citim psalmii – este aceeasi diferenta intre pamantul strain si patrie”. Adica in ureche exista un ecou, trebuie sa-l facem sa rasune. Intram intr-o pinacoteca si gasim toate aceste tablouri, care sunt parte din istoria culturii. Sigur, nu le mai intelegem, nu le cumparam, dar macar sunt acolo, macar pentru a ne provoca.

Un regizor polonez, Kieslowski, a realizat 10 filme despre decalog. Toate laice, nu exista referire la religie. Cand a prezentat aceste pelicule, a spus: “In fiecare zi incalcam macar una dintre porunci. Si cu toate acestea, ele raman acolo, ca o stea polara, pentru a ne reaminti moralitatea”. Sa nu pierdem aceasta maretie a istoriei umanitatii! Fenomenul crestin nu ca religie, ci fenomenul crestin ca dimensiune, insemnatate a umanitatii.

Drama timpurilor noastre: muzeificarea valorilor

Horia Roman Pataievici: “A nu ne uita traditia si a pastra crestinismului pentru ca referintele esentiale ale culturii si ale valorii noastre sa nu se piarda – este un lucru care, cand sunt optimist, imi spun: da, ar putea sa ne iasa. Pentru ca ne pricepem foarte bine la muzee. Avem cele mai frumoase muzee din istoria umanitatii, de fapt am inventat notiunea de muzeu. Am inventat muzeificarea valorilor.

Daca pastram crestinismul doar in acest fel, atunci vom avea un muzeu superb… Trebuie un suflet pentru acest muzeu, trebuie un suflet viu atat intr-o persoana, intr-un om, ci si intr-o comunitate. Iar aceasta comunitate sa se poata referi la muzeu ca la o traditie vie. Trebuie sa fie o libertate in societate care sa fie definita prin aceste valori”.

Cardinalul Granfranco Ravasi: “In Europa Occidentala, marile catedrale sunt deschise putine ore dimineata, pentru liturghie, cu un grup redus de credinciosi. Apoi, toata ziua sunt deschise pentru turisti. Catedrala devine astfel un invelis gol, o cochilie, care nu mai are ecoul unui popor care se roaga. Asta este, intr-adevar, una dintre marile drame ale timpurilor noastre”.

Criza comunitatii si internetul

Cardinalul Granfranco Ravasi: “In criza, in societatea contemporana, se afla si familia. Biserica e in criza, sunt in criza partidele (grupuri, comunitati cu anumite idealuri), sunt in criza asociatiile, deci statul impreuna devine mai dificil. Unde se gaseste comunitatea cea mai extinsa? Sigur, se gaseste in marile celebrari, spre exemplu beatificarea lui Ioan Paul al II-lea. Am fost prezent acolo in calitate de cardinal si se putea vedea caldura unui popor divers, care simtea o unitate.

Dar trebuie sa spunem ca poporul se reuneste pe strazile virtuale, in internet, pe aceste trasee ciudate, reci, dar aici macar se intalnesc, se ciocnesc, isi vorbesc.

De doua luni am si eu un cont de twitter, pe care am scris in fiecare zi o fraza din Biblie. Am pornit de la 200 de persoane. Acum sunt 2.000. In urma cu doua zile am fost indreptat catre -o publicatie laica, unde mi-am inclus blogul. In 24 de ore, reactionasera la declaratia mea mai mult de 600 de oameni, 600 de mesaje. De aceea, cred ca nevoia de comuniune nu s-a stins.

Pascal zicea ca doi indragostiti, cand au epuizat toate cuvintele de dragoste, se privesc in ochi si tac. Si acel limbaj e mult mai elocvent decat cuvintele. Credinta e contemplare, nu doar dialog. Cred ca omul este facut pentru a privi chipurile”.

Cine este cardinalul Gianfranco Ravasi

Nascut in 1942, preot din 1966, fost prefect al Bibliotecii Ambroziene din Milano si profesor de exegeza a Vechiului Testament la Facultatea de Teologie a Italiei de Nord, Gianfranco Ravasi este ales in 2007 arhiepiscop, presedinte al Consiliului Pontifical pentru Cultura, al Comisiei pentru bunurile culturale ale Bisericii si al Comisiei de arheologie sacra. In urma Consistoriului din noiembrie 2010, devine Cardinal al Bisericii Catolice. Biblist, autor a numeroase carti, intre care un monumental comentariu la “Psalmi”, in trei volume, la “Iov”, “Cantarea Cantarilor”, “Qohelet”, Eminenta sa Cardinalul Gianfranco Ravasi este cunoscut de asemenea pentru contributiile sale in mass-media. Este membru al Congregatiei pentru educatia catolica, al Consiliului pontifical pentru dialogul interreligios si al Consiliului pontifical pentru noua evanghelizare.

Preluat dupa http://hotnews.ro

Lasati un raspuns