Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Dan Lungu, carte despre suferinţele românilor din Italia, împărţiţi între două Patrii

Primul contact al lui Dan Lungu cu Italia a fost în studenţie, în anul 1993, când prin intermediul unei burse de studiu de două luni a ajuns la Universitatea pentru Străini din Perugia. Atunci, ca să vadă Italia cu un buget de student, a călătorit cu trenul şi a dormit prin parcuri. Acum, Dan Lungu este un scriitor afirmat şi, de curând, a publicat unul din volumele sale, “Sunto babă comunistă”,  şi în limba italiană.

Pentru a schimba imaginea românilor din Italia, atât în rândul italienilor, cât şi în rândul românilor din ţară, scriitorul şi sociologul Dan Lungu lucrează la cartea “O patrie, două patrii. Jurnal de călătorii”. Suferinţele şi trăirile prin care trec românii de la Roma, Torino şi din sudul Italiei, aflaţi departe de casă, vor fi surprinse cu mare atenţie de Dan Lungu şi de Didier Ruef, un renumit fotograf elveţian, pe parcursul a doi ani.

Proiectul, finanţat de Institutul Cultural Român, prin Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, este structurat pe trei stagii de documentare în Italia, în timpul cărora Dan Lungu şi Didier Ruef vor explora comunităţile româneşti din Italia Centrală, de Nord şi de Sud, propunîndu-şi să înţeleagă de ce se află aceştia acolo, care e povestea vieţii lor, cine sunt ei acum, cum se raportează copiii lor la România şi la Italia, care e viaţa lor cotidiană, cum interacţionează cu italienii în diferite contexte, cum gestionează diferenţele, ce le place şi ce nu în noua lor viaţă, ce proiecte au.

«Este un proiect foarte frumos la care eu ţin foarte, foarte mult, este un proiect pe care l-am numit “O patrie, două patrii”», explică autorul, Dan Lungu, aflat la Roma, deja în prima etapă.

«Eu fac interviuri, povestiri ale vieţii, pe care le prelucrez şi le transform într-un jurnal de călătorii în care bibliografiile persoanelor pe care le întâlnesc devin foarte, foarte importante, iar el (Didier Ruef – n.r.) face fotografii», completează Dan Lungu.

Fotograful elveţian va realiza o serie de fotografii documentare în familiile sau comunităţile de români din Peninsulă, fotografii care vor ilustra volumul şi vor sta la baza unor expoziţii în România şi Italia.

De la români de sub poduri la artişti plastici

«Am găsit lucruri extrem, extrem de interesante. Nu reuşim, din păcate, să facem câte interviuri ni s-au propus şi am găsit. Am fost în locuri fantastice până acum, adică am dormit la un muncitor în construcţii acasă, pentru ca să vedem tot ce se întâmplă, am stat un week-end cu el. Am fost sub pod la gara Tiburtina unde, în fiecare seară, la ora 21.00 Caritas-ul dă de mâncare săracilor. Trei sferturi dintre persoanele care se adăpostesc acolo sunt români.

Am vorbit cu artişti plastici, am vorbit cu un proprietar român de restaurant, am vorbit cu un tip care pune parchet, am fost la biserici ortodoxe, la biserici neo-protestante. La o biserică neo-protestantă am descoperit vreo zece cetăţeni de etnie romă convertiţi, asta mi s-a părut halucinant», mai povesteşte Dan Lungu.

Documentarea va continua după aceea la Torino, apoi în partea de sud a Italiei. «Probabil că o să ne împărţim undeva între Napoli, Bari. Acum am aflat de un sat din Sicilia unde trei sferturi din sat sunt persoane foarte bătrâne şi fiecare are câte o “badante” româncă, şi acolo vrem să ajungem». Scriitorul consideră că aceasta este «o experienţă foarte diversă, care va fi foarte greu de cuprins într-o carte, dar va fi foarte interesantă pentru că diversitatea ei este de neimaginat.»

Pentru acest proiect a fost aleasă Italia, deoarece este ţara cu cea mai mare comunitate de români, peste 1.200.000.

Trei categorii de public

“O patrie, două patrii. Jurnal de călătorii” are trei categorii de public – ţintă. «Este o carte care sper să fie interesantă pentru cei din România, să vadă că a câştiga bani in Italia nu-i uşor. Mulţi îi invidiază pe cei din Italia: câştigă bine, vin cu maşini, trimit bani acasă, îşi fac case, dar ei nu ştiu ce sacrificii se fac aici. Nici eu nu ştiam. Am aflat acum. Uneori sunt sacrificii înfiorătoare», a constatat sociologul.

Un alt public sunt chiar emigranţii români din Italia pentru că «vor avea bucuria să se regăsească, să vadă detaliile din viaţa lor. Bineînţeles că ei ştiu lucrurile care vor apărea în carte, dar probabil va fi o lectură emoţionantă pentru ei», consideră Dan Lungu.

Totodată cartea poate reprezenta o lectură şi pentru italieni, «pentru că sunt convins că acei italieni care au angajaţi români la muncă sau ca îngrijitoare sau ca să aibă grijă de copii, cunosc câte ceva despre români, dar vor afla de aici lucruri surprinzătoare.

Pentru italieni, care în general au multe prejudecăţi împotriva românilor, cred că poate fi o lectură care să le deschidă un canal de comunicare spre emigraţia românească, un canal de empatie, pentru că vor înţelege cam cum este viaţa românilor aici, viaţă care de cele mai multe ori nu este uşoară».

Cartea va fi tradusă ulterior după apariţie, apariţie prevăzută pentru anul 2013, şi în limba italiană.

Studiul are în vedere şi pe cetăţenii din Republica Moldova stabiliţi în Peninsulă. «Sunt mai taciturni decât românii. Nu înţeleg exact de ce, dar probabil că o să ne lămurim pe parcurs. O parte au fost mai apropiaţi de Diaspora ucrainiană sau rusească, la începutul anilor 90, după care încet s-au apropiat de români. Au o poveste interesantă, diferită de cea a românilor şi vrem să o tratăm în cartea noastră», explică sociologul.

“Am dormit în parcuri”

Primul contact al lui Dan Lungu cu Italia a fost în studenţie, în anul 1993, când prin intermediul unei burse de studiu de două luni a ajuns la Universitatea pentru Străini din Perugia. Scriitorul îşi aminteşte că a fost de la bun început “uluit” de Italia şi a povestit că împreună cu un alt prieten, cum nu aveau prea mulţi bani, şi-au cumpărat un circuit cu trenul pentru a vedea o parte din Peninsulă. «Cu acel circuit mai ieftin pentru studenţi am vizitat aproape toată Italia, mai puţin sudul. Am dormit în parcuri. Coboram din trenuri, vedeam un oraş, dormeam în parc, a doua zi luam un alt tren, vizitam alte oraşe, iar dormeam afară, pe bancă sau în parc, aşa că îi înţeleg pe muncitorii care dorm sub pod, la Tiburtina, sau în vagoane, pentru că am făcut eu însămi acelaşi lucru ca şi călător».

Preluat dupa http://www.gazetaromaneasca.com

Lasati un raspuns