Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Din invataturile Parintelui Arsenie Boca: Un fel de psihanaliză

“Aproape la toate vârstele se întâlneşte, de pildă, conflictul acesta între a crede şi a nu crede în Dumnezeu; adică ciocnirea minţii sănătoase cu săgeţile nebuniei. Sunt unii convinşi de existenţa lui Dumnezeu, de dumnezeirea lui Iisus şi de iconomia mântuirii; dar, în răstimpuri, se pomenesc munciţi şi de chingile ateismului. Sunt alţii, care n-au muncirile acestea, chiar dacă aud de ele. Evidenţa interioară a credinţei lor e absolută. Alţii sunt bântuiţi de furtuni şi, în sfârşit, alţii, liniştiţi că au scăpat de Dumnezeu: pentru ei nu există. Adevărul e că aparatul conştiinţei lor nu mai prinde nimic, s-a defectat, realitatea spiritului e inexistentă pentru ei.
Ce poate să fie la mijloc? Ceea ce poate să fie cu un aparat de radio, care nu mai prinde undele. Undele există, dar pentru el nu mai există. El are câteva lămpi arse, bobine arse, lovituri şi piese frânte, etc. E infirm pe undeva. Aşa şi oarecare om pătimeşte multe feluri de arsuri şi frângeri lăuntrice, mai pătimşte şi arsurile mediului social, care-i zdruncină nevinovăţia, şi iată-l un ateu, la diferite grade de tărie. Toată situaţia lui se înscrie întocmai în granulele de cromatină. Ateul s-a armonizat cu acest dezechilibru. Sămânţa îl reproduce întocmai. Presupunem că e căsătorit cu o femeie, nu aşa de răvăşită la minte, aşa de dezechilibrată în mediul moral, ci o femeie credincioasă. Copiii se nasc cu două predispoziţii contradictorii: una necredincioasă a tatălui; şi a doua credincioasă, a mamei, potrivit probabilităţilor arătate.
Sufletul nu se moşteneşte, ci se creează de Dumnezeu. Credinţa e o însuşire a sufletului, e drept; dar de la Dumnezeu nu vine nimic rău. Atunci? Atunci, însuşirea sufletului de a-şi cunoaşte şi recunoaşte pe Tatăl, sau de-a se lepăda de El, e dependentă şi de construcţia genetică a trupului, în care va avea să petreacă o vreme. Cuprinsul credinţei se învaţă; înclinarea de a o învăţa sau nu se moşteneşte. Înclinarea sufletului ştim că e către obârşia sa: Anima naturaliter christiana. Înclinarea sufletului face interferenţa cu înclinarea trupului în care a fost trimis. Deci, dacă vine într-un trup în care se găseşte numai dezechilibru, nu-şi va putea manifesta înclinarea sa către cele de sus, ci va asista neputincios lângă un aparat stricat, care nu cântă, ci huruie. Toate chinurile conştiinţei izvorăsc din simţirea acestor infirmităţi, ce zac în străfunduri, şi de unde ele răbufnesc până la suprafaţa faptelor văzute. Ca să uşureze Dumnezeu povara unui suflet, de multe ori îl cruţă de cunoştinţă infirmităţii în care trebuie să petreacă. Aşa vedem seninătate şi la idioţi.”
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.
Selectie de text realizata de dra. Irina Coşoveanu, Fundatia Crestina Parintele Arsenie Boca.

Lasati un raspuns