Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Convorbiri cu Padre Giorgio de la Napoli, care a învăţat româneşte pentru că “sunteţi un popor minunat şi evlavios”

Pe 15 noiembrie a început postul Crăciunului: 40 de zile de renunţare şi sacrifiu, în speranţa curăţării trupului şi sufletului. Momentul este prielnic pentru o mai mare afluenţă în bisericile ortodoxe, şi este bine de ştiut pentru cine rămâne în Italia că nu este singur. La Napoli, credincioşii pot găsi liniştea sufletească în compania unui preot grec ortodox, care ne iubeşte ca naţie. Padre Giorgio spune despre noi că suntem un popor evlavios şi de dragul nostru a învăţat limba română.

În oraşul Napoli, pe o straduţă mică, lăturalnică, aproape de centru, Via S. Tommaso, la numărul 51, se găseşte o biserică ortodoxă.

Întemeiată în 1518, de către principele grec Tommaso Paleologo, ce fugea de pericolul turc ce invadase Imperiul Bizantin, a fost pentru o lungă perioadă de timp singura biserică ortodoxă în regiunea Campania.

Biserica este dedicată Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

Locaşul pare ascuns privirii de gardul elegant din fier forjat şi de vegetaţie. Ca să intri în biserică, trebuie să urci câteva trepte din marmură, biserica fiind costruita pe verticală, deasupra nivelului străzii. Deşi de dimensiuni reduse faţă de alte biserici din Napoli, locaşul de cult ortodox este cochet.

Pereţii bisericii au fost decoraţi de către pictorul italian de origine greacă Velissario Corenzio, iar marea majoritate a icoane lor au fost realizate de către pictorul Eustachio Caruso.

În partea stângă a bisericii, icoana Sfintei Paraschiva de la Iaşi veghează asupra credincioşilor români.

Padre Giorgio

Din 1998, în biserica greacă ortodoxă din Napoli, părintele arhimandrit este Georgios Antonopoulos, pe scurt Padre Giorgio. M-am dus să-l cunosc fiindcă multe persoane mi-au spus că acest preot ajută românii, şi mi-a fost aţâţată curiozitatea când am aflat că în această biserică slujba se ţine în greacă antică, în slavona bisericească şi în română.

Cântarea psalmilor este realizată de două tinere din ţara noastră dintre care una a absolvit teologia în România. Părintele are o privire blajină, dar ochii îi sclipesc de inteligenţă şi te simţi imediat la tine acasă.

Îmi spune că a învăţat iniţial limba română din necesitate:

românii sunt categoria cea mai numeroasă de enoriaşi, asta pentru că suntem numeroşi ca şi imigranţi. Însă când a început să cunoască românii, a început să îi aprecieze şi să îi iubească ca pe fraţii săi greci.

Părintele pare că îţi citeşte in suflet. Vrei să-l chestionezi, îţi răspunde politicos la întrebări, dar de fapt, e el cel care te chestionează. Are har, reuşeşte să adune comunităţi diferite sub acelaşi acoperiş. Îmi explică de ce: “Un preot depăşeşte frontierele. În biserica ortodoxă nu se fac deosebiri între creştini.”

Imaginea românilor

Îmi vorbeşte despre românii care vin în biserica dedicată Sfinţilor Petru şi Pavel: “Românii sunt practicanţi, au o legătură strânsă cu biserica. Au atât credinţa, şi sunt şi o prezenţă frecventă în biserică.”

Îmi spune că în comparaţie cu alte naţii, românii sunt educaţi şi trăiesc conform regulilor bisericeşti. Eu nu ma pot abţine să nu îl întreb atunci cum se explică oare faptul că tocmai noi suntem descrişi atât de urât în Italia.

Pentru Padre Giorgio, explicaţia e simplă: suntem comunitatea cea mai numeroasă, deci şi numărul delictelor e mai mare faţă de alte comunităţi. Chestie de statistică. Pe lângă asta, fenomenul imigraţiei s-a schimbat. Nu mai este emigrarea de pe vremuri, emigrarea a devenit un fenomen de masă. Sarcina bisericii este, însă, în acest context, aceea de a educa lumea, de a indica strada corectă.

Părintele spune că românii sunt mai calzi faţă de alte naţii şi i se pare că semănăm cu grecii. De altfel, grecii au emigrat în ţara noastră şi au întemeiat cea mai mare biserică ortodoxă grecească din străinătate, cea de la Brăila. Când grecii au fost în dificultate, el nu poate uita că românii i-au primit şi le-au oferit refugiu.

Îi mărturisesc că am observat un lucru care nu mi-a plăcut: i-am spus că am remarcat tristeţea româncelor care vin la biserică, privirile lor de animale hăituite.

Padre Giorgio mi-a răspuns cu o undă de mâhnire în glas: “Este vorba despre tristeţea socială, sunt oameni sărmani, care trec prin momente dificile.”

Dar este optimist, aceste momente vor trece şi biserica ortodoxă are menirea de a alina suferinţa enoriaşilor. Biserica greacească nu este singura biserică ortodoxă din oraşul Napoli. Dar ceea ce are ea special este faptul că duminica, la slujbă, vezi credincioşi de naţii şi mentalităţi diferite, reuniţi în dragostea faţă de Dumnezeu: ucrainence blonde cu ochi albaştri, greci cu tenul închis şi români cu mâini bătătorite, blonzi sau bruneţi; vezi egiptencele copte, negrese îmbrăcate în alb, cu şaluri imaculate din borangic ce le acoperă părul şi cu o cruce pictată pe frunte. Toţi în armonie, uniţi de aceeaşi credinţă.

Preluare dupa http://www.gazetaromaneasca.com

Lasati un raspuns