Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Cea mai veche parohie ortodoxă română din Spania şi-a sărbătorit hramul

Credincioşii ortodocşi români din Madrid îşi sărbătoresc hramul în fiecare an pe 21 noiembrie, la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Anul acesta praznicul a fost celebrat în Duminica a 26-a după Rusalii, când Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei, a slujit Sfânta Liturghie arhierească, după ce cu o seară înainte ierarhul a oficiat slujbele din ajun, Vecernia şi sfinţirea apei, informează episcopiaspanieiportugaliei.es. La final, Preasfinţia Sa le-a vorbit celor prezenţi despre Taina Sfântului Botez.

În jur de 800 de credincioşi au participat duminică dimineaţa la Sfânta Liturghie, printre aceştia numărându-se şi noul ambasador al României în Regatul Spaniei, Excelenţa Sa Ion Vâlcu, împreună cu soţia acestuia. Cu toţii au primit învăţături de la Preasfinţitul Timotei, care a desluşit pericopa evanghelică a acestei duminici, pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina, sfătuindu-i să adune aici, pe pământ, comori pentru veşnicie.
Parohia Ortodoxă Română „Preasfânta Fecioară Maria” din Madrid este păstorită de 34 de ani de pr. prof. dr. Teofil Moldovan, cel dintâi preot ortodox român şi cel mai vechi din Spania. Este doctor în teologie, titlu obţinut la Facultatea Pontificală din Salamanca, şi a păstorit încă de la început această parohie, înfiinţată din dorinţa românilor şi prin purtarea de grijă a Patriarhului României de atunci, Iustin Moisescu. În anul 2010, cu ocazia vizitei Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, întâistătătorul i-a oferit preotului Crucea Patriarhală pentru clerici, cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române, în semn de recunoaştere a meritelor în bunul mers al parohiei pe care o păstoreşte de peste trei decenii.
Intregul articol pe basilica.ro

Lasati un raspuns