Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Cele mai vizitate muzee din Romania in 2011

Cele mai apreciate muzee au fost…

Afla care sunt cele mai vizitate complexe muzeale din Romania in acest an.
Castelul Bran a avut, in perioada 1 ianuarie – 31 august 2011, circa 430.000 de vizitatori, pana la sfarsitul anului, numarul acestora urmand sa depaseasca 550.000. Numarul vizitatorilor romani la Bran continua sa fie insa mai mare – circa 61% – decat cel al vizitatorilor straini – 39%, potrivit MEDIAFAX.

Cresterea numarului de vizitatori la Castelul Bran s-a datorat numarului mai mare de evenimente organizate fata de anul trecut, inclusiv nunti, dar si climatului economic care si-a mai revenit in acest an, considera directorul Castelului Bran.

Si Complexul National Muzeal Astra din Sibiu a fost foarte vizitat anul acesta. Pana la sfarsitul lunii octombrie, Muzeul Astra a avut 348.626 de vizitatori, iar estimarile sunt ca, pana la sfarsitul anului, muzeul din Sibiu va atrage circa 400.000. Numarul vizitatorilor Muzeului Astra este in crestere, avand in vedere ca, anul trecut, institutia a avut 230.504 vizitatori.

O alta institutie muzeala care s-a regasit in traseul cultural al turistilor anul acesta este si Muzeul National Brukenthal. In lunile ianuarie – octombrie, Muzeul National Brukenthal a inregistrat 311.417 vizitatori. Reprezentantii muzeului au declarat ca aceasta raportare este relativa, deoarece nu include toate cifrele de vizitare, o parte dintre ele urmand sa le parvina la sfarsitul anului.

Muzeul National Peles, care include Pelesul si Pelisorul, a avut, in primele noua luni ale acestui an, 185.240 de vizitatori, prognoza de vizitatori pana la sfarsitul lui 2011 fiind de 282.000. Reprezentantii Muzeului National Peles se asteapta insa ca prognoza lor sa fie depasita.

“Daca in trecut aveam 75% vizitatori romani si 25% vizitatori straini, anul acesta, raportul s-a echilibrat, ajungand la 60% vizitatori romani – 40% straini”, au mai spus reprezentantii Muzeului Peles.

Nici Capitala nu sta rau cand vine vorba de muzee

Nici Capitala nu sta rau cand vine vorba de muzee

Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti” a fost vizitat, pana la 1 noiembrie, de 246.372 de persoane (dintre care 120.300 straini). Reprezentantii institutiei au declarat ca estimeaza ca numarul vizitatorilor Muzeului Satului sa ajunga la 300.000 pana la sfarsitul anului, dat fiind faptul ca in luna decembrie muzeul va organiza o serie de evenimente dedicate sarbatorilor de iarna.

In ceea ce priveste Muzeul National de Arta al Romaniei (MNAR), acesta a fost vizitat, in perioada ianuarie – septembrie, de 55.817 persoane, iar estimarile sunt ca, pana la sfarsitul anului, institutia va fi vizitata de peste 70.000 de persoane (dintre care circa 30% sunt vizitatori straini).

Un alt muzeu important al Capitalei, Muzeul National de Istorie a Romaniei (MNIR), a avut, in perioada 1 ianuarie – 18 noiembrie, 65.850 de vizitatori, dintre care 20.600 au platit pretul biletului de intrare, in timp ce 45.250 au vizitat institutia in mod gratuit. Pe de alta parte, MNIR pregateste inca doua expozitii temporare si o micro-expozitie “exponatul lunii” pana la sfarsitul anului.

Muzeul National de Arta Contemporana din Bucuresti (MNAC) are, in medie, circa 60.000 de vizitatori pe an, dupa cum a declarat Mihai Oroveanu, directorul institutiei. El a precizat, insa, ca aceste estimari sunt “modeste”, intrucat numai la Noaptea Muzeelor institutia pe care o conduce este vizitata gratuit de aproximativ 9.000 de vizitatori.

Muzeul Taranului Roman a avut, anul trecut, 47.027 de vizitatori la expozitia permanenta, 36.982 la targuri si 10.191 la expozitiile temporare. Anul acesta, in primele zece luni, Muzeul Taranului Roman a avut peste 34.000 de vizitatori la expozitia permanenta, peste 40.000 de vizitatori la targuri si peste 9.000 de vizitatori la expozitiile temporare. “Publicul adult roman cunoaste expozitia permanenta”, a explicat Virgil Nitulescu, precizand ca aceasta este vizitata in general de grupuri de copii si turisti straini.

Muzeul Municipiului Bucuresti – care include Palatul Sutu, ansamblul Curtea Veche si Observatorul Astrononic Amiral “Vasile Urseanu” – a avut, de la inceputul anului, aproximativ 50.800 de vizitatori.

Muzeul National de Istorie Naturala “Grigore Antipa”, care a fost inchis pentru renovare si modernizarea expozitiei permanente in ianuarie 2009 si redeschis pe 17 septembrie anul acesta, a fost vizitat, in prima luna (17 septembrie – 17 octombrie), de 59.835 de persoane, numar de vizitatori care, intre 2000 si 2009, era inregistrat de-a lungul unui an. Un numar record de vizitatori pe parcursul unei singure zile a fost atins pe 23 octombrie, cand 4.955 de persoane au vizitat expozitia.

Cetati si case memoriale reprezentative din tara

Cetati si case memoriale reprezentative din tara

Cetatea Rasnov a avut anul acesta, pana in prezent, circa 187.000 de vizitatori, cei mai multi dintre acestia fiind persoane adulte – peste 120.000 de adulti, restul fiind copii, in subordinea careia functioneaza cetatea. Pe de alta parte, in 2010, Cetatea Rasnov a fost inchisa in cea mai mare parte a anului.

Muzeul Civilizatiei Dacice si Romane din Deva (care include mai multe entitati, printre care Sarmizegetusa Ulpia Traiana, Sarmizegetusa Regia, Casa memoriala Aurel Vlaicu, Casa memoriala Avram Iancu, Muzeul Etnografic si Artei Populare Orastie, Muzeul de Etnografie din Brad) a avut, anul trecut, 49.698 de vizitatori, iar anul acesta va avea peste 50.000 de vizitatori. Totusi, numarul vizitatorilor Cetatilor Dacice nu poate fi precizat cu exactitate, intrucat siturile respective pot fi vizitate gratuit de cei interesati.

Sunt deschise publicului Muzeul Unirii din Iasi si Muzeul Viei si Vinului din Harlau, care au avut, in 2010, 30.235 de vizitatori, in timp ce anul acesta, pana in luna septembrie inclusiv, au inregistrat 32.008 de vizitatori.

Casa Muzeu “Constantin Brancusi” Hobita a avut, pana in prezent, 13.200 de vizitatori, conducerea Muzeului Judetean Gorj, in subordinea careia se afla casa memoriala, estimand ca, pana la sfarsitul acestui an, numarul de vizitatori va fi de circa 13.500. Cei mai multi vizitatori (circa 70%) sunt romani, iar circa 30% – straini. Totodata, cei mai multi vizitatori straini au fost, in ordine, francezi, englezi, spanioli, italieni si americani. In 2010, Casa Memoriala Brancusi a avut 11.724 de vizitatori.

Astfel, Muzeul Marinei Romane din Constanta, care include si o expozitie permanenta la Mangalia, va avea, pana la sfarsitul anului, peste 30.000 de vizitatori, potrivit estimarilor reprezentantilor institutiei. Anul trecut, Muzeul Marinei a avut circa 32.200 de vizitatori, dintre care aproximativ un sfert au fost straini.

Muzeul Callatis din Mangalia a avut, in 2010, circa 5.000 de vizitatori, reprezentantii institutiei declarand ca estimeaza ca, pana la sfarsitul acestui an, numarul celor interesati sa vada expozitiile institutiei va ramane aproximativ la fel cu anul trecut.

Preluare dupa http://www.9am.ro

Lasati un raspuns