Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Destinaţiile turistice româneşti, promovate în Spania

România este prezentă la Târgul Internaţional de Turism EIBTM 2011 care se desfăşoară la Barcelona, în perioada 29 noiembrie – 01 decembrie a.c. Standul naţional, organizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pe o suprafaţă de circa 70 mp, găzduieşte 12 agenţii de turism şi hotelieri.
Cu un design modern şi spaţii deschise, luminoase, standul oferă vizitatorilor materiale de promovare şi informare turistică, fiind prima participare a României la EIBTM sub noua identitate vizuală a brandului naţional de turism.

Pe durata manifestării, la stand vor avea loc prezentări ale destinaţiilor româneşti de turism şi întâlniri ale expozanţilor români cu potenţiali viitori parteneri de afaceri. Totodată, având în vedere că gastronomia unei ţări contribuie la atragerea turiştilor şi definirea ofertei naţionale, prezentarea României la Barcelona este completată cu degustări de vinuri româneşti şi de produse culinare tradiţionale.

Potrivit estimărilor Biroului de turism al României de la Madrid, în anul 2011 s-a înregistrat o creştere de peste 5% a numărului de turişti spanioli care au vizitat ţara noastră. Aceştia preferă în primul rând circuitele culturale şi staţiunile de munte.

EIBTM 2011, manifestare ce se adresează industriei de turism, se situează pe locul 3 în clasamentul târgurilor de profil din Europa, fiind singurul târg de MICE (Meetings, incentives, conferencing, exhibitions) din Spania.

Preluare dupa http://www.business-forum.ro

Lasati un raspuns