Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Chiuzbaia – aspecte ale vieţii spirituale

Salutul zilnic, al celor care se întâlnesc pe drum, pe cărare sau pe uliţele satului, este: ,,Lăudat să fie Iisus!”, sau ,,Lăudăm pe Iisus!”, iar răspunsul porneşte de la sine, păstrând aceeaşi spiritualitate: ,,Lăudat să fie în vecii vecilor!”, sau ,,Lăudat să fie în veci!”. Trecătorii, se opreau din drumul lor pentru a schimba, preţ de câteva secunde, câteva vorbe, şi-apoi, fiecare îşi urma calea, cu ajutorul lui Dumnezeu. Salutul de despărţire era: ,,Să-ţi ajute Dumnezeu!”, ,,Ajute-ţi Dumnezeu!”, ,,Să te aibă Dumnezeu în pază!”, ,,Să te aibă în grijă bunul Dumnezeu!” sau ,,Dumnezo-ţi ajute!”, culeasă de la un creștin al satului.
Multe se pot scrie despre credinţa în Dumnezeu cu care a fost înzestrat omul tradiţional. Orice lucru îl începea şi îl sfârşea cu gândul la Dumnezeu, dovadă grăitoare fiind şi următoarele versuri, ce se rosteau la începutul unui lucru: ,,Orice lucru-n drumul tău / Să-l începi cu Dumnezeu!”.
Între anii 1995 – 1998, cu vrednicia preotului paroh Viorel Mada şi cu ajutorul credincioşilor a fost zidită Sfânta Mănăstire Chiuzbaia, care poartă hramul ,,Naşterea Maicii Domnului”. Azi, anul lui Dumnezeu 2006, când scriu aceste rânduri grija Mănăstirii Chiuzbaia, a fost încredinţată stareţului Protos Varlaam Coroianul fiu al Maramureşului, şi mai exact fiu din Fisculaş, din satul Plopiş, care a venit pentru a păstori şi sluji în acest lăcaş, din judeţul Gorj, de la Sfânta Mănăstire Lainici, şi aceasta la rândui, o mănăstire de o rară frumuseţe, mult vizitată de turişti şi nu numai, probabil şi datorită aşezării sale strategice, pe şoseaua ce leagă oraşul Petroşani de Târgul Jiu.
Peisajul în care este aşezată Mănăstirea Chiuzbaia este unul de basm, mirific pot spune. Ba mai mult, dacă-mi este îngăduit şi acest cuvânt, un peisaj dumnezeiesc. Departe de lume şi de răutăţile oamenilor, Mănăstirea Chiuzbaia îţi oferă acea oază de linişte şi de spiritualitate, de care avem tot mai mult şi mai mult nevoie.
Pictura interioară, este realizată în stil bizantin, în frescă, şi a fost realizată între anii 2000 – 2001, de către pictorul Ştefan Sălăjan şi soţia acestuia. Fiind o mănăstire destul de nouă, este foarte vizitată de cei care căută cuvântul Domnului, de cei care caută bunătatea şi dreptatea lui Dumnezeu. Valea Sfântului Ioan Botezătorul, un nume parcă predestinat, dacă o vei lua ca reper, ori ca o călăuză, te va duce exact la această Mănăstire. Ca un lucru binecuvântat, Valea Sfântului Ioan Botezătorul, parcă ar izvorî din inima mănăstirii, ducând la vale toate răutăţile.
Pornind din aval către amonte, sau mai precis de la vărsarea văii Sfântului Ioan Botezătorul, în râul Săsar, în locul numit ,,La Pădure”, pe o distanţă de aproximtiv 10 kilometri , urmând cursul, înspre amonte, sigur vei ajunge la această Mănăstire. Pe oricare localnic de-l vei întreba despre Mănăstirea Chiuzbaia, îţi va arăta cu mare drag direcţia de mers.
Drumul spre Mănăstirea Chiuzbaia este accesibil, putând ajunge până în curtea Mănăstirii, cu autoturismul. Pentru cei care nu au această posibilitate, recomand traseul autobuzului cu numărul 21, aparţinând Urbis-ului, pe relaţia Baia Sprie – Chiuzbaia, până în sat ,,La Sfânta Biserică”. De aici, unde este ultima staţie, mai sunt 3 – 4 kilometri , nu mai mult de 45 minute, mers pe jos, ţinând aşa, după cum am spus, cursul văii spre amonte.
Satul Chiuzbaia este aşezat de-o parte şi de alta a Văii Sfântului Ioan Botezătorul, având ramificaţii – uliţe – diferite, fiecare ducându-te spre minunăţiile locului care ţi se pot arăta în sat, atât spre stânga, cât şi spre dreapta satului.
De te vei îndrepta spre stânga, din locul numit ,,La Biserică”, după circa 30 minute, vei ajunge ,,În Groape”, ,,La Borcut”. Pe mâna dreaptă de-ţi vei urma calea, ajungi ,,Sub Poca”, iar de acolo, cărările te scot în oraşul Baia Sprie, vechiul Medio Monte. Cândva, pe aceste cărări se circula destul de mult. Cărarea despre care povestesc, îmi aduce aminte de anii copilăriei. Să tot fie câţiva zeci de ani de când n-am mai fost pe acolo. Cred că am şi uitat cărarea ce te duce în centrul oraşului Baia Sprie.
În fondul de aur al Bibliotecii Judeţene ,,Petre Dulfu” din Baia Mare, cu numărul de inventar 215716 se află cartea – manuscris ,,Propovedanie sau învăţături”, ce cuprinde 76 de file numerotate, scrise în roşu şi negru: textul în culoare neagră, iar începutul fiecărui capitol are prima literă pictată în roşu, ca un fel de monogram adaptat fiecărei litere după forma şi specificul ei.
Asemenea îndeletniciri, de a scrie şi de a avea în posesie cărţi de rugăciuni, sunt lucruri bineplăcute lui Dumnezeu, sunt expresia unei moralităţi creştine indubitabile, pe care poporul român a păstrat-o de secole.
Conţinutul manuscriptului cuprinde următoarele capitole:
,,Cazanie la oameni morţi şi la muieri”;
,,Cazanie la oameni şi coconi morţi”;
,,Versuri pentru cântece de dojană sufletului creştinesc foarte folositoare”;
,,Patru lucruri ale credinţei”;
,,Cuvânt de iertăciune mortului”;
,,Patru lucruri ale omului”;
,,Cuvânt de învăţătură pentru bogăţie şi milostivenie”[35];
,,Propovedania” a circulat, în 1865, şi prin alte sate, aşa cum se poate citi din însemnarea aflată la pagina 33 a respectivului manuscript: ,,Această carte a lui Petric Ioan din Teuţii de Szus. Scris-am eu Petric Ioan în gerar 27 zile Anu D. 1865” , adică în 27 ianuarie în anul Domnului 1865. De aici, a ajuns, prin cumpărare, la familia Cherecheş din Chiuzbaia, care în 1936 şi-a schimbat numele: o ramură în Rădulescu, alta în Benea[36].
Toate acestea sunt mărturii ale interesului oamenilor pentru ,,mântuirea sufletelor”. Manuscriptul a fost descoperit în podul unei case din Chiuzbaia şi păstrat de regretatul învăţător şi director de şcoală Teofil Rădulescu, nume de care se leagă o foarte lungă perioadă a învăţământului din Chiuzbaia. Acestea au fost păstrate ca pe nişte relicve scumpe a ,,mândriei culturii româneşti”[37].
O altă lucrare manuscris, păstrată tot în fondul de aur al Bibliotecii Judeţene ,,Petre Dulfu”, este ,,Cartea de învăţătură creştinească”, scrisă în anul 1781. Acest fel de ,,scripturi”, foarte răspândite în părţile noastre, ne dovedeşte rolul bisericii în educarea şi propagarea scrisului românesc şi dezvoltarea limbii literare[38].
Diacul din strană, George Bila, publică în perioada anilor 1855 – 1856, un volum de versuri scrise de propria-i mână, ce cuprinde 242 de pagini. Desigur, că ne aflăm în plină etapă de copiere, când numeroşi copişti se afirmă în întreaga zonă.
Plăcerea şi bucuria de a avea cărţi de rugăciune în casă, se ridica deasupra tuturor celorlalte dorinţe, fiind una de căpătâi, astfel încât, pentru asemenea ,,acte de copiere”, de cele mai multe ori se plăteau sume enorme, preţul ridicându-se la valoarea unei sume însemnate de florini, cu care se putea cumpăra chiar şi o vită de jug.
În anul 1840, o statistică a populaţiei, dă următoarele cifre, cum că, în Chiuzbaia erau 425 locuitori, toţi greco – catolici[39].
În anul 1863, preot în Chiuzbaia era Antoniu Serbac. Ne apare o informaţie cum că, la 26 februarie 1863 proptopopul Andrei Demian şi soţia sa, Eufrosina Cherecheş îşi mărită fiica Ana, de 20 de ani, cu Daniel Palfi, de 28 de ani, teolog, absolvent originar din Ilba. Îi cunună: Andrei Gradovici, preot în Chechiş. Naşi de cununie: Teofil Iassy, protopop onorar în Baia Sprie şi Antoniu Serbac, preot în Chiuzbaia, ambii cu soţiile[40] (vezi și Registrul cununiilor pe anul 1863).
În anul 1892, preot în satul Chiuzbaia era Nicolae Lupan. Iată informaţia: 28 mai 1892 ,,purtând la butonieră o fundiţă albă aşa cum era înţelesul, s-au întâlnit la Viena peste 300 de persoane din toate păturile sociale ale românilor transilvăneni… Din părţile noastre au plecat peste 40 de persoane; o listă exactă fiind greu de reconstituit. În fruntea grupului erau cei doi ,,titani” ai mişcării politice din Transilvania – George Pop de Băseşti şi Vasile Lucaciu. Alături de ei au fost preoţii satelor, din Chiuzbaia, avându-l ca reprezentant pe Nicolae Lupan….Mai trebuiesc menţionaţi următorii ,,proprietari”, printre care şi Grigore Trif, din Chiuzbaia[41].
În acelaşi an, 1892, la 6 octombrie, preoţii din protopopiatul Baia Sprie protestează împotriva măsurii arbitrare a episcopului Szabo – episcop de Gherla. Epistola e semnată în Dumbrăviţa de cinci preoţi, printre care, şi Nicolae Lupan, din Chiuzbaia. Printre altele îi scriu: ,,Activitatea ta face onoare clerului nostru, ne-ai știut însufleți și datori suntem a-ți mărturisi sincer că binecuvântarea noastră și a poporului român te-a însoțit în luptele Tale cele mai grele…!”[42].
În 1894, 7 mai începe la Cluj, procesul ,,Memorandumului” cu un larg ecou internaţional, intentat celor 25 de membri ai Comitetului Central al P.N.R. Oraşul era tixit de trupe, dar şi de români veniţi din toată Transilvania, inclusiv moţii din Munţii Apuseni, care se manifestau impulsiv, ameninţând cu o răzmeriţă.
În aceeaşi zi, Vasile Lucaciu şi Alexandru Vaida-Voievod, prezent aici, redactează un apel, în numele şi pentru poporul român, menit să fie lansat cu prilejul adunării populare din grădina ,,Banffy” din Cluj, structurat pe patru puncte, arătând că Memorandul este al poporului român, prin el secere autonomia Transilvaniei. Se stabileşte trimiterea unei delegaţii la împărat. S-au ales trei venerabili bătrâni printre care şi Gavril Trifu din Chiuzbaia[43].
În anul 1906, preot paroh al satului Chiuzbaia este tot Nicolae Lupan.
În anul 1906 ia fiinţă în Baia Mare ,,Institutul de credit şi economii – AURORA ”, societate pe acţiuni, cu un capital iniţial de 150.000 coroane. Adunarea este prezidată de George Pop de Băseşti, din direcţiune făcând parte şi preotul Nicolae Lupan din Chiuzbaia[44].
Despre existenţa băncii avem date şi în anul 1915, pe care vi le prezint în ceea ce urmează. În anul 1915 Dr. Vasile Lucaciu, hăituit de duşmanii săi feroci, a fost nevoit să se refugieze în România. Toate bunurile rămase în urma lui se aflau în răspunderea temporară a servitoarei, pentru a le menţine pe când părintele se va întoarce.
Aceste bunuri se aflau în custodia avocatului Dr. Teofil Dragoş, pe atunci director executiv al Institutului de credit şi economii ,,AURORA”, societate pe acţiuni cu sediul la Chiuzbaia[45].
Şi pentru că tot am pomenit de bancă, mai avem o informaţie de această dată, purtând amprenta anului 1891. Mă simt obligat, dar şi onorat s-o notez, aşa cum am găsit-o. Iată informaţia, datată 6 martie 1891, care ne face cunoscut faptul că la această dată în comuna Chiuzbaia exista o bancă. Oliver Turman, primarul Băii Mari, într-un raport trimis – Comitetului comitatului Satu Mare cu privire la acţiunile intreprinse de ,,preşedinţii provocatori ai naţiunii române, preoţii, Alexiu Berinde şi Vasile Lucaciu”. Respectivii preoţi ,,au iniţiat acţiunea pentru înfiinţarea unei instituţii de credit care să sprijine dezvoltarea intereselor naţiunii române, în această cauză numiţii preoţi au făcut demersurile şi la Budapesta şi cu mai mulţi demnitari au ţinut sfaturi … Alexiu Berinde, la Seini , mânueşte banii marii bănci româneşti ,,Albina” din Sibiu pentru sprijinirea dezvoltării scopurilor naţiunii. Vasile Lucaciu a înfiinţat o bancă în comuna Chiuzbaia, al cărui director este”[46].
Deci iată, Chiuzbaia în anul 1891 avea rang şi statut de comună, în care a fost înfiinţată o bancă, aşa după cum a fost denumită, ,,AURORA”, despre a cărei activitate avem informaţii şi în anul 1915.
În 1915, parohia Chiuzbaia, aparţinea de protopopiatul Baia Sprie, împreună cu parohiile Şişeşti, Dumbrăviţa, Chechiş, Tăuţii de Sus şi Şurdeşti împreună cu filiile lor. Protopop era Ioan Anca. Tot în această perioadă se luau clopotele bisericilor şi erau transformate în proiectile aducătoare de moarte[47].
În 1919, 17 octombrie părintele Lucaciu soseşte în Baia Mare în gară fiind întâmpinat de mii de oameni, ce l-au primit cu entuziasman cu drapele şi aclamaţii, iar în data de 18 octombrie 1919 ,,soseşte la Tăuţii de Sus, satul în care s-a afirmat pe plan politic. Este primit de corul condus de învăţătorul Petru Porumb, tot aici, la Tăuţii de Sus, fiind prezente şi corurile din Dumbrăviţă cu Grigore Borcutean şi corul din Chiuzbaia cu Ştefan Benea[48].
În acelaşi an 1919, 1 decembrie are loc la Baia Mare o impresionantă manifestaţie prilejuită de împlinirea unui an de la Marea Unire de la Alba Iulia. Ţăranul Ion Trifu din Chiuzbaia va rosti o aleasă cuvântare[49].
În 1925, preot paroh în Chiuzbaia era Romul Ciontea.
În zilele de 27 – 29 iunie 1925, noul paroh al Şişeştilor organizează ,,misiuni religioase” şi face apel la preoţii din protopopiat să participe cu credincioşii, spre a se bucura de harul ceresc al icoanei făcătoare de minuni a Preacuratei Fecioare Maria. Misiunile au fost coordonate de Dr. Grigoriu Strâmbu, profesor de teologie. S-a trimis programul celor trei zile de rugăciune. Protopopiatul a desemnat preoţii participanţi: Ioan Anca, Virgil Şurani – Şurdeşti, Augustin Hangea – Chechiş, Alexandru Mihalca – Satu Nou de Sus şi Romul Ciontea – Chiuzbaia[50].
În 1928 – 21 noiembrie 1928 – are loc o Conferinţă a Protopopiatului Baia Sprie, care se ţine la Şişeşti unde alături de alţi preoţi, va participa şi cel din Chiuzbaia – preotul paroh Augustin Buteanu[51].
La 1 decembrie 1948 apare legea cu numărul 358, ce desfiinţează confesiunea greco – catolică. Primăriile au primit ordin să se facă comisii pentru a întocmi liste cu trecerea credincioşilor la cultul ortodox[52].
În anul 1921, la 25 februarie, prin intermediul deputatului Vasile Lucaciu, satul Chiuzbaia primeşte gratuit clopot pentru biserică. La fel primesc şi satele Bontăieni, Rus, Dumbrăviţa, Ferneziu şi Şindreşti. Ţăranii le-au aşteptat în gara din Baia Mare cu sănii trase de câte 4 boi, în frunte cu 6 călăreţi şi steaguri tricolore. Ioan Trifu, din Chiuzbaia îi mulţumeşte Părintelui Vasile Lucaciu[53].
Din anul 1977, satul este păstorit, cu dăruire, pricepere şi dar de la Dumnezeu, de preotul paroh Mada Viorel. El, atunci, un tânăr absolvent de facultate, trimis cu repartiţie şcolară să conducă din punct de vedere spiritual, destinul satului încărcat de istorie. Eu, un copil! Îmi este vie în minte imaginea părintelui paroh, pentru că în acel an, 1977, primul botez înregistrat de acest distins părinte, era al fratelui meu, Gavril. Era toamnă, iar el se născuse la data de 3 octombrie a aceluiaşi an. Şi cum nu e bine a se ocoli sfinţii, fratele meu primeşte un nume de sfânt: Gavril. Era cel dintâi botezat, urmând ca în anul 2002, tot părintele Mada Viorel, să-l cunune cu Iulia. Şi-atunci era toamnă. De numele părintelui paroh se leagă foarte multe lucruri minunate, căci, acesta i-a fost destinul.
Satul l-a primit aşa cum se cuvine, ca pe un trimis al lui Dumnezeu. A păstorit şi slujit întru dreaptă credinţă şi judecată. Căci aşa a binevoit Dumnezeu! S-a dedicat satului, mult mai mult decât ar fi făcută oricare din sat. Ba mai mult, în urma unui vis, i se împlineşte o dorinţă. Probabil este dorinţa fiecărui preot. Aceea de a ridica o mănăstire. Faptul că a reuşit această minune dovedeşte o dată în plus, că omul potrivit este la locul potrivit. Pentru acest fapt, bunul şi dreptul judecător l-a răsplătit, căci ce poate fi mai mândru şi mai frumos, decât să-i ridici Domnului o casă. O casă de rugăciune. Multă trudă, multe nopţi nedormite, ba chiar şi nervi irosiţi pentru împlinirea acestui vis. Şi iată-l azi, triumfând, biruind.
Ba mai mult, din anul 1990, şi până în prezent, părintele a primit sarcina educării copiilor de la Şcoala Generală din Chiuzbaia. Din acel an, preotul paroh, este şi dascăl, predând religie.
Preot şi profesor, profesor şi preot – minunate amândouă. Şi ce lucru mai minunat poate să fie în lumea asta plină de atâta răutate, decât să deschizi ochii minţii copiilor. Să-i înveţi taina lui Dumnezeu. Să-i înveţi poruncile lui Dumnezeu. Să-i înveţi dumnezeieştile rugăciuni, care peste timp, vor fi mărturie în faţa lui Dumnezeu. Să-i înveţi să urmeze calea cea plăcută lui Dumnezeu.
Deopotrivă sunt importante, într-o programă şcolară, fiecare materie. Departe în această secundă, ideea de a pune în balanţă acest lucru, pentru că fiecare materie sau disciplină îşi are o destinaţie. Poporul şi deopotrivă omul tradiţional, prin definiţie este un popor creştin şi iubitor de Dumnezeu. Chiuzbăianul n-a încetat şi nici nu va înceta niciodată să se roage lui Dumnezeu. Căci, aşa este din moş strămoşi. Datorită credinţei atâta de puternice am reuşit, căci, El ne-a ocrotit. Ne-a văzut, ne-a auzit şi ne-a ajutat mereu.
Văzându-l atâta de devotat credinţei, locuitorii satului Chiuzbaia i-au fost mereu alături, cerându-i sfat şi ajutor.

[35] Valentin Băinţan, Şişeştii părintelui dr. Vasile Lucaciu, Editura Cybele, Baia Mare, 1998, p. 342.
[36] Ibidem.
[37] Valentin Băinţan, op. cit., p. 341.
[38] Ibidem.
[39] Valentin Băinţan, op. cit., p. 95.
[40] op. cit., p. 105.
[41] op. cit., p. 216.
[42] op. cit., p. 219.
[43] op. cit., p. 227.
[44] op. cit., p. 241.
[45] op. cit., p. 113.
[46] op. cit., p. 212.
[47] op. cit., p. 113.
[48] op. cit., p. 273.
[49] op. cit., p. 274.
[50] op. cit., p. 122.
[51] op. cit., p. 124.
[52] op. cit., p. 148.
[53] op. cit., p. 275.

Lasati un raspuns