Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

O delegaţie de români participă la Audienţa Generală de la Vatican

Pe 21 decembrie 2011 o delegaţie de români au  participat la Audienţa Generală organizată la Vatican de Papa Benedict al XVI-lea. Delegaţia a fost formată din circa 120 de români, membri şi simpatizanţi ai Asociaţiei Românilor din Italia – Roma, Asociaţia Rapsodia din Ferentino şi Asociaţia moldovenilor “Dacia” de la Roma, transmite Gazatea Romaneasca citata de Romanian Global News.
Continuă astfel tradiţia inaugurată de ARI în urmă cu cinci ani, ca o delegaţie de români să participe la ultima Audienţă Generală din an de la Vatican. Anul trecut, ARI i-a făcut cadou Papei 30 de brăduţi aduşi din România, care au fost plantaţi apoi în Vatican.
Tot mâine, cele trei asociaţii organizează spectacole de colinde şi obiceiuri de iarnă româneşti în mai multe pieţe din Roma: la ora 12.00, în piazza San Pietro, la ora 15.00 în Piazza del Popolo, la ora 17.00 în Piazza di Spagna, iar la ora 18.00 în Piazza SS. Apostoli.
Spectacolul de colinde şi obiceiuri tradiţionale – Capra, Ursul – va fi realizat de ansamblul folcloric al asociaţiei Rapsodia. Spectacolul face parte din programul “Roma – Città Natale d’Europa”, promovat de Primăria Romei.

Lasati un raspuns