In seara zilei de miercuri 14.12, canalul 1 (de stat) al televiziunii israeliene a transmis, in cadrul emisiunii saptaminale “Mabat Sheni” – cu caracter documentar – un reportaj despre rascumpararea evreilor originari din Romania, in perioada regimului comunist. Nu este un secret ca Romania, condusa de Gheorghiu-Dej, apoi de Ceausescu, a creat piedici in calea evreilor ce doreau sa emigreze spre Israel, fie din ideologie sionista, fie pentru a scapa din lagarul socialist, unde sufereau de pe urma unui antisemitism mascat, sau se simteau privati de elementare libertati. Multi doreau sa se alature familiilor, stabilite in prealabil pe tarmul Mediteranei, sau in alte tari occidentale. Anuntat cu surle si trompete intr-un promo care viza senzatia, reportajul promitea a fi inedit, dezvaluind, pentru prima oara, detalii nestiute, ferecate in dosare secrete, atit in arhivele israeliene cit si in cele din Romania. In cadrul aceluiasi promo era punctata drama unui neurolog, pe care, intimplator, il cunosc, prezentat ca medic personal al Presedintelui Romaniei, lasindu-se impresia, prin imaginile insotitoare, ca acesta il trata in mod curent pe Ceausescu.

Bineinteles, cunoscind din literatura de specialitate acest aspect al emigrarii, nu am pierdut emisiunea, asteptind-o cu sufletul la gura. In plus, chiar familia mea a trecut printr-un proces asemanator. Exclus din partid in 1957, tatal meu, medic militar, chirurg, a fost nevoit sa paraseasca cadrele armatei. In 1958  a depus actele pentru emigrare  spre Israel. Dupa un an de somaj, a gasit, cu greu, un loc de munca, devenind navetist  pe ruta Bucuresti – Ghergani, apoi a lucrat la Balaci si Cimpina. Mama mea, pediatra, si-a pierdut postul de asistent universitar la Spitalul Panduri si a profesat intr-un spital periferic din Bucuresti. Cererile si memoriile repetate, de a parasi Romania, s-au lovit de refuzuri nemotivate, timp de 12 ani. Dupa multe neplaceri si jigniri, amenintari si sicane, in ianuarie 1970 familia mea a aterizat pe aeroportul din Tel Aviv.  Ca elev de liceu, auzisem in casa numele lui Jakober, evreu britanic, care, in schimbul unor sume de bani respectabile, predate de evreii din strainatate si depuse in visteria statului roman, intermedia emigrarea rudelor acestora, spre Israel sau alte tari.

Iluzii desarte

Documentarul realizat de TV1 m-a dezamagit profund, acesta fiind presarat cu inexactitati si cautind senzationalul, in mod ostentativ. Plecind de la povestea medicului neurolog, reportajul i-a facut, in primul rind acestuia, un mare deserviciu.  S-a afirmat, in mod eronat, ca a fost medicul personal al presedintelui, desi relatarile sale descriau o situatie diferita. In urma depunerii actelor pentru emigrare, ramas fara posibilitatea elementara de a se intretine, a fost nevoit sa se supuna unor umilinte, vinzind la talcioc obiecte din casa, pina si-a gasit un loc de munca la Predeal. Apoi nu era vorba de Presedintele Ceausescu, asa cum lasa sa se creada promo-ul, ci de Gheorghiu-Dej, care a murit in 1965. Si, precum in glumele cu Radio Erevan, nu pe el il tratase medicul, ci doar fusese solicitat de urgenta, o singura data, pentru fiica lui Gheorghiu-Dej, Lica, care isi pierduse cunostiinta intr-o vila din Timis. M-a mirat faptul ca medicul a dezvaluit detalii despre un pacient, chiar daca nu mai e in viata, deoarece este supus deontologiei, care ii interzice dezvaluirea unui secret profesional, dar, dincolo de aceasta stridenta, am aflat ca a fost nevoit sa faca mari eforturi sa ajunga la Gheorghiu Dej si sa-i solicite interventia, cind a devenit victima unui necaz profesional, inscenat de un coleg de breasla. Desigur, reportajul capata culoare prin reconstituirea peripetiilor acestui medic, care visa emigrarea in Israel, unde se stabilisera parintii, dar, din cite il cunosc, stiindu-l un om modest, ajuns la o virsta respectabila, cind nu are nevoie de onoruri si cu atit mai putin de impopotonari cu titluri false, presupun ca prezentarea ca medic personal al presedintelui l-a fisticit. Drama sa si a familiei nu trebuia patata cu afirmatii fara acoperire; din spusele sale rezulta ca Gheorghiu Dej l-a salvat de la inchisoare, dar de ce reportajul a incercat sa-i atribuie o “aureola” neadevarata, punindu-l astfel intr-o lumina nefavorabila? Competenta lui medicala s-a manifestat, oricum, in Israel, dupa emigrarea sa, urmare a demersului Goldei Meir catre Ceausescu.

Emisiunea a rezervat un spatiu limitat problematicii spinoase a rascumpararii evreilor din Romania. Inca din anii 50, cu aprobarea lui Hrusciov, statul roman, condus de Gheorghiu Dej,  a negociat emigrarea evreilor spre Israel. Acest comert s-a derulat , la inceput, prin schimburi de evrei pe marfuri, sau prin achizitionarea obligatorie de catre Israel, din Romania, a unor utilaje, nave, masini, produse agricole si industriale, de multe ori inutile sau de proasta calitate. Alteori s-a facilitat obtinerea unor tehnologii si echipamente din alte tari, tranzactiile fiind platite de statul evreu. Dar modalitatea principala o constituia transferul de sume in dolari (4.000-6.000$), provenind de la evrei din Occident, prin intermediul lui Jakober (care le depunea in banci elvetiene), pentru rascumpararea rudelor. La inceput, Jakober a fost considerat o piedica in calea tratativelor dintre cele doua guverne. In 1961 a avut loc o intilnire dramatica intre Shaike Dan, israelian de origine romana, care avea un rol important in serviciul secret, si comerciantul britanic, in care acesta din urma a fost amenintat si avertizat sa inceteze aceasta activitate, considerata imorala, datorita schimbului de oameni pe bani si a perceperii unui comision pentru fiecare tranzactie. Totusi, ulterior, cu aprobarea lui Ben Gurion si apoi a Goldei Meir, Israelul a decis sa se foloseasca de legaturile pe care Jakober le avea cu autoritatile romane, chiar si la inceputul anilor 70, pina la moartea sa, in 1975, dar sub supraveghere permanenta. Acest comert de carne vie se desfasura sub controlul direct al Securitatii romane, atit in timpul lui Gheorghiu Dej, urmind directivele acestuia, cit si in timpul dictaturii Ceausescu, cind, in locul unor ferme agricole, construite in anii 60, sau a altor avantaje solicitate de Romania, Israelul s-a vazut nevoit sa plateasca in valuta pentru fiecare evreu caruia i se aproba emigrarea. Pretextul acestui tirg l-a constituit investitia statului roman in calificarea  profesionala, astfel ca, de multe ori, batrinii si copiii mici erau lasati sa plece fara pretentii financiare,  dar pentru parintii cu studii universitare taxa de rascumparare era tot mai ridicata.

Rolul lui Shaike Dan

Shaike Dan, imputernicit de guvernul israelian sa conduca negocierile, era in contact permanent cu generalul Gheorghe Marcu, sef de divizie la Directia Generala de Informatii Externe, care apartinea de Securitatea romana, iar tranzactiile pe bani pesin erau controlate personal de Ceausescu, a carui grandomanie si lacomie cresteau exponential, solicitind sume din ce in ce mai mari, atit pentru visteria statului cit si pentru luxul de care s-a bucurat familia sa. Conform reportajului de la TV1, intre anii 1970-75 Romania a primit, pentru evreii cumparati de Israel, peste 54.000.000$. Dar traficul de carne vie a continuat, fara intrerupere, pina in 1989, cind Ceausescu a fost detronat. Daca la inceputul anilor 70 cifrele variau de la 3000$ pe cap de elev de liceu, la 8000$ pentru intelectuali, ulterior au ajuns la peste 10000$ pentru evrei cu studii superioare. Trebuie mentionat ca nu numai evreii au fost rascumparati, in decursul anilor, ci si etnici germani (de catre Germania Federala, pe cai secrete, sumele fiind asemanatoare, dar in marci), sau armeni, prin bani adunati de rudele din Occident. Pe plan politic, Romania era interesata de obtinerea si apoi de prelungirea clauzei natiunii favorizate din partea administratiei americane, dar, in ciuda deselor proteste venite din partea unor senatori din USA, sau a articolelor critice din presa occidentala relativ la nerespectarea drepturilor omului (inclusiv emigrarea sabotata si persecutiile din timpul regimului comunist), Ceausescu a continuat, nestingherit, acest export de oameni, care era mai rentabil decit alte afaceri.

In 1978 Gheorghe Marcu a incheiat un ultim protocol cu Shaike Dan. Dupa dezertarea generalului locotenent Ion Mihai Pacepa (27.7.1978), ofiter superior al securitatii, foarte apropiat de Ceausescu, Marcu este marginalizat, dar revine intr-un post cheie in cadrul Securitatii in 1981. Primul sau acord scris (dar nesemnat) cu Shaike Dan a fost stipulat in noiembrie 1969, Romania acceptind emigrarea in Israel a 40.000 de evrei, in decursul a trei ani (12.800 in 1970, 16.000 in 1971 si 9.200 pina in octombrie 1972). Acestia erau impartiti pe categorii, doar 10% cu diploma universitara si 2% studenti, de exemplu. Preturile nu erau mentionate in protocol, dar fusesera stabilite de cei doi reprezentanti, conform directivelor guvernelor ( Shaike Dan s-a bucurat de multa incredere si avea dreptul de a decide sumele, unele fiind rezultatul unor donatii speciale). Dar statul roman nu si-a respectat obligatiile, intre 1970 si 1972, in loc de 38.000 de evrei au primit aprobarea de emigrare doar 10.480. Acorduri ulterioare s-au stabilit din cinci in cinci ani, tirgul de evrei continuind, in valuri, pina in 1989.

Un document de exceptie

Cifrele de mai sus sint mentionate in cartea istoricului Radu Ioanid, “The Ransom of the Jews”, publicata in 2005 la Chicago, tradusa in limba romana, in acelasi an, de editura Polirom, si publicata sub titlul “Rascumpararea evreilor – Istoria acordurilor secrete dintre Romania si Israel”. Pentru intocmirea acestui document, Radu Ioanid a dedicat o munca imensa de cercetare, studiind cu migala sute de documente din arhivele israeliene si romane, insistind sa i se puna la dispozitie dosare ultrasecrete si luind contact cu istorici, politicieni si demnitari din guvernele celor doua tari, intervievind personaje care detineau informatii cu privire la tirgul de evrei, unele preferind sa-si mentina anonimatul, din motive lesne de inteles. Cartea lui Radu Ioanid este dedicata tatalui sau Virgil, care ii spunea ca “regimul comunist din Romania a reusit acolo unde legionarii si Antonescu au esuat – in a crea o Romanie fara evrei”.  “Rascumpararea evreilor” are un cuvint inainte scris de Elie Wiesel si o introducere a lui Shlomo Leibovici-Lais, istoric israelian de origine romana, care a detinut o functie importanta in ministerul de externe din Ierusalim, fiind la curent cu multe dintre aspectele acestui comert barbar si a activitatii lui Shaike Dan. In postfata cartii, Ion Mihai Pacepa (gen-lt in rezerva) aminteste clipa in care a inceput colaborarea cu Radu Ioanid, pe care l-a cunoscut la Memorialul Holocaustului din Washington, in 1993, si caruia i-a indicat unde poate gasi dosare si documente care contin informatii pretioase relativ la emigrarea pe traseul Bucuresti-Ierusalim. Pacepa defineste vinzarea evreilor ca fiind unul dintre cele mai josnice produse ale comunismului.

Radu Ioanid isi incepe cartea prin multumiri adresate istoricului Shlomo Leibovici Lais, ambasadorului Meir Rosenne, fost consilier juridic al premierului Menachem Begin, lui Tuvia Friling, directorul arhivelor statului Israel, ambasadorului Yosef Govrin si altor israelieni, precum si unor fosti demnitari romani care au dezertat in USA ( Ion Mihai Pacepa si Liviu Turcu, ambii condamnati la moarte in contumacie). Nu uita sa mentioneze si ajutorul unor fosti comunisti din conducere, precum Cornel Burtica , sau deschiderea de care s-a bucurat la nivel politic, sprijinit de fostul presedinte roman Emil Costantinescu. Fara ajutorul directorilor de arhive si al conducatorilor din SRI documentul pretios nu ar fi vazut lumina zilei. Si totusi, desi multe dosare au fost accesibile,  in urma unor presiuni politice si a perseverentei lui Radu Ioanid, arhivele israeliene si romane care contin toate informatiile relativ la tranzactiile si circumstantele comertului cu fiinte umane pastreaza, inca, taine bine ascunse. Daca dosarele legate de cumpararea etnicilor germani au fost dezvaluite si publicate in Romania, multe documente care privesc rascumpararea evreilor romani de catre Israel sint inca secrete si se pare ca niciunul dintre cele doua state nu e interesat in publicarea completa a actelor si sumelor platite. Spun aceasta in urma unor discutii telefonice cu doi istorici care sint foarte bine informati, dar doresc sa-si pastreze anonimatul. Poate a venit timpul sa se aduca la lumina intreaga odisee a emigrarii evreilor din Romania, la peste 20 de ani de la incetarea tirgului de suflete, pentru ca trebuie sa invatam din istorie, atit din cea indepartata cit si din cea recenta, pentru ca greselile trecutului sa nu fie pastrate sub o ciudata tacere.

“Rascumpararea evreilor” contine si o anexa cu numarul de emigranti din Romania in Israel, intre 1948 si 1989. Aflam din ea ca in 1950 au emigrat peste 47.000 de evrei, in 1964 aproape 26.000, in 1968 doar 226, apoi avem o crestere brusca in 1970 – anul emigrarii familiei mele (5.614), apoi cifrele variaza intre 1.100 si 3.000, cu exceptia lui 1973 (4.123). Asadar multe detalii sint accesibile, din cartea lui Radu Ioanid, din marturii, interviuri, articole,  din alte tratate, in diferite limbi, care amintesc, tangential, acest comert cu evrei. Dar realizatorii emisiunii “Mabat Sheni” nu si-au pregatit lectia, nu au facut o cercetare serioasa, nici macar nu au citat cartea si nu au luat legatura cu Radu Ioanid, poate cel mai informat istoric pe aceasta tema. S-au multumit cu fragmente de interviuri trunchiate, in care au cautat senzationalul, amanuntele picante, neglijind implicatiile istorice, dar prezentind “dramaticele dezvaluiri” ca pe o premiera mondiala. Puteau macar sa aduca fragmente din emisiunea dedicata lui Shaike Dan, “Haiym Shekaele” (“O astfel de viata”), prezentata tot de Canalul 1 israelian (pe atunci singura statie), in urma cu peste 20 de ani. Au preferat sa mearga pe linia minimei rezistente, culegind citeva cuvinte ale lui Amos Etinger (arhitectul programului-omagiu dedicat lui Shaike Dan). Si s-au multumit sa aduca, in prim plan, povestea medicului neurolog, punindu-l intr-o pozitie penibila, dupa parerea mea, ratind totodata  ocazia de a crea un reportaj cu valoare documentara, asa cum ar fi dorit publicul israelian, mai ales cei originari din Romania, care, pina azi, au ramas cu multe semne de intrebare. Televiziunea nu trebuie sa fie doar un mijloc de a soca prin picanterii, ci si o sursa de informare temeinica, mai ales cind e vorba de Canalul 1, subventionat de statul Israel.

Cutia Pandorei trebuie deschisa

Un aspect care mi se pare evitat cu buna stiinta trebuie readus in actualitate. In perioada regimului comunist, mai ales in timpul dictaturii Ceausescu, milioane de dolari plecau din Ierusalim cu destinatia Bucuresti, via Elvetia. Acesti bani nu au intrat in buzunarele lui Ceausescu, desi acesta folosea rezervele valutare ale tarii dupa bunul sau plac, ci au intrat in conturi care apartineau statului roman. Ei au fost folositi de economia romana, in functie de deciziile guvernamentale, in scopuri favorabile Romaniei. Acest comert imoral a avut cel putin doi parteneri, Israelul si Romania, iar deciziile erau luate la cel mai inalt nivel.  Asadar ma astept ca Romania sa-si asume crimele si nelegiurile din timpul regimului comunist, fata de proprii ei cetateni, fie ei evrei, germani, armeni sau romani.

Daca Romania, la nivel guvernamental (e drept, presata din afara) si-a recunoscut responsabilitatea in Holocaustul Romanesc,  daca se arata dispusa sa retrocedeze averile jefuite sub regim comunist de la organizatii comunitare si de la oamenii de rind, care au muncit o viata intreaga pentru a avea o proprietate (proces care se misca anevoios), cred ca a venit timpul, dupa 22 de ani de la caderea dictaturii ceausiste, sa ajunga la un acord cu Israelul, prin care ambele state sa deschida total arhivele legate de rascumpararea evreilor, fara a lasa niciun dosar uitat sub vreo musama, sau acoperit de praf, pentru ca istorici si politologi sa poate cerceta si analiza acest fenomen monstruos. Spuneam ca sint doi parteneri in acest comert cu evrei, dar Israelul nu avea alta solutie, fiind practic santajat de Romania, care profita de speranta readucerii evreilor din Diaspora in patria de odinioara. S-ar putea ca anumite detalii sa fisticeasta, sa fie incomode pentru ambele state, chiar sa dea nastere la mici tensiuni. Dar in perioada in care relatiile dintre Israel si Romania sint excelente, cu colaborari pe plan militar, extern, turistic, economic, cultural, nu trebuie sa ramina nici o umbra care, venind din trecut, risca sa intunece prietenia de astazi. Romania si-a asumat raspunderea pentru Holocaustul de pe teritoriul sau, dar, paradoxal, Germania a platit si plateste despagubiri evreilor din Romania care au fost deportati in lagarele administrate de armata romana, in timpul regimului lui Antonescu, aliat al nazismului. Alte tari, precum Franta, Italia si chiar Elvetia , au scos la iveala conturi ale evreilor care au pierit in Holocaust si s-au declarat, nu intotdeauna cu zimbetul pe buze, dispuse sa-i compenseze pe cei persecutati, sau pe descendentii lor. Nu cunosc un originar din Romania, in Israel, care sa fi primit despagubiri de la statul roman pentru deportarea in Transnistria. Au trecut deja 65 de ani de la terminarea celui de-al doilea razboi mondial, dar numai 22 de ani de la caderea dictaturii comuniste. Nu se poate invoca vechimea, nici faptul ca era un alt regim, Romania trebuie sa-si asume responsabilitatea sa pentru acest comert cu fiinte umane. Dosarele trebuie deschise, cercetate, facuta o estimare, macar aproximativa, a sumei primite in mod abuziv pentru rascumpararea evreilor din Romania.

Nu ma astept de la guvernul israelian sa ceara retrocedarea acelor imense sume, dar pretind guvernului roman, al unei tari democrate, membra a Uniunii Europene, sa se ofere sa inapoieze acesti bani, fara nici o conditie si fara a se sluji de vreun pretext de genul “nu e vina noastra”. Aceste sume au fost folosite de Romania si tot Romania este responsabila pentru aspectul uman si “cantitativ” al profitului de pe urma comertului cu evrei. Personal m-as multumi cu deschiderea dosarelor si cu o intelegere intre state, prin care Romania s-ar oferi sa restituie banii obtinuti in mod abuziv, spunind cifrele cu voce tare, iar Israelul s-ar arata dispus sa anuleze aceasta datorie, de onoare si materiala. Dar, atita timp cit guvernul roman nu crede de cuviinta sa se confrunte cu aceasta pata neagra din trecutul sau, nu accept nici declaratiile care subliniaza ca Romania a fost singura tara din lagarul socialist care nu a rupt relatiile diplomatice cu Israelul in 1967 (razboiul de sase zile). Acea decizie nu a fost un gest de prietenie, ci era in interesul Romaniei sa se arate independenta, politic, de URSS, pentru ca Ceausescu sa fie imbratisat de Occident, capatind un prestigiu nemeritat de mare om de stat, iar visteria sa se umple cu milioanele de dolari obtinuti din Israel, in schimbul zecilor de mii de evrei care nazuiau la dreptul legitim de a emigra in tara lor.

Preluare dupa http://www.acum.tv

Postat: 25/12/2011 la 08:48 , Scris de Vlad Solomon. Categoria: Uncategorized.
Comentariu | Trackback