Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

PF MURESAN – Pastorala Arhiepiscopului Major al Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolica

„Ca Prunc s-a nascut noua, Fiu, si s-a dat noua, a carui stapanire s-a facut peste umarul sau si pacea lui nu are margini… Dumnezeu puternic, Stapanitor, Domnul Pacii, Parinte al veacului ce va sa fie” (Isaia 9, 5-6)

Dragi fii sufletesti,
Nasterea Domnului ne descopera o bucurie deosebita de bucuria ce se simte in dimineata Pastilor. E o bucurie intima si ascunsa, care vine in noapte, primeste lumina de la o stea indepartata si ne dezvaluie inocenta Pruncului. Aceasta inocenta ne introduce in Taina Craciunului. De aceea colindatorii cei mai buni, de ieri sau de azi, sunt si raman copiii. Ei ne vestesc si ne descopera Nasterea lui Isus. Unora precum copiii le este data Imparatia Cerurilor fiindca orice copil poate dezarma raul prin nevinovatia sa.

A fi precum copiii nu este usor, fiindca mai intai trebuie sa primim PACEA. Ori primul dar al sarbatorii Nasterii Domnului este Pacea. Fiul lui Dumnezeu, cel promis, este Domnul Pacii – cum spune profetul Isaia – si se coboara intre noi. „Venit-ai din Fecioara nu sol, nici inger, ci tu insuti Domnul cel intrupat” (cantarea 4 – Canonul sfintei Impartasanii). Nimeni nu poate urca la cer, decat Fiul omului care s-a coborat din cer. „In adancul pacatelor fiind scufundat, chem intru ajutor adancul cel nepatruns al milostivirii. Din stricaciune, Dumnezeule, scoate-ma!” (cantarea 6 – Canonul sfintei Impartasanii). Cristos pentru a ne ridica coboara spre noi. Cum anume? „Cine se va urca in muntele Domnului, cine se va aseza in locul cel sfant al sau? Cine are maini curate si inima curata, cine nu spune minciuni, cine nu se jura impotriva aproapelui sau” (Psalmul 23, 3-4). Pacea este darul de liniste care arata, prin experienta greutatilor, ce anume poate aduce singura. Pacea vine din experienta incercarilor unde simtim ca Dumnezeu conduce totul.

Nasterea Domnului ne invita asadar la innoirea inimii, fiindca orice intalnire cu Dumnezeu ne conduce inevitabil la acele lucruri de care depindem cu adevarat. Toate innoirile Bisericii provin din darul Cerului si dorinta noastra de a corespunde, adica de a face pocainta pentru pacate si a ne dezlipi de ceea ce-i strain de Dumnezeu. De aceea postim, ne rugam si ne jertfim pentru a simti sufleteste Taina Craciunului, fiindca nicio bucurie nu poate avea pret fara jertfa ceruta de bine, in impotrivirea fata de rau. Un singur lucru il asteapta Dumnezeu din partea noastra: acela de a-I lasa Lui toate, adica a dispune cum doreste de fiinta si viata noastra. Si chiar daca am implinit poruncile, dar ne lipseste curajul de a ne decide pentru a depinde de Cristos, viata noastra poate fi buna, dar nu Il are tel pe Isus, ci pe noi insine.

Iubiti credinciosi,
Raul inseamna o intoarcere de la fata lui Dumnezeu si aduce cu sine lipsa prezentei sale. „Vai de cei care numesc binele rau, iar raul bine, care schimba intunericul in lumina si lumina in intuneric, amarul in dulce, dulcele in amar!” (Isaia 5, 20). Fiindca rostul nostru de crestini presupune o continua lepadare de cel rau – luptam contra raului toata viata – este bine sa intelegem de ce o lupta corecta cu raul si Cel rau presupune umplerea acelei lipse prin contributia noastra. Oricate lucruri bune am face sau cat am fi de respectuosi fata de implinirea binelui, nu ne putem mantui prin propriile puteri. Sunt atatea situatii in viata cand trebuie sa constatam evidenta imposibilitatii de a iesi la liman. Atunci cel mai fericit lucru este a striga cat mai tare si cat mai bine dupa ajutor. De aceea in fata lui Dumnezeu rugaciunea autentica porneste de la saracia interioara si, constatand imposibilitatile omenesti, ajunge cu certitudine la Inima Domnului.

Noi, crestinii, incercam sa ne faurim viata cu seninatate si incredere chiar daca lupta cu raul ne tulbura nu de putine ori. Putem contribui la bine prin perseverenta in implinirea poruncilor lui Dumnezeu si prin jertfa atunci cand raul pare sa fie mai puternic. Daca raul ne atinge, nu-l transmitem mai departe, se opreste la noi si iese astfel din circuitul omenesc fara sa mai distruga in continuare. De aceea o BUCURIE vesnica inseamna poate de cele mai multe ori jertfa.

Criza si lipsurile de azi – inimaginabile acum cativa ani – ne spun ca nu suntem atotputernici, ci ca trebuie sa recunoastem ca cea mai mare parte a lucrurilor ne scapa. Pentru omul credincios a fi vulnerabil nu este un pericol, ci insasi starea umanitatii sale care intalneste harul, afland rostul coborarii in lume a lui Dumnezeu. Dar pana cand nu cautam altceva decat interesul nostru, nu-L vom putea nici macar zari pe Isus cel asezat in iesle. De aceea in rugaciunile noastre Dumnezeu tace sau gangureste nu pentru ca nu ar avea ce sa ne spuna sau nu ne-ar asculta, ci pentru ca urechile sufletului nostru nu au interesul de a mai asculta soapta Cerului. Cu toate acestea, tacerea sau absenta aparenta a Domnului in societatea desacralizata in care traim nu inseamna slabiciune, dragii mei. Copilul cel sfant din iesle nu vorbeste, dar ne ofera semnul prezentei Sale facuta din smerenie si incredintare deplina la Providenta Tatalui ceresc – calea pe care in orice timp se ajunge negresit la El.

Iubiti fii sufletesti,
La prima Sa venire in lume, in smerenia firii noastre omenesti, Cristos a implinit Vechiul Legamant si a deschis poarta spre vesnicie celor care cred intr-Insul. De Craciun ne amintim ca asteptam fara incetare Imparatia cerului si, chiar daca ne rugam „Vie Imparatia Ta!” in fiecare zi, Domnul va veni cand ne asteptam mai putin. Judecand atunci toate, intru marirea Sa, El ne va chema sa primim Imparatia fagaduita pe care aici trebuie sa o asteptam in PRIVEGHERE. Asteptarea Craciunului ne face asadar sa pregatim sufletul pentru a doua venire a Domnului, mai ales ca de Nasterea Sa ne spovedim si primim Taina Iertarii pacatelor pentru a ne putea impartasi cu Trupul si Sangele sau. Astfel „Taina cea din veac ascunsa si de ingeri nestiuta” (1 Timotei 3, 16) ni-L apropie in fiecare zi si mai mult pe Dumnezeu, Cel care vine.

A priveghea facand bine inseamna sa lasam Domnului dreptul vietii noastre. Ori binele se scrie din lupta cu raul si numai Cristos a putut sa-l nimiceasca lasandu-se strivit de el. Pruncul din iesle imbraca firea noastra pentru a se lasa prins de raul din noi. Raul iese la iveala numai atunci cand inimile noastre accepta sa se jertfeasca, sa creada cu tarie ca nu moartea sau necazul au ultimul cuvant de spus, ci numai Dumnezeu. Timpul ce trece este dat ca har. Tacerea rabdatoare a Domnului, pe care noi o consideram intarziere din partea Sa, este Taina mantuirii. Statistica ne-a obisnuit cu slaba marturie crestina. Cu toate acestea am asistat la pelerinajul de credinta al atator suflete tinere care avea ca tel venerarea Fericitului papa Ioan Paul al II–lea. Revelatia impresionanta a voiosiei acelorasi tinerilor crestini, care s-au intalnit in jurul lui Isus, in august, la Madrid, ramane pentru noi toti la fel de impresionanta. Celebrarea Caii Crucii pe strazile capitalei Spaniei a fost semnul de speranta ca cei care vor sa ramana cu Cristos si sa primeasca un cuvant de vesnicie din partea lui sunt dispusi sa-L accepte si pe Cruce, unde moare atarnat din iubire pentru noi.

Numai cei care citesc Evanghelia in cursul luptei dintre lumina si intuneric descopera in aceasta tacere lucrarea iertatoare a Providentei care ofera curs evenimentelor vietii Bisericii si fiecarui om de credinta. Timpul indurarii se sfarseste pentru cel care batjocoreste legile firii, inscrise in inima omului de Dumnezeu insusi, iar scrasnirea dintilor si frangerea mainilor nu sunt rezultatul vreunei pedepse, ci al propriei excluderi de la bucuria intrarii la ospat cu Domnul. Numai peste pacea privegherii in fata celei de a doua veniri a Domnului poate fi primita speranta! De aceea Sfantului Parinte Benedict al XVI-lea, intr-o lume de apostazie – in locuri altadata mandre de originea si cultura lor crestina – ne invita, incepand cu luna octombrie a anului viitor, sa ne reintoarcem in suflet pentru a cugeta la credinta noastra in Cristos prin Biserica. Il vom simti oare pe Domnul sau Il vom trezi din barca batuta de valuri, crezand ca doarme? Pe acest drum al recunostintei pentru darul credintei va invit si eu, dragii mei, sa recunoasteti in chipul Pruncului dragostea si indurarea lui Dumnezeu care ne spune: „Nu te teme turma mica, caci i-a placut Domnului sa-ti dea tie Imparatia” (Luca 12, 32).

Dragi credinciosi,
Pentru a primi harurile Craciunului trebuie sa cerem in neincetata priveghere pacea si increderea de copil. In acest spirit, iata, un nou arhiereu, Preasfintitul Claudiu, din generatia tanara, intregeste efortul Bisericii Romane Unite pentru a-L urma pe Dumnezeu cu orice pret. Aceasta cale presarata cu multe griji, pe care Insusi Fiul lui Dumnezeu paseste precedandu-ne, ne introduce si pe noi nu numai in legamantul cu El, dar si cu aproapele nostru. Am primit astfel chemarea de a deveni in lume ca si Cristos – mila, iertare, jertfa si bunatate. Ne este indeajuns pentru a trai cu Dumnezeu si a oferi marturie, a spera si primi si celelalte lucruri necesare mantuirii daca il asteptam pe Cel care vine. Acesta este si mesajul corect al vietii cardinalului Alexandru Todea de la a carui nastere binecuvantata vom sarbatori centenarul in luna iunie.

In incheiere, dragii mei, ca parinte al vostru sufletesc imi exprim speranta ca nu ati uitat ca pana in 1989 toate statisticile indicau in peisajul religios romanesc zero la suta greco-catolici. Si stiti cu totii ca Biserica ramanea vie, iar mantuirea se zidea in sufletele celor ramasi fideli. Dumnezeu a dorit apoi sa iesim la iveala, e drept, fara multe posibilitati, dar cu credinta celor care s-au jertfit pentru El.

Cristos, Pastorul cel bun, ne spune acum, iarasi, ca recunoasterea vocii Sale, a mortii Sale din iubire pentru noi, a asteptarilor Sale – este semnul ca primim adevarata bucurie cereasca de Craciun. Reclamele, publicitatea cadourilor, luminile aprinse pe strazi ne reprezinta cu adevarat sufleteste si ne apropie mai mult de Cristos? Stralucirile aparente sau zgomotul distractiei nu trebuie sa ne impiedice de a primi Craciunul in familie, cu respect pentru viata, viata pruncilor care trebuie sa se nasca, pentru intelegere, pace si compasiune pentru cei in nevoie.

Tuturor Va spun pace, haruri sfinte si multe mangaieri pentru a nu obosi in a face binele. Domnul ne cheama sa ridicam fruntea, sa-L privim asezat in iesle, sa renuntam la ale noastre pentru a-L recunoaste sub chipul Pruncului. Sarbatori sfinte si un An Nou 2012 sfintit de ocrotirea Maicii Preacurate, Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioara!

Lasati un raspuns