Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

“Miracolul” de pe frontul de vest din ziua de Crăciun a anului 1914

În 1911, de Crăciun, nimeni nu bănuia că în mai puțin de trei ani va izbucni un război devastator în Europa și că civilizația, așa cum era cunoscută la acel moment, va avea enorm de suferit și se va transforma într-un mod radical. „Gloriile naționale se scaldă într-o mare de sânge, ca toată istoria de altfel”, nota Cioran.

Zeci de milioane de oameni urmau să moară, și viețile a sute de milioane să fie afectate, o întreagă generație de tineri să fie decimată sau să își vadă destinele irosite pretutindeni în Europa. Granițele vor suferi modificări majore. Imperii urmau să dispară, state tinere să apară sau să își crească întinderea și puterea, noi revoluții să răbufnească, născându-se Uniunea Sovietică, Statele Unite să devină o putere militară mondială, etc… Un incident petrecut la Sarajevo pe 28 iunie 1914 – asasinarea prințului moștenitor al Imperiului Austro-Ungar, Arhiducele Franz Ferdinand al Austriei, de către un tânăr naționalist sârb – a avut consecințe globale… Imperiul Austro-Ungar a dat un ultimatum Serbiei, iar într-o lună de la asasinat începea Primul Război Mondial.

Perioada

primei conflagrații mondiale a fost scena unor întâmplări și evenimente pline de tragism, dar reprezintă și o lecție pentru conștiințele care au disponibilitatea de a o primi și încorpora ulterior în maniera de raportare la lume și viață.

Ludwig Wittgenstein a scris note din celebra Tractatus Logico-Philosophicus în tranșeele războiului. Cartea a terminat-o într-o permisie primită în 1918. Un glonț sau un șrapnel ar fi putut împiedica scrierea acestui reper major pentru istoria filosofiei din sec al XX-lea. Interesant este și că marele filosof austriac, de origine evreiască, care a influențat major logica, filosofia minții, filosofia limbajului și filosofia matematicii a fost, în adolescență, coleg de școală cu Adolf Hitler, cel puțin în perioada 1904-1905. Iată cum aceleași cupole pot trimite oamenii în direcții atât de diferite…

Coperta primei ediții a romanului lui Erich Maria Remarque

– “Pe frontul de vest nimic nou”

Erich Maria Remarque, participant la ororile războilui ne-a lăsat excepționalul roman „Pe frontul de vest nimic nou”, ecranizat magistral în 1930, filmul cucerind premiul Oscar și fiind primul film în care personajele se aud vorbind care a obținut premiul Academiei Americane de Film.

Trailer-ul filmului “Pe frontul de vest nimic nou” din 1930, care a câștigat premiul Oscar

Bertrand Russell, în Anglia, a fost dat afară de la catedră în 1916 (de la Trinity Colege din Cambridge) și a făcut 6 luni închisoare în 1918 pentru exprimarea opiniilor lui pacifiste.

Otto Dix urma să prezinte ororile războiului în desene memorabile precum „Soldatul rănit”, „Trupele de asalt atacând sub nori de gaz” sau „Soldat violând o călugăriță”…

Otto Dix – Soldat rănit

Tragedia primului război mondial a fost reflectată în numeroase alte opere de artă și creații culturale, dar acest lucru a fost insuficient pentru a împiedica izbucnirea celui de-al doilea două decenii mai târziu.

Otto Dix – Trupe de asalt atacând sub nori de gaz

Un moment cu totul aparte a avut loc în timpul Crăciunului din 1914. Trecuseră 5 luni de când războiul devasta Europa. Ceea ce inițial s-a crezut că va fi un conflict care se va tranșa decisiv printr-o ofensivă rapidă, s-a transformat în curând într-un război static, de poziții, care genera pierderi foarte mari de vieți omenești în timp scurt.

Otto Dix – Soldat violând o călugăriță

Trupele germane pe de o parte și cele franco-britanice pe de alta erau dispuse față în față, în tranșeele din Franța și Belgia, după ce ofensiva germană către Paris fusese oprită prin bătălia de la Marna, din septembrie 1914.

Totul a început cu intonarea unor cântece de Crăciun în zona germană… Cei din tranșeele britanice și franceze au cântat la rândul lor. Se intonau aceleași cântece, în limbi diferite… Apoi, iar acest moment este unul absolut răvășitor, câțiva soldați germani au ieșit neînarmați și s-au îndreptat cântând spre pozițiile inamice… Duceau cu ei și brăduți sau crengi de brad împodobiți de Crăciun.

O secvență impresionantă a fraternizării de pe frontul de vest cu prilejul Crăciunului din 1914 din filmul JOYEUX NOEL din 2005. Nu e nevoie de traducere… Momentele sunt impresionante mai ales că au la bază fapte istorice care chiar s-au petrecut…

La început britanicii nu au înțeles ce se întâmplă și au crezut că este un truc. Au pus mâinile pe arme și au țintit spre soldații germani care se apropiau… Ar fi fost perfect legitim, în logica războiului, să și tragă… Existau ordine exprese care interziceau orice pactizare cu dușmanul… Totuși, soldații englezi nu au tras… Germanii care se apropiau cântau Merry Christmas în engleză…

Soldați britanici și germani, în timpul fraternizării de Crăciun, din 1914

Inamicii de până atunci au depășit toate barierele care îi puneau în slujba morții de o parte și de alta a baricadei, și au creat moment e de o profundă umanitate. În acele momente, oameni din armate vrăjmașe unele altora arătau că nu își sunt, de fapt, dușmani. Soldații aveau a se teme mai mult de ofițerii lor superiori decât de tinerii trimiși la război din tranșeele opuse. Cu toții erau mai degrabă victimele unei conjuncturi istorice care îi înlănțuise la galerele unei nenorociri globale. Au schimbat între ei mâncare și diverse suveniruri acordate drept cadouri de Crăciun și au împărtășit un tip de solidariate unică: prizonieri ai unui vârtej istoric pe care nu și l-au dorit, și-au construit o temporară evadare care mărturisește existența unei legături profunde între oameni.

Câteva detalii despre acest moment extraordinar al încetării focului și pactizării spontane dintre militari cu prilejul Crăciunului din 1914

Nu suntem niște bestii incurabile, niște criminali care abia așteaptă să se dezlănțuie… Oricum, nu cu toții… Ororile pe care le-am produs au legătură și cu noi, cu felul nostru de a fi, cu pornirile și umorile noastre, dar viciile majore ale istoriei țin mai degrabă de accentele puse de guvernăminte pe stimularea și exacerbarea conflictului. Dar nu e o fatalitate ca o guvernare să nu poată ocoli conflictul și aruncarea națiunilor sau statelor unele împotriva altora… Existența Uniunii Europene reprezintă o probă în acest sens, cu toate imperfecțiunile și nevoia ei de reformare.

Momentele de fraternizare au avut loc în mai multe locuri pe front. Uneori au durat zile întregi. S-a consemnat chiar în jurnalul de front al regimentului 1 Cheshire faptul că ar fi avut loc un joc de fotbal, în No Man’s Land, dintre germani și britanici încheiat cu scorul de 3 la 2 pentru nemți. Când au sosit ordine de declanșare a unor tiruri de artilerie care să descurajeze repetarea unor astfel de momente, militarii germani și britanici din prima linie conveneau în secret să deschidă focul la ore fixe și să țintească anumite poziții (în prealabil evacuate) astfel încât să se reducă la maximum numărul victimelor, dar să și fie respectate ordinele. Trădare? Poate, în logica îngustă a partizanatelor naționale, nu din perspectiva umanității salvate, în esența ei, fie și temporar, prin astfel de gesturi.

Un fragment dintr-un documentar despre Primul Război Mondial în care se vorbește despre fraternizarea de Crăciun din 1914 și se arată o dată în plus că soldații ambelor tabere aveau aceeași convingere că luptă pentru libertate și că Dumnezeu este de partea lor…

Fraternizările de pe front au înfuriat ofițerii de stat major care au dat ordine ferme pentru a împiedica viitoare întâmplări de acest gen. Dar ele au mai avut loc de-a lungul primului război mondial, sporadic și după cele din timpul Crăciunului din 1914. Însă s-au luat măsuri pentru a le pedepsi aspru și de a evita repetarea lor, astfel că au devenit sporadice și de scurtă durată. Au avut loc chiar procese la curtea marțială împotriva unora dintre participanții la momentele de încetare a focului de Crăciun sau la alte fraternizări. Se miza pe păstrarea unei determinări de a lupta împotriva inamicului. Or, pentru a păstra îndârjirea în luptă, imaginea inamicului trebuia întunecată cu cele mai groase tușe. Ideea că oponenții sunt tineri prietenoși, oameni obișnuiți, care nu au dorința de a-i ucide pe cei din tabăra adversă, submina justificările profunde ale războiului. Inamicul trebuia să rămână în ipostaza unui monstru care merită și trebuie să fie anihilat.

Immanuel Kant, în „Spre pacea eternă”, vedea ca parte a soluției pentru realizarea unei păci eterne constituirea unei federații de state (gen Uniunea Europeană) și luarea aminte de către conducătorii statelor la opiniile filosofilor care pledează pentru rezolvarea nonviolentă a problemelor și neînțelegerilor.

Immanuel Kant

Oricum: „Cel mai bun moment pentru a face pace este cu mult înainte ca armatele să plece la război.”

Crearea Uniunii Europene dă dreptate unui astfel de plan prin pacificarea Europei atât de răvășită de războaie până acum doar 6-7 decenii. Numai că germenii războiului vor rămâne virulenți și vor reprezenta un pericol aproape permanent atâta timp cât această federație preconizată de state nu va acoperi întreaga planetă și atâta timp cât naționalismul va rămâne un factor politic de înfierbântare a sângelui în diverse zone… Îl citez tot pe Cioran care scria în 1937: „Atât timp cât vor exista națiuni vor exista și războaie. Nici unul dintre noi nu va vrea să le facă; ele însă se vor face. Națiunea este un fel de abstracțiune vitală, fiindcă ne dă iluzia că este ceva vag, pentru ca, în realitate, să ne strângă de gât până la sufocare.”


Emil Cioran cam la vârsta la care scria

cuvintele citate mai sus…

În faza istorică actuală, un alt pas important pe care ar trebui să îl facă Uniunea Europeană ar fi renunțarea la armatele naționale și crearea unei forțe militare europene sub comandament unic. Granițele își pierd tot mai mult însemnătatea în Uniune. Rămâne de trecut în plan secund și mitologia militară a tuturor statelor membre, întreținută încă, în parte, și prin paradele militare de ziua națională, parade care reprezintă o reminiscență a spiritului militarist național tradițional, tot mai desuet, dar încă păstrător al unor riscuri de răbufnire. Tot Cioran spunea: Pacea universală ar înceta a fi o utopie dacă s-ar putea crede că națiunile sunt o fază trazitorie a istoriei…

”Miracolul” de pe front din 25 decembrie 1914 arată o dată în plus că există și pot exista valori care să reprezinte un liant între oameni indiferent chiar și de cele mai abrupte prăpastii care pot apărea conjunctural între noi. Parafrazându-l pe Christopher Hitchens, e de o mie de ori mai preferabilă asocierea cu o persoană care are idei diferite de tine, dar dovedește adeziunea la valori morale, decât apropierea unei persoane care pare a avea idei foarte asemănătoare cu tine (și a fi, aparent, în „tabăra” ta), dar care se dovedește o persoană lipsită de etică…

Distanțele căscate uneori între oameni de naționalități sau religii diferite ar putea fi contrabalansate prin dezvoltarea unei conștiințe a umanității… Patria mea este planeta iar națiunea mea umanitatea ar fi, cred, de dorit să gândim fiecare dintre noi. Când spun asta nu mut sentimentele patriotice și naționaliste într-un plan mai larg care s-ar putea manifesta la fel de șovin față de eventuale civilizații extraterestre, dacă acestea ar exista și ar fi întâlnite cândva. O eventuală întâlnire cu alte civilizații ar trebui să genereze cooperarea, nu conflictul. Această viziune presupune de fapt o raționalizare și o perspectivă care depășește simplul partizanat îngust al naționalismului. La rigoare el poate fi extins până la a spune că patria mea este universul, iar națiunea mea inteligența (în sensul de civilizație sau de specii inteligente).

Diferențe culturale, psihologice, istorice, sau eventualele interese economice divergente desigur că sunt realități de necontestat ale lumii care au pus comunități diferite uneori pe poziții opuse. Dar pasul către o înțelegere matură asupra lucrurilor și relațiilor dintre oameni se face atunci când privim diversitatea nu ca o sursă a conflictului, ci al contemplării unui spectacol cultural cu atât mai interesant cu cât e mai divers. Iar cooperarea poate fi o sursă de beneficii pentru toată lumea sau măcar să permită o competiție cu reguli juste.

O precizare importantă cred că mai trebuie făcută în discuția de față: se spune că de Crăciun, sau, prin extensie, de sărbători, să fim mai buni. E foarte bine să fim mai buni, însă nu doar sub imboldul sărbătorilor, religioase sau nu. Controlul etic al comportamentului nostru ar trebui să fie unul constant. Etica nu e o amintire care ne revine în minte și ne influențează comportamentul doar când sună clopoțeii unei sărbători. Nu e un reflex pavlovian. Ar trebui să fie o constantă. Sigur că anumite sărbători presupun și anumite manifestări specifice și o atmosferă anume. Dar nu comportamentul etic trebuie să fie cel influențat de existența unei sărbători, ci doar disponibilitatea de a petrece alături de familie sau prieteni și a te integra unei bucurii împărtășite în comun. Nu „bunătatea” noastră e în joc, nu aceasta e de stimulat de sărbători. Sărbătorile nu reprezintă pretextul bunătății.

Suntem în 2011… La 100 de ani după 1911… Se imaginează scenarii despre posibilele evoluții geo-strategice și militare pentru următoarele decenii… Dar configurația evenimentelor istorice globale din secolul care abia a început ne poate fi, în acest moment, la fel de străină și de îndepărtată de prognozele pe care ni le facem astăzi, precum a fost cea a străbunicilor noștri de acum un secol…

PS: Vă invit să comentați acest editorial într-un spirit de respect reciproc, în care să primeze argumentul și nu atacul la persoană…

www.remuscernea.ro

Preluare dupa http://voxpublica.realitatea.net

Lasati un raspuns