Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana, sărbătorit la Copenhaga

Luni, 26 decembrie 2011, de sărbătoarea Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, Preasfinţitul Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârşit Sfânta Liturghie, cu prilejul hramului, în Parohia Ortodoxă Română „Sfinţii Cuvioşi Grigorie Decapolitul şi Nicodim cel Sfinţit de la Tismana” din oraşul Copenhaga, Danemarca.
Preasfinţitul Episcop Macarie a spus: „Aşa cum păstorii de odinioară care privegheau în câmpul Betleemului au fost chemaţi de îngeri să-l preaslăvească pe Hristos Pruncul, făcându-i bucurie Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, memoria vie a tuturor celor petrecute atunci, aşa şi astăzi credincioşii noştri au fost chemaţi de Maica Domnului, al cărei Sobor îl sărbătorim astăzi şi de Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana, să participe la ospăţul Vieţii în Betleemul bisericii. Comunitatea noastră parohială din Copenhaga este constituită din foarte mulţi tineri care studiază sau lucrează în capitala Danemarcei, filiala tinerilor de la Copenhaga fiind una dintre cele mai dinamice filiale ale Centrului de tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. În vara acestui an, Milostivul Dumnezeu ne-a ajutat să organizăm întâlnirea cu tinerii noştri din ţările scandinave, chiar la Mănăstirea Tismana, ctitoria Sfântului Cuvios Nicodim, cu tema: „Familia creştină, bucuria firească a vieţii în Hristos”, iar anul viitor, la începutul lunii mai, vom organiza aici, în nordul Danemarcei, unde avem foarte mulţi tineri, întâlnirea generală a tinerilor români din Europa de Nord, cu tema: „Tinereţea care alină. Grija tinerilor faţa de cei aflaţi în suferinţă”, anul 2012 fiind proclamat de Sfântul Sinod, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, „Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor.”

Lasati un raspuns