Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

MESAJUL DE ANUL NOU al preşedintelui Consiliului Judeţean, Mircea Man, adresat maramureşenilor

Ultimele zile ale anului 2011 sunt gata să treacă prin clepsidra timpului. Nu a fost un an uşor, dar fiecare dintre noi avem multe motive de a privi înainte cu speranţă, înţelepciune şi nădejde.
Judeţul Maramureş este un loc aparte datorită oamenilor săi. Maramureşenii sunt oameni cu minţi luminate, harnici şi cu multă demnitate. De aceea, merită din partea autorităţilor respectul cuvenit, multă şi atentă grijă asupra nevoilor fiecărei comunităţi în parte.În anul care se încheie, am căutat să atragem fonduri şi proiecte dintre cele mai benefice pentru acest judeţ.
Ne-am preocupat să demarăm cât mai multe investiţii importante în folosul oamenilor minunaţi pe care îi are Maramureşul.

Să avem încredere în ceea ce urmează, iar anul care se apropie să îl începem cu speranţă. Să ne gândim la trecerea dintre ani ca la o poartă, prin care să trecem luând cu noi numai lucrurile bune!
Fie ca Anul 2012 să fie pentru toţi, dragi maramureşeni, o punte spre tot ce e mai bun, mai luminos!

Tuturor maramureşenilor,
Gânduri dintre cele mai alese, multă sănătate şi
La mulţi Ani!

Mircea Man,
Preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş

Lasati un raspuns