Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Prin tradiţie şi credinţă înspre civilizaţie şi prosperitate

Profesiunea mea de credinţă, ca om, şi ca om politic, este Maramureşul. Aici m-am născut şi am crescut, aici mi-am întemeiat o familie de care sunt mândru şi de aici am plecat şi în viaţa politică înspre Bucureşti, ca apoi să mă întorc din nou în aici.
Cred că în ultimii ani am acumulat multă experienţă şi doresc să o folosesc pentru toţi maramureşenii. Atât ca om al acestor locuri, cât şi ca Preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş.
Consider că noi, maramureşenii, avem o şansă să ne reprezentăm pe noi şi România, într-o Europă care îşi caută tradiţiile pierdute în ani buni de civilizaţie tehnologică. Şansa aceasta este uriaşă prin oamenii ei, care îşi gândesc vieţile întru credinţa sigură, aptă să potenţeze destinele umane înspre liniştea interioară şi prin tradiţiile care există aici. Cred că, obligaţia mea este să promovez cu orice eforturi păstrarea acestor valori umane neperisabile şi complemetare şi să aducem în zonă programe economice apte pentru a genera bunăstarea unei lumi civilizate. Din această împletire se va naşte Maramureşul de mâine, în care fiecare dintre noi, îşi va cunoaşte rădăcinile şi istoria, va fi păstrător al valorilor creştine şi va avea în casă conexiunile necesare pentru a trăi într-o Europă civilizată.

Specificitatea Maramureşului, păstrată în toată splendoarea ei, va aduce un plus de frumuseţe şi coerenţă în Uniunea Europeană. Vom învăţa să promovăm aceste valori în folosul nostru, şi în timp, lumea mare, în căutarea propriei ei linişti interioare va poposi la noi aducând diverse forme de prosperitate.

Pactul meu cu maramureşenii este unul victorios. Şi v-am promis, dar mai ales mi-am promis mie, că ne vom întâlni an de an, şi cred că ne vom privi în ochi fără reticenţe. Am muncit, dar mai e mult de lucru. Iar pentru această zonă, pe care o simt ca parte a propriului meu spirit, cred că totul e justificat.

Drumul nostru este, şi de acum în colo, plin de speranţă şi optimism, iar timpul, cu certitudine, ne va arăta că am realizat împreună cele mai îndrăzneţe proiecte.

Mircea Man
Preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş

Lasati un raspuns