Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Sfântul Vasile cel Mare şi temutele sale molifte

La fiecare inceput de an, pe 1 ianuarie, crestinatatea sarbatoreste praznicul Sfantului Vasile cel Mare, trecut la cele vesnice in urma cu saisprezece secole. Aflata sub patronajul binecuvantata a acestui veritabil stalp al ortodoxiei, prima luna a calendarului este rastimpul benefic cand in biserici si manastiri sunt citite Moliftele Sfantului Vasile cel Mare – acele temute blesteme indreptate impotriva satanei, pentru alungarea demonilor si dezlegarea celor posedati. O perioada de gratie, in care crestinilor li se da marea sansa divina de a se innoi o data cu anul care incepe.
Scurta însemnare despre viaţa “Marelui Vasile”
La anul 330 dupa Hristos, chiar in vremea Sfantului si Marelui Imparat Constantin, in cetatea Cezareea, din inima provinciei Capadocia, pe teritoriul Turciei de astazi, venea pe lume intr-o familie de crestini instariti, dar cu mare frica de Dumnezeu, un copil fara seaman, ce avea sa inteleaga de timpuriu ca are “darul deosebirii duhurilor” si este “inainte-vazator”. La scurt timp dupa nastere, pruncul si-a uimit familia si rudele apropiate, refuzand sa suga lapte de la san, in zilele de miercuri si vineri. Mai mult decat atat, traditia crestina spune ca micutul nu   s-a oprit din plans decat in clipa cand a fost botezat. Inca din copilarie a dat semne uimitoare: plantele ofilite pe care le atingea se inviorau, animalele bolnave pe care le mangaia se insanatoseau… Traind intr-o desavarsita curatie trupeasca si sufleteasca, adolescentul si tanarul de mai tarziu si-a imbogatit mintea la scolile din Cezareea, apoi la cele din Bizantul imperial. El a ajuns la cea mai inalta academie din timpul sau, in Atena, unde l-a intalnit pe Sf. Grigorie de Nazianz, ce i-a devenit mai intai coleg, apoi prieten pentru tot restul vietii. Amandoi au apucat calea Bisericii si a monahismului. Pe urmele lor a calcat cu sarguinta Sf. Grigorie de Nyssa, fratele mai mic al Sfantului “Vasilie”. Dupa moartea parintilor, cei doi frati impart la saraci intreaga avere a familiei. Asa incepe un lung sir de fapte milostive, pe care istoria bisericeasca avea sa le numeasca “Vasiliada”. Sfantul Vasile cel Mare devine cel dintai ierarh care a intemeiat, pe langa biserica, azile si spitale pentru ajutorarea celor saraci si neputinciosi. Pana in ziua de azi el este considerat fondatorul moral al “Crucii Rosii”! Toti bogatii din vremea sa erau indemnati sa-si daruiasca macar o parte din avere pentru cei nevoiasi, spre mantuirea sufletelor. Ridicat la rangul de arhiepiscop al Cezareei, “Marele Vasile” a fost primul parinte bisericesc ce i-a chemat pe monahi sa se nevoiasca nu doar pentru mantuirea personala, ci si in folosul aproapelui. La acea epoca patristica, Raiul coborase pe pamant in Capadocia… In fiecare duminica, dupa slujba, Sfantul Vasile cel Mare facea o minune! Traditia ortodoxa povesteste ca odata a venit in biserica sa o vaduva desfranata ce se pocaise, dar nu se putea spovedi de rusinea pacatelor sale. Ea le insiruise pe o hartie pecetluita cu ceara. Cand a ajuns in fata ierarhului, la altar, femeia a cazut in genunchi, plangand in hohote, fara sa mai poata spune ceva. Inainte-vazator cu duhul fiind, Sfantul Vasile i-a luat sulul de hartie si a ridicat bratele spre bolta bisericii, strigand: “Doamne al Cerului si al Pamantului, pentru rugaciunile netrebnicului Tau slujitor, iarta roabei Tale acesteia, dupa lacrimile ei!”. Cand vaduva s-a intors acasa si a desfacut ceara sigiliului, a descoperit ca hartia era alba, fara insemnarea vreunui singur pacat…
Inca inainte de a implini 50 de ani, pe data de 1 ianuarie, anul 379 dupa Hristos, sfantul Vasile cel Mare s-a mutat la cele vesnice, savarsind o ultima minune mantuitoare, in cea din urma zi a vietii. Doctorul care il ingrijea era un pagan ce refuza sa se boteze, spunand ca vrea sa-si sfarseasca traiul pe aceasta lume in aceeasi religie in care se si nascuse. In ajun de Anul Nou, medicul i-a spus sfantului, cu mare tristete, ca pana la apusul soarelui trebuie sa se pregateasca de calatoria fara intoarcere. Sfantul Vasile l-a pus pe pagan sa se jure in fata sa ca va accepta sa se boteze, daca el, bolnavul aflat pe moarte, va trai pana a doua zi… In zorii primei zile a anului, doctorul a revenit la capataiul sfantului, aflandu-l pe “muribund” ingenuncheat la icoana. “Marele Vasile” isi petrecuse toata noaptea in rugaciune! Coplesit de emotie, paganul si-a plecat capul, primind taina Botezului chiar de la bolnavul sau. Ultimele cuvinte ale sfantului au fost: “Pentru mantuirea sufletului tau am cerut indurarea acestui ragaz de la Dumnezeu”. Dupa noua ani, opt luni si saptesprezece zile de nevointa in scaunul arhiepiscopal, Sfantul Vasile cel Mare a fost inmormantat in Cezareea Capadociei. Năvălirea musulmană a profanat locul său de veci, dar rămaşiţe ale moastelor sale au ajuns în mai multe biserici ortodoxe, chiar până în România.

Lasati un raspuns