Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Scrisoare către enoriaşii din Strasbourg, la sfârşitulul unui an dificil

Anul 2011 ne-a părăsit în revărsarea ultimelor raze de soare ale lui decembrie, iar 2012 a sosit aproape pe neaşteptate, cu câteva focuri de artificii, pe un fond de «crize» de tot felul. In primul rând de încredere a oamenilor unul în altul. Noi ni-l dorim cât mai fericit pentru familiile noastre, pentru omenire şi pentru noi înşine ! Aşa să fie, să ne rugăm lui Dumnezeu să ne poarte şi de acum înainte, pe toţi, în grija Lui cea atotţiitoare !
Vremea este acum a face bilanţ.
Pentru parohia ortodoxă română din Strasbourg, 2011 a fost un an cu multe încercări şi, fără îndoială, cu tot atâtea izbânde. Posibile numai mulţumită ajutorului lui Dumnezeu si eforturilor conjugate ale membrilor ei solidari şi jertfelnici la tot pasul.
Puţini ştiu că biserica putea fi închisă în orice moment, spaţiul destinat publicului nefiind conform normelor europene aplicabile localurilor publice. Termenul limită de împlinire a acestui imperativ expirase deja la sfârşitul anului 2010. Deviz exorbitant, bani puţini, mijloace limitate – începutul lui 2011 ne-a găsit strâmtoraţi şi cu totul dezorientaţi. Catapeteasma nu era nici ea terminată, mai trebuia completată cu sculpturi şi icoane, capela pentru slujbele săptămânale avea nevoie de icoane, parchet, zugrăveală, instalaţie electrică şi încălzire, sălile de curs şi conferinţe erau dotate cu mobilier şi cu instalaţii improvizate (din păcate, parţial, mai sunt încă), nu exista apă curentă etc. Se adăuga, apoi, proiectul de a aduce din România două troiţe sculptate în stejar şi a le instala în Cimitirul militar român din Haguenau. Peste toate acestea, vizita Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a Inaltpreasfinţitului Mitropolit Iosif era deja programată pentru 10 aprilie 2011, când urma să se sfinţească tot rodul ostenelilor noastre: capela, catapeteasma, icoanele, sălile, crucile de la Haguenau. Dispuneam, aşadar, de trei luni pentru a realiza lucrări care, altfel, se etalează pe durata mai multor ani.
Fapt şi mai grav: puţinele rezerve financiare ale parohiei se aflau depuse pe un cont special destinat lucrărilor exterioare – comunitatea română fiind singura utilizatoare a bisericii, ea trebuie să dispună în orice moment de sumele corespunzătoare eventualelor lucrări la acoperiş sau la zidurile exterioare – şi apoi, oricum, aceste rezerve erau simbolice în raport cu amploarea devizelor în curs…
Ce ne rămânea de făcut ?
Am cerut sfatul şi sprijinul enoriaşilor. Cei mai mulţi au sugerat să contractăm un împrumut la bancă. In acelaşi timp, pe adresa sau în contul parohiei au început să sosească din partea credincioşilor şi primele contriubţii speciale pentru a face faţă lucrărilor de început. Aveam să constatăm curând că nu este nevoie de fapt de niciun împrumut… Timp de trei luni, zeci de persoane cu dragoste pentru Casa Domnului au dăruit din puţinul lor atât cât au putut (printre aceştia s-au numărat şi câţiva studenţi). Solidaritatea familiei noastre duhovniceşti a fost impresionantă !
Si în acest fel, după cum ştiţi, la începutul lui aprilie totul era terminat, majoritatea facturilor achitate, iar vizita Chiriarhilor Bisericii române s-a putut desfăşura în cele mai bune condiţii.
Recent, la ultima şedinţă a Consiliului, când s-a făcut calculul tuturor cleutuielilor şi veniturilor pe exerciţiul încheiat, am constatat cu bucurie că în jur de 70% din totalul lucrărilor a putut fi acoperit prin jertfa Dumneavoastră solidară, iar restul de 30% au fost bani retraşi din contul de care vorbeam (nu ne îndoim că-l vom putea readuce într-un viitor nu prea îndepărtat la nivelul corespunzător!).
Mă folosesc acum de acest prilej pentru a aduce încă o dată mulţumiri şi felicitări din partea mea şi a Consiliului parohial fiecăruia dintre Dumneavoastră pentru proximitatea mişcătoare pe care aţi manifestat-o faţă de Biserică în anul care s-a încheiat. Depun mărturie că nimeni nu a rămas indiferent la apelul nostru : unii au ajutat cu obolul, alţii cu transportul obiectelor şi nu puţini cu munca şi cu competenţa lor (chiar şi firmele sau şantierele administrate de români ne-au facturat numai costul materialelor, niciodată munca prestată). Studenţii au fost, la rândul lor, prezenţi la tot pasul ajutând uneori până noaptea târziu la curăţenia din biserică, la pregătirea meselor şi a pachetelor, la împodobirea lăcaşului de cult şi la multe altele. Biserica este în prezent bine amenajată, capela primitoare, sălile de curs funcţionale, iar în Cimitirul militar român de la Haguenau vizitatorii pot vedea de departe mărturia unei prezenţe româneşti autentice şi pline de sensibilitate. Si toate acestea purtând pecetea sfinţeniei din însăşi mâna Intâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române… Tuturor, acum, cele mai sincere mulţumiri şi felicitări din parta preotului lor pentru această veritabilă ctitorie!
Se înţelege că cele de mai sus nu au fost singurele «provocări». Au urmat vizite, pelerinaje, concerte, primiri, conferinţe, participări, expoziţii, spectacole, mese rotunde, şcoala parohială etc., căci crucea pe care o purtăm împreună se declină în multe feluri. Dar, după cum aţi remarcat, pe toate le-am putut împlini, întrucât le-am acceptat cu credinţă, le-am purtat cu nădejde, iar acolo unde forţele noastre ni s-au părut prea slabe, ne-am încredinţat purtării de girjă a lui Dumnezeu. A Lui să fie slava în vecii vecilor !
In ce mă priveşte, cuvântul care ar rezuma cel mai bine sentimentul cu care închei anul 2011 este «MULTUMIRE». Aduc mulţumire lui Dumnezeu, familiei mele şi familiei duhovniceşti a enoriaşilor. Din tot sufletul.

Anul 2012 să fie din belşug binecuvântat!
Preot Vasile Iorgulescu

Lasati un raspuns