Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

De la “Focul cel Mare”, la cel de la Sf. Pantelimon

Turla de la „Sf. Pantelimon” va fi reconstruităIstoria Capitalei e plină de incendii devastatoare, cel de la Biserica Sf. Pantelimon fiind doar ultimul dintre ele. În 1847 a fost înregistrat cel mai mare dezastru provocat de foc.
Era zi de Paşti. 23 martie 1847. Bucureştiul cu mahalele lui construite din lemn, cu acoperişuri cu şindrilă sau trestie, îşi petrecea încă o zi sub domnia lui Gheorghe Bibescu.
În Ţara Românească, cu doar câteva zile înainte, se făcuse istorie. Fuseseră eliberaţi “toţi ţiganii mitropoliei, ai episcopiilor, ai mănăstirilor şi metocurilor, ai bisericilor şi ai oricărui alt aşezământ public“, după cum arată documentele vremii.

Departe, peste întreaga Europă Occidentală şi încă un ocean, se născuseră “nume mari”: Alexander Graham Bell şi Thomas Edison, inventatorii americani ale căror idei aveau să schimbe soarta omenirii, veniseră deja pe lume, primul pe 11 februarie, celălalt pe 3 martie.

Iar la Bucureşti, în sfântă zi de Paşti, în casa “culceresei Drăguneasca”, feciorul acesteia se ţinea numai de prostii. Băiatul a descărcat o armă în tavan, a aprins fânul din pod. Ce a urmat a intrat în istorie cu numele de “Focul cel Mare”, când 20% din oraş a ars săptămâni întregi.

Focul “nu le da vreme”

Incendiul de la Biserica Sf. Pantelimon din Capitală este ultimul dintr-un lung şir de astfel de dezastre. “Focul cel Mare” din 23 martie 1847 a fost însă cel mai devastator din istoria oraşului.

GRAVURĂ. Pe 23 martie 1847, peste 2.000 de gospodării din Capitală au fost mistuite de flăcări

A cuprins repede toată partea de est a Capitalei. Poetul Anton Pann, unul dintre cei păgubiţi de incendiu, a descris panica din oraş în versuri: “Căci focul grabnic nu le da vreme/ Nici să-şi îmbrace ai lor copii…/ Mulţi nu putură să fugă îndată/ I’au cuprins focul din patru părţi…/ Fugea la margini, la câmp afară/ Fieşcare’ncotro vedea”.

Turcii au aprins oraşul

Bucureştiul avea la momentul “Focului cel Mare” 100.000 de locuitori şi o brigadă de pompieri proaspăt înfiinţată. Au murit cincisprezece oameni în zilele acelea. Şi au ars aproape 2.000 de clădiri.

Pagubele materiale au fost imense, însumând 55 de milioane de lei la acea vreme.Capitala nu era însă străină de incendii până la acea dată. Înainte de “Focul cel Mare”, turcii au aprins Bucureştiul deja de două ori. Odată, în timpul detronării domnitorului Mircea Ciobanul.

Apoi, în octombrie 1595, la retragerea lui Sinan Paşa. Biserica Sf. Gheorghe, ridicată în 1562, a fost atunci incendiată. Lista de foc În 1704 a ars Hanul Şerban Vodă, ce se afla pe locul Băncii Naţionale de azi.

Iar în 1739, în urma unui incendiu pornit după arderea gunoiului din curtea mănăstirii Sf.Sava, “au ars mănăstirea (Colţii) toată, cu spitalurile, cu spiţăriia ce era de doftorii pentru săracii den spital şi biserica”, după cum descrie un document al Academiei Române. Palatul Regal a ars şi el, în 1926.

Banca Agricolă, Fabrica de Pâine şi Teatrul Naţional, un an mai târziu. Iar în comunism, în aprilie 1978, a ars Magazinul Victoria. În secolul XX, însă, pompierii aveau ceva mai multe soluţii decât apa din Dâmboviţa, cu care erau stinse incendiile înainte de 1900.

Oameni special antrenaţi să stingă focurile îşi riscau viaţa la fiecare astfel de intervenţie. În 2010, la incendiul de la complexul “Dragonul Roşu”, a fost înregistrat ultimul caz când şi-a pierdut viaţa un pompier. Ionuţ Ungureanu nu a mai reuşit să iasă din flăcări. A fost avansat în grad post-mortem. Dar tatăl acestuia, îndurerat de pierdere, şi-a luat viaţa anul trecut.

20% din Bucureşti
a ars în urma celui mare incendiu înregistrat în Capitală, stârnit, pe 23 martie 1847, de un copil ce se juca cu o armă

TRECUTUL BISERICII ARSE

Cutremure, ocupaţii străine şi incendii. Patimile de la “Sf. Pantelimon”

Biserica Sf. Pantelimon din Capitală, care a ars luni noapte, a trecut în cei peste 250 de ani de existenţă printr-o serie de dezastre care i-au modificat forma şi aspectul. Primăria sectorului 2 a decis, ieri, repararea de urgenţă a locaşului. Avaria principală a suferit-o turla, care s-a şi prăbuşit, în flăcări.

Construită din lemn, biserica a fost atestată documentar în testamentul domnitorului Grigore Ghica din iulie 1752. Este menţionată şi în “Bibliografia monumentelor feudale din Bucureşti” a Banului N. Cantacuzino.

În anul 1790, în locul bisericii de lemn a fost construită una din piatră, de către preotul Ivan ot Silvestru. Forma bisericii din 1790 se regăsea pictată pe cutia milei, după cum ne informează un site de internet dedicat aşezământului.

Printre cutremure

Seismul din 1838 a avariat grav biserica. A fost prima oară când natura a pus la încercare aşezământul. Astfel, în anul 1866 s-a hotărât construirea lui în forma de astăzi. Piatra de temelie a actualei biserici a fost pusă în data de 22 mai 1872.

Între anii 1839-1895, după cum e menţionat în istoricul bisericii, în jurul acesteia existau chilii care se închiriau sau erau locuite de cei care lăsau preoţilor, după moarte, bunurile lor. Aici a existat şi un cimitir de la care s–au mai păstrat numai două cruci de piatră, tăvălugul urbanistic al anilor acoperind urmele mormintelor.

Pe lângă biserică a existat şi o şcoală de învăţătură pentru copiii mahalalei, condusă la anul 1863 de cântăreţul Radu Simionescu, ajutat de paraclisierul Enache Teodorescu, care, ajungând şi el cântăreţ, conduce şcoala mai departe, până către anul 1900.

Între 1921–1926, la biserică se fac mai multe reparaţii şi îmbunătăţiri. Se instalează inclusiv lumina electrică. A urmat al doilea cutremur important care a pus la încercare trăinicia clădirii. În 9–10 noiembrie 1940, acesta a avariat grav biserica.

Astfel, în 1942, clădirea a fost “legată cu fier”, se arată în istoricul locului. Au fost făcute “străni noi”, s–a introdus un clopot nou (1943) în locul celui vechi, luat de armata germană în timpul ocupaţiei din timpul Primului Război Mondial.

Cutremurul din martie 1977, care avea să traumatizeze Capitala şi să ducă la modificarea arhitecturii în stil realist-socialist, nu a iertat “Sf. Pantelimon”. În urma lui, s-au fisurat pereţii şi a fost nevoie să se zidească un nou fronton.

Preluare dupa http://www.evz.ro

Lasati un raspuns