Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

EUROINS România este asiguratorul Parohiei Sfântul Pantelimon şi va oferi despăgubirile necesare în cel mai scurt timp

În urma incendiului care a afectat la începutul acestei săptămâni Biserica Sfântul Pantelimon din Bucureşti, EUROINS România, companie asiguratoare a Parohiei Sfântul Pantelimon, informează că va soluţiona acest caz în cel mai scurt timp posibil. Astfel, o echipă EUROINS analizează în acest moment informaţiile necesare evaluării prejudiciului şi a cuantumului daunei.
„Atât clădirea Bisericii Sfântul Pantelimon, cât şi bunurile aflate în interiorul acesteia sunt asigurate de EUROINS. Specialiştii noştri au efectuat deja constatarea necesară în astfel de cazuri, ştim că pierderile sunt însemnate şi că valori precum icoanele distruse sunt greu de înlocuit, însă vom acţiona cât se poate de repede, astfel încât biserica să fie readusă curând la starea sa iniţială”, a declarat Iulius Alin BUCŞA, Director General, EUROINS România.

Parohia Sfântul Pantelimon este asigurată de EUROINS România prin poliţa cu numărul HC 20124, încheiată pentru clădire şi bunuri. Prin această poliţă, Parohia este asigurată atât împotriva incendiului, cât şi împotriva riscurilor de inundaţii, fenomene atmosferice, alunecări de teren, cutremur, avarii la instalaţia de apă şi vandalism, cu menţiunea că bunurile sunt asigurate şi împotriva riscului de furt.

EUROINS România a subscris în anul 2011 peste 310.000 de poliţe pentru clădiri (persoane fizice şi juridice), reprezentând un număr semnificativ de asiguraţi noi în portofoliul non-auto. S-a înregistrat astfel un volum de prime brute subscrise mai mare cu aproximativ 350% faţă de anul precedent pe acest segment. Dezvoltarea portofoliului non-auto reprezintă de altfel unul dintre obiectivele esenţiale în strategia de dezvoltare a companiei.

Lasati un raspuns