Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Prezentarea desenelor paleolitice din peştera Coliboaia, cele mai vechi din Europa Centrală

Desenele paleolitice descoperite în peştera Coliboaia, cele mai vechi din Europa Centrală, şi istoria descoperirii lor vor fi prezentate, joi, în premieră, într-o expoziţie organizată de Complexul ‘Muzeul Ţării Crişurilor’ şi Aven d’Orgnac Grand Site de France, în parteneriat cu Ambasada Franţei în România.
Potrivit unui comunicat remis luni de Muzeul Ţării Crişurilor, expoziţia este prilejuită de o colaborare ştiinţifică între cele două instituţii muzeale din România şi Franţa, în urma descoperirii unei galerii cu desene paleolitice în peştera Coliboaia, pe Valea Sighiştelului, care au fost datate cu o vechime de 31.640 ani după efectuarea probei cu carbon 14.

Colaborarea a fost concretizată printr-un proiect ce s-a bucurat de un parteneriat generos cu Ambasada Franţei în România, Franţa-România Speologia, Consiliul Judeţean Bihor, Federaţia Română de Speologie, Parcul Natural Apuseni şi Asociaţia ‘Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor’.
Evenimentul va fi prezentat de specialiştii care au avut un rol în găsirea şi valorizarea mărturiilor respective.

http://www.youtube.com/watch?v=342v8deIKxg

Vernisajul expoziţiei ‘Galeria desenelor paleolitice din peştera Coliboaia, Bihor, România – 31640 BP (proiect franco-român de cercetare şi valorificare)’ va avea loc joi, 26 ianuarie, la sediul instituţiei muzeale, în cadrul Secţiei de Artă, din Palatul Baroc.

(Sursă AGERPRES)

Preluare dupa http://www.gazetaromaneasca.com

Lasati un raspuns