Gândul preşedintelui CJ, Mircea Man, la împlinirea unui an de când Bartolomeu Anania ne „vorbeşte” din înălţimea amvonului
La 31 ianuarie 2012, se împlineşte un an de când suntem mult mai săraci. Înaltpreasfinţitul Bartolomeu Anania, fostul Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, s-a dus la Ceruri să ne vorbească din înălţimea amvonului. A fost un adevărat iubitor de Dumnezeu şi neam românesc.
De aceea, maramureşenii care l-au cunoscut vor rămâne veşnic cu un imens dor în suflet. Asta pentru că, aşa cum făcea el deosebirea între dor şi dorinţă, mulţi ne dorim lucruri pe care nu le cunoaştem, dar nu ne poate fi dor decât de ceea ce deja avem ştiinţă. Cu toţii, am învăţat foarte multe de la Bartolomeu Anania. De la lecţii de demnitate şi până la principii ale termodinamicii, trecând prin momente de supravieţuire sau de înălţare sufletească.
Voi reţine mereu o sintagmă pe care o folosea apăsat, cu vorba lui de neîntors, fermă şi plină de greutate: din înălţimea acestui amvon. Întotdeauna când folosea acest amestec de cuvinte parcă inspira şi aveai impresia că se ridică spre cer. Aşa cum făcea şi cu noi, cei pe care, duminică de duminică, ne înălţa prin darul şi harul cuvântului său.
În predicile sale, Bartolomeu Anania spunea:
„Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte. Nu este un merit să trăieşti mult dacă ai ambiţia să te înscrii cumva în seria recordurilor. Important e să trăieşti cu folos, iar pentru asta trebuie să ai şi o educaţie de la părinţi, pe care eu am avut-o. Dacă m-ar întreba cineva: Ce-ai învăţat de la mama dumitale?, ia-ş răspunde: Asta am învăţat: mă uit la soare. Şi dacă Dumnezeu va hărăzi această lumină şi dincolo de mormânt, voi fi într-adevăr fericit”.
“Cred în scânteia divină a omului şi în capacitatea lui de a înfrânge răul din lume, cred în frumuseţea, bunătatea şi adevărul său, în putinţa lui de a se depăşi până la jertfă şi sfinţenie, cred în libertatea, în forţa creatoare, în iubirea, lacrima şi bucuriile lui. Cred în vigoarea şi trăinicia neamului meu, în ascendentul său spiritual asupra istoriei, cred într-o pace finală a omenirii. Mai cred în omenia lui Dumnezeu şi în talentul greierilor de a-mi inspira duioşii natale!”.
Aşa era Bartolomeu Anania. Şi de aceea, vocea marelui Mitrololit nu se va stinge nicicând.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
