Scrisoarea parintelui Florin din Scotia si Parlamentul Romaniei
Care este efectul protestelor din Piata Universitatii asupra politicienilor romani? Am putut vedea in aceasta dupa-amiaza: nul. Emil Boc l-a demis pe Teodor Baconschi pentru ca i-a numit “mahala violenta” pe cei care apar in aceste imagini. Apoi a multumit romanilor pentru sacrificiul si durerea cu care au mentinut stabilitatea tarii. Cum le multumeste? Mentinand in guvern “personalitati” precum Traian Igas sau Valerian Vreme.
Pe un ton atat de ridicat incat cuvintele sale devenisera greu de inteles, Crin Antonescu a cerut solutii “radicale” pentru Romania, o tara in care se intampla “lucruri grave, exceptionale”. Atunci cum se numeste ceea ce se intampla de cateva luni bune in Grecia, Spania sau Portugalia? Victor Ponta, ceva mai apropiat de tonul unul discurs normal, a solicitat “stabilitate si siguranta in acest an dificil”, pentru ca imediat sa ceara “alegeri libere si anticipate” cu doar cateva luni inaintea termenului legal. I-a fost explicat domnului Ponta – chiar de catre unii colegi – ca utilitatea anticipatelor in acest moment este redusa pentru Romania, dar retorica de partid primeaza. Toate aceste discursuri politicianiste au culminat cu truismul emis de premierul Emil Boc: “Cel mai bun care va fi apreciat de oameni in alegeri sa conduca destinele Romaniei, dar pe baza de programe, de idei.”
Nici Emil Boc, nici Victor Ponta si nici (printre urlete) Crin Antonescu nu au prezentat de la tribuna macar urme fine de masuri practice. Reforma sanatatii, cresterea absorbtiei de bani europeni si alte zeci de probleme serioase puteau fi abordate astazi in Parlament. Asa cum ar face-o acei “oameni seriosi care-si vad de treaba, isi fac datoria, isi asuma obligatii pe care le duc la bun sfarsit cu discretie si isi implinesc vocatia plini de raspundere” cu care ar trebui sa fie populata “Romania severa” descrisa de istoricul Alexandru Dutu. Nu am vazut astfel de oameni in Parlamentul Romaniei. In schimb l-am vazut pe Dan Voiculescu aplaudand furtunos discursul liderului liberal, am vazut un parlamentar liberal caftind o pisica virtuala cand la tribuna vorbea premierul tarii si am vazut-o pe Elena Udrea confiscand cel mai autentic protest din Piata Universitatii: cel anti-clasa politica.
Luni la amiaza, trotuarele din fata multor institutii de stat (primarie, ministere) nu erau inca curatate de zapada transformata peste noapte in gheata. Dar nici trotuarele din fata multor case si blocuri particulare nu fusesera curatate. Acolo e unul dintre primele locuri unde ar trebui sa se intample “(r)evolutia” la care visam in urma cu o saptamana. Iar daca aceasta nu va avea loc, viitorul generatiei mele este prezentul descris in scrisoarea pe care mi-a adresat-o parintele Ioan Florin din Scotia (aici ii puteti citi blogul).
“Draga Vlad Mixich,
Stiu ca ai prefera, cum spui, sa iau primul avion spre casa si sa ma alatur „revolutiei tale”, decat sa-ti scriu scrisori din strainatate. Dar cum nu am de gind sa ma intorc, simt nevoia unei scurte explicatii, pentru ca mesajul tau generos nu trebuie ignorat, asa cum nu se face sa ignori in zilele noastre nici un cuvint al unui om cinstit.
Pe la inceputul lui ’90, cind baietii destepti se invirteau de-un butic sau de-un vapor, nu stiu cine m-a convins ca revolutia nu se terminase si ca locul meu trebuia sa fie in primele rinduri. Asa mi-am irosit vreo doi ani, cu sindicate studentesti, punctul 8, Piata Universitatii, articole, proteste si asa mai departe. Cind m-am trezit, pierdusem doi ani de viata, o facultate si o posibila cariera, dar lucrul cel mai rau era ca in jurul meu nu se schimbase nimic, iar tara era toata in puterea canaliilor politice.
Dar am spus: hai sa dau cu ei de pamint – si m-am facut ziarist de investigatii, am scotocit dupa listele cu colaboratorii securitatii, am scris sute de pagini despre afacerile necurate si despre coruptia din administrație, am luptat pina si cu armele lor si, recunosc, am aranjat campanii electorale ale „fortelor democrate”. Numai sa fie bine. Si, cind m-am oprit ca sa iau o gura de aer si sa multumesc pentru aplauze, securistii erau si mai in fata, bisnitarii erau si mai bogati, iar fostii mei sefi de la gazeta colectionau ceasuri cu diamante sau invirteau banii lui Vintu.
Cind prietenii mei se aranjau in Elvetia, in Canada sau in State, eu am facut pe desteptul și n-am vrut sa plec. Am zanganit manunchiul de chei in piata și mi-am pus nadejdea in cei „patruzeci de mii de specialisti” care aveau in sfirsit sa salveze Romania. Dar la sfirsitul mandatului lor, dupa zece ani de la revolutie, Romania avea de ales intre Iliescu si Vadim. Iar eu eram pe lista unei „generatii asteptate” si ma incalzeam pe margine. Dupa alti patru ani, trecea drept o poanta buna sa alegem „intre doi comunisti”, iar acum fostii generali de securitate prezideaza lansari de carti, bisnitarii dau lectii de capitalism, interlopii se saluta in Parlament, iar noi nu mai avem nici macar a alege, pentru ca lumea iese in strada si scandeaza „Ole, ole, noi urim partidele”.
Draga Vlad Mixich, te intreb, de ce as crede acum in revolutia ta, cind eu am pierdut toate revolutiile mele? Nu mai este nici o revolutie de cistigat in Romania, pentru ca nu mai exista un obiect al revolutiei. Romania, nu spun o noutate, nu mai este de mult condusa de o clasa politica, ci de marii beneficiari ai guvernarilor corupte, care s-au tot rotit timp de 20 de ani. Impotriva lor nu mai exista revolutie. Nu mai exista alegeri. Nici macar nu au nevoie de jandarmi care sa ii apere. Vor continua sa prospere in spatele oricarei puteri politice. Vor continua sa cumpere, sa controleze, sa corupa, iar noi vom casca gura la televizor si ne vom injura pe forumuri. Copiii lor vor fi in Parlamentul de miine, iar copiii nostri vor fi tot la proteste, in strada.
Inteleg, tu imi vorbesti de o revolutie morala sau, cel putin, de una a bunului-simt. Dar morala si bunul-simt nu au cistigat nici o revolutie in acesti 20 de ani. Morala si bunul-simt, am invatat din istoria civilizatiilor moderne, au nevoie de legi si de o justitie care sa le impuna, or tocmai acestea sunt cele mai subrede temelii ale statului roman. Romanul a invatat bine o singura lectie: aceea ca trebuie sa-si scape singur pielea.
Stiu ca am sa te dezamagesc, dar trebuie sa-si spun ca „revolutia ta”, cu prietenul tau care desfunda de unul singur canalul din cartier, cu studentul cinstit la examene si cu un grup de oameni care se incapatineaza sa traiasca demn si onest, e admirabila si plina de demnitate, dar nu are nici o putere sa mai schimbe lumea romaneasca, asa cum crezi. Sa-ti mai spun ca mare parte din lumea de care vorbim nici macar nu vrea sa se schimbe? Ca s-a invatat sa astepte un „prost” care sa le desfunde canalul? Ca acolo unde „baronii” se ospateaza din ciolan, ea s-a deprins sa ciuguleasca din resturi? Si nici macar nu o acuz! Nu ne-a invatat nimeni, ca in Grecia veche, ca nedreptatea e rea in sine, iar nu pentru ca cel nedreptatit sunt eu sau altul.
De aceea protestele din aceste zile sunt anemice si dezlinate. De aceea solidaritatea e doar pe Facebook. De aceea prietenul tau va desfunda canalul in continuare de unul singur. De aceea un sportiv, un cercetator, un profesionist, va reusi din cind in cind sa se impuna, iar noi ii vom saluta performanta miraculoasa si vom spune: iata, dom’le, se poate si in tara. De aceea eu nu vreau sa ma intorc. Iar ultima revolutie pe care am de gind sa o port pina la capat este cu mine insumi.”
Preluare dupa http://www.hotnews.ro
