Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Secta Anti, Victor Ponta si noul sau chip

In ziua ciudatei rasuciri a liderului PSD, Victor Ponta, merita sa va pierdeti, seara, cateva ore din viata pentru a urmari spectacolul dezorientarii in spatiu al unei micute secte. Dezertarea fostului Che, abandonarea cursei de catre copilot inainte de marele finish, tradarea credintei in zdrobirea vrajmasului prin Insurectie sau Anticipate, le-a dereglat sectantilor ritualul monosilabic al hulirii dictatorului Basescu. Prin urmare, in loc de incantarea binecunoscutului verset “Jos Basescu”, la adunarea de seara s-au auzit alte mormaieli decat obisnuita litanie. Cine i-a sucit mintea Marelui Ratacit? Cum de s-a convertit peste noapte la “basism”? Sa fie tradare sau o manopera vicleana de a adormi vigilenta dusmanului, de a atrage noi adepti?

Metamorfoza liderului PSD din Revolutionar in Pacifist in timpul discursului tinut in Parlament la votarea noului Guvern Ungureanu este, fara indoiala, subiectul zilei. Schimbarea n-a inceput ieri, cum bine observa colegul Florin Negrutiu de la Gandul , ci in momentul desistarii sale din pozitia de Che Guevarra. Atunci, i-a lasat pe liberalii lui Antonescu sa faca miting singurei tocmai cand i se oferea ocazia declansarii Insurectiei din ianuarie. Dar ca sa-i intelegem mai bine transformarea se cuvine sa-i ascultam pe cei alaturi de care combatea, pana mai ieri, la televizor. Cum li s-a parut lor? Ce explicatii gasesc ei? Deruta e totala. Ce sa-i faca: sa-l execute preventiv, sa-l sustina riscant, sa-l ierte pe Marele Ratacit?

Iata cateva intrebari in jurul carora micuta secta s-a invartit bezmetica, joi seara, in direct, la televizor. A fost un spectacol unic, o incoerenta simpatica greu de povestit. Au inceput timid prin a-i cataloga discursul din Parlament drept “neadecvat” si au sfarsit prin a-l excomunica din sanul Bisericii Anti intr-o aversa de scuipati si o ploaie torentiala de epitete si adjective vulgare. L-a cumparat Basescu, ba nu, l-a santajat! E omul serviciilor secrete! A batut palma cu Ungureanu! Si-au impartit functiile, tu presedinte, eu premier! Ba nu, a schimbat placa pe care noi, istericii si apucatii pamantului, o tocim de sapte ani tocmai ca sa convinga si oameni intregi la minte sa-l voteze! E un slugoi si-un tradator! Stati asa, in realitate omul s-a adaptat istet la noul adeversar! E o manevra desteapta, gandita, elaborata!

N-au lipsit, desigur, scenariile conspirationiste: l-au intors americanii, e papusat de fortele oculte! Au uitat sa adauge ca Ponta are un cip implantat in cap si este manevrat cu un joystick de la Cotroceni. Ba nu, de la Casa Alba, ca o masinuta de curse teleghidata. In timpul asta, moderatorul juca partitura gadelui milostiv si intelept. I-a mai dat, in final, o sansa condamnatului inainte sa-i taie capul cu satarul care, vorba unui mic sectant, i-l plimba acum pe gat.

Victor Ponta a devenit suspect in ziua in care, oadata cu flacara revolutionara, i s-a stins si lucirea dementa din ochi, devenind astfel incompatibil cu statutul de activist al sectei Anti. Pentru a fi acceptat in Miscarea de Rezistenta  trebuie sa dovedesti fanatism neconditionat,  puterea de urla, cu privirea fixa  Jos Basescu la fiecare doua minute, capacitate de a racni impotriva dictaturii pana la pierderea completa a simtului ridicolului. Sectantul Anti trebuie sa fie apoi un predicator desavarsit, sa posede arta transformarii albului in negru si viceversa. Sa stie, la o adica, sa-l scoata vinovat pe Traian Basescu daca afara ninge. Sa poate varsa cam doua galeti de lacrimi pe ora cand vine vorba de suferintele poporului.

Urci vertiginos pe scara initierii Anti cand ajungi sa vezi in doi oameni adusi sa tremure in Piata Universitatii o multime revoltata si chiar crezi in asta, in ciuda evidentei ca acolo gasim doar doi amarati zgribuliti pusi sa tipe la TV cat tine transmisia in direct. Pe scurt, ajungi membru cu drepturi depline al sectei  cand ai luat-o complet ranza si iti place, convins fiind ca nu esti doar un prost cu morga platit sa latre, ci un martir credintei Anti, apasat de dictatura, haituit, prigonit, crucificat pe altarul lui Felix-turnatorul.

Toti cei care se intreaba, de buna sau de rea credinta fiind, ce s-a intamplat cu Victor Ponta, ajung repede la teoria conspiratiei. Cand nu intelegi ce se intampla o dai pe ulei cu scenarii imposibil de verificat dar cel putin nu risti sa te ia lumea de bou.

Toti acestia refuza sa faca si pasul urmator. Sa-si puna intrebarile cu adevarat importante: cat de utila si de autentica este domesticirea liderului PSD? E corect ce spune? Se bate cu adevarat pentru mine, pentru interesul general? Sau doar mimeaza  lupta mai sofisticat pentru a-si spori sansele? Dar, ia, ganditi-va putin. Nu cumva tocmai faptul ca are curajul sa proclame public ca doreste sa pastreze institutii functionale gen ANI sau DNA, SRI sau SIE, ii scoate din minti pe aliatii sai?

Nu cumva tocmai indrazneala de a admite ca justitia si-a castigat independenta si eficienta ii aduce in pragul depresiei pe Antonescu si Voiculescu? Or, partererii sai lasati azi cu buza umflata sustin exact contrariul, si anume ca aceste institutii sunt instrumente represive in mana Dictatorului? Nu cumva promisiunea ca va sprijini noul Guvern sa eliminare baietii destepti din energie il deruteaza pe intemeietorul Bisericii Anti, specializat tocmai in bisnitareala curentului si parazitarea resurselor publice?

Merita sustinut si incurajat liderul PSD sa-si mentina noua agenda publica, mult mai acordata ca ton si obiective cu interesul general, mai apropiata stilistic de opozitia europeana decat vechea retorica de tip Vadim Tudor? Evident da, cu conditia sa probeze in timp ca nu este o schimbare conjuncturala, o noua minciuna propagandistica. Am mai vazut la Victor Ponta rasuciri de pe-o zi pe alta, elanuri reforimste interne stopate de Adrian Nastase sau Ion Iliescu. Am mai auzit vorbe frumoase despre justitie urmate de mitinguri de sustinere a unor arestati preventiv si presiuni exercitate asupra magistratilor. Prea des am putut constata cu totii ca liderul PSD una spune dimineata, alta la pranz si face exact pe dos seara ca sa putem vorbi de o schimbare ireversibila de comportament politic, in directia maturizarii si responsabilitatii.

Cu alte cuvinte, liderul PSD va trebui sa ramana consecvent pentru a deveni cu adevarat credibil, sa abia puterea de a se tine cat mai departe de toxica secta Anti si de religia ei. Mi se pare mai important de urmarit daca Ponta chiar internalizeaza si crede in ceea ce spune astazi, convins fiiind ca acesta e drumul corect, decat sa-mi pierd vremea filozofand inutil despre libertatea lui interioara. Interesul meu de cetatean exasperat de politiceni demagogi ma obliga sa le pretind coerenta. Sa-i incurajez in a-si respecta promisiunile, programul, sa le pretind previzibilitate si echilibru mai ales cand isi propun sa ajunga premieri intr-un context de criza economica grea, nu sefi de salon la spitalul noua gata oricand sa dea foc la casa si sa arunce lumea in aer.

Face liderul PSD ce trebuie? Critica puterea rational si cu argumente? Propune si construieste o alternativa fracventabila? Foarte bine, traiasca securistii, SIE, martienii sau noua ordine mondiala care i-a resetat creierul!

De asta spuneam la inceput ca merita sa va pierdeti joi seara cateva ore din viata pentru a intelege ceva mai mult din schimbarea lui Ponta. Cand esti blestemat si atacat de secta Anti e ca si cand te injura Vadim Tudor in Romania Mare. Fii convins ca te afli pe drumul cel bun.

Daca Ponta va face, ca de obicei, pasul lateral, va pica mai rau decat de obicei din simplul motiv ca si-a propus in mod public sa sara peste o stacheta pe care singur a ridicat-o foarte sus, oferind asadar in caz de rateu motive si mai puternice de a acuza neseriozitatea si imaturitatea sa politica.

Cat despre Crin Antonescu, doar atat: ii va mai lua ceva timp sa se impace cu ideea ca, in jocul de poker al puterii, septarii (ma rog, asii) nu sunt la el. Cam greu de acceptat ca mai stai o tura afara din joc cand credeai ca toate cartile sunt la tine. ​

Preluare dupa HotNews.ro

Lasati un raspuns