Posedata din Moldova
Italnirea era fixata de trei zile cu avocata, la Vaslui, un oras lipsit de orice farmec, din Moldova (provincie cuprinsa de saracie, din nord-estul Romaniei): acolo trebuia sa-l intalnesc pe Daniel Corogeanu, calugar ortodox, principalul acuzat al unui fapt divers gotic care, dupa iunie 2005, impartise in tabere opinia publica din Romania.
Dar in holul lugubru al Hotelului Europa, vopsit intr-un albastru spalacit de culoarea noptii, pe care-l intuneca inca si mai tare lumina deja livida a iernii, Catalin Corogeanu, fratele lui Daniel, un barbat tanar cu trasaturi fine si cu parul lung, prins la spate, si el student la Teologie, ma anunta, cu durere, ca avocata prefera sa anuleze intalnirea. O contactam, amintindu-i ca, in asteptarea judecatii, clientul sau a fost pus in libertate provizorie si ca demersul nostru nu e deloc ilegal: vocea ii razbate din receptor asemenea celei a unui spirit furios inchis intr-o lampa fermecata si rasuna in hotelul gol, ricosand dintr-un perete in celalalt. Maria Illisia, pe care am vazut-o la Bucuresti, e o femeie energica, cu parul negru lipit de cap, cu voce ascutita de fetiscana care pare sa repete, in fata fiecarei persoane, pledoaria rostita pentru a-l feri pe Daniel Corogeanu de cei 25 de ani de inchisoare ceruti de judecatorul de instructie. Ii revad privirea implorand, aproape inecata de lacrimi, o aud inca o data rugandu-ma sa nu-l coplesesc cu intrebari pe Daniel.
Telefonul cu Iisus
Desigur, a comis o greseala, dar nu merita linsajul la care il supun ziarele si televiziunile romanesti. Ma priveste fix in ochi, se adreseaza sufletului meu, ma implora in numele lui Dumnezeu si al tuturor sfintilor. Putin lipseste sa nu plangem in hohote si parasesc emotionat aceasta intalnire, gata sa-l iubesc pe iluminatul de la Tanacu, gata sa-l absolv de orice vina. Dar acum o alta persoana vocifereaza in telefon, o Pythie care blestema, care ameninta: tam-nisam, ma acuza ca as fi mintit-o, ca as fi urmarit sa fac un film cu aceasta poveste, ca as fi vrut sa scriu o carte despre ea – deja ii stie titlul, l-a citit intr-un ziar din Bucuresti!
A primit un ordin de la Procuratura (echivalentul Parchetului de la noi) care o soma sa-i interzica clientului ei in asteptarea judecatii orice interviu cu presa, mai ales cu presa straina. Puteam, punand iarasi paie pe foc, sa pun in pericol imaginea Romaniei la nici un an inainte de aderarea la Europa (…). In timpul discutiei, Catalin, fratele, isi butoneaza nervos telefonul, pe al carui ecran e o icoana cu Iisus. Conversatia m-a zguduit: venisem sa vad un calugar acuzat de omucidere involuntara si, brusc, ma gasesc intr-un roman politist din timpul razboiului rece, un remake de proasta calitate, dupa modelul anilor ?70. Timp de cateva ore, receptionera, soferul de taxi, cameristele nonsalante, trecatorii grabiti sa intre pentru a se adaposti de ninsoare seamana toti cu agenti ai serviciilor de informatii veniti sa-mi spioneze faptele si gesturile, gata sa puna mana pe mine. Cum spune o prietena jurnalista care ma insoteste: ?Esti pe punctul de deveni roman. Aici granita dintre luciditate si paranoia e fragila?.
O inlantuire nefericita de fapte
In societatile moderne, faptul divers – si acesta e un lucru care impinge la disperare – ne trage inapoi catre epoci obscurantiste, pe care le credem revolute. O dezmintire care raneste orgoliul nostru de fiinte civilizate atenteaza la certitudinile noastre si impinge departe orice speranta de regenerare. Ne socotim educati, dar nu suntem decat brute invelite intr-o coaja de politete.
Din acest punct de vedere, afacerea Tanacu, ca Dutroux in Belgia, sau Outreau in Franta, vorbeste despre Romania contemporana: e un ghem de lana care se desira dintr-o miscare si care trage in aceasta miscare presa, institutiile bisericesti, cele psihiatrice, cele politienesti, punand tara fata in fata cu un trecut din care vrea sa se smulga. Episodul acesta reprezinta o formidabila comprimare a timpului, o condensare a mai multor epoci care se aduna in el.
Condensare de epoci
Faptele, asa cum am putut sa le reconstitui eu, cu o mereu valabila marja de eroare, sunt urmatoarele: Povestea incepe cu o tanara fata, Irina Cornici, nascuta la Barlad, in 1982: tatal, a carui sanatate mintala e destul de fragila, se sinucide cand aceasta are 2 ani. Politia o gaseste gata sa se joace cu picioarele spanzuratului. Impreuna cu Vasile, fratele ei, cu un oarecare grad de debilitate mintala, e plasata intr-un orfelinat, apoi cei doi sunt dati in ingrijirea familiei Stolojescu. In 2002, tanara, care urmase liceul agricol, pleaca in Germania, unde e baby-sitter si menajera. Pe 5 aprilie 2005 ii face o vizita unei prietene de la orfelinat, Paraschiva Anghel, care devenise calugarita la Manastirea Sfanta Treime de la Tanacu, in judetul Vaslui, insotita de fratele ei, Vasile, devenit si el calugar.
Pe 9 aprilie, cand se pregatea de plecare, face o criza nervoasa de o mare violenta, se tavaleste pe jos, se da cu capul de pereti, profereaza obscenitati. Calugaritele se grabesc in sat pentru a suna la spital, caci manastirea, construita pentru a reface conditiile crestinismului primitiv, nu dispune nici de telefon, nici de electricitate si nici de apa curenta. Asistentele de la urgenta isi bat joc de ele si le indeamna sa faca apel la credinta. Calugaritele o aduc in cele din urma intr-o Dacie si, temandu-se sa nu se raneasca in timpul convulsiilor, o leaga de maini si de picioare, o infasoara ca pe o rulada de carne.
A doua zi e transferata la serviciul psihiatric de la Vaslui si medicul noteaza ca sufera de agitatie psihomotorie si de un delir de persecutie, suspecta fiind de psihoza majora. Se socoteste posedata de diavol si spune ca acesta o indeamna la relatii trupesti cu barbatii. Dupa o scurta cadere de cateva zile, starea ei se amelioreaza si, pe 24 aprilie, psihiatrul, constrans sa creeze locuri in spitalul supraaglomerat, o socoteste stabilizata si o reda in grija calugaritelor de la manastire, fapt care mai apoi avea sa-i fie reprosat.
Ii prescrie totusi o doza zilnica de zaiprexa, un neuroleptic foarte eficace in tratamentul schizofreniei si cere o atenta supraveghere. Irina are nevoie de mult somn, trebuie sa evite munca la camp, sa se abtina de la opresiunea mentala a lungilor rugaciuni si mai ales sa nu se expuna la soare. Pe 8 iunie, Irina, care intre timp se hotarase sa se instaleze la manastire si renuntase din motive financiare la tratamentul medicamentos, pleaca la familia de adoptie pentru a recupera cei 3.500 de euro pe care i-a castigat in Germania. Nu obtine decat 500, se intoarce in stare de surescitare si se inchide in chilie timp de trei zile si trei nopti, pentru a se ruga. Are loc o noua criza, punctata de alte blasfemii si de cuvinte dure.
Posedata insulta obstea
Duhovnicul manastirii, Daniel Corogeanu, in varsta de 29 de ani, fost jucator de fotbal, decide sa o duca iar la spital, dar Vasile, fratele ei, deceptionat de rezultatele medicinei oficiale, il convinge sa o tina alaturi de ei. Ceea ce nu au reusit leacurile omenesti vor reusi leacurile lui Dumnezeu: se tin slujbe si rugaciuni, sunt citite dezlegarile Sfantului Vasile, asa cum se obisnuieste in Biserica Ortodoxa in cazul celor posedati sau grav bolnavi. Starea fetei se inrautateste: il aude pe diavol ispitind-o din nou, impingand-o catre pacat. Posedata insulta obstea manastirii, sparge totul cu o forta incredibila, arunca blesteme: trebuie legata de o bucata de lemn, luata dintr-un santier in constructie, pentru a evita sa nu se mutileze sau sa nu dea foc la chilie. Aici, povestea devine neclara: ce se intampla cu adevarat nimeni nu-mi poate spune cu precizie. Atat doar ca Irina se descopera dupa un timp legata cu lanturi infasurate in prosoape, pe un soi de cruce improvizata, pentru a-i imobiliza ferm incheieturile. In gura i se pusese un calus pentru a o impiedica sa blesteme. E o crucificare de context, nu una voluntara. Timp de cateva zile, femeia e astfel lasata, fara sa i se dea sa bea si sa manance, cu exceptia agheasmei, caci ?diavolul nu trebuie hranit?. Imprejurul ei, obstea se roaga, Daniel Corogeanu isi ia in primire rolul de mare exorcist. Litanii, matanii, rugi. Se stie ca, pe vremea romanilor, cei crucificati mureau din cauza sufocarii, bratele tinute intinse comprimau cavitatea toracica.
Mai tarziu, pedeapsa a fost indulcita, o scarita a fost pusa sub talpi, cu scopul de a scadea presiunea exercitata asupra plamanilor, prelungindu-se astfel agonia cu cateva zile. Era de ajuns ca soldatii sa sfarme tibiile condamnatilor pentru a le grabi sfarsitul. La capatul a trei zile, Irina, in cele din urma calma, e dezlegata. I se da putin ceai si paine, vorbeste bland, dar taraganat, intr-o stare de letargie care-i nelinisteste pe cei apropiati, respira cu dificultate. Cei de la urgenta sunt chemati din nou. Doctorul care soseste inregistreaza un puls slab si-i administreaza sase doze de adrenalina in ambulanta care o duce la spital.
Un alt lucru interpretabil: medicul de garda sustine ca Irina era moarta de 24 de ore din cauza infometarii si a epuizarii, atunci cand a ajuns la urgenta. Povestea nu se incheie aici: in momentul in care politia vine sa-l aresteze pe Corogeanu, obstea se revolta. Calugaritele il lovesc pe trimisul episcopului si rup scrisoarea prin care acesta ordona suspendarea neintarziata a preotului, populatia locala le sprijina din plin. Inca si mai mult: aceasta abominabila crima ajunge la apogeu, conform presei, atunci cand calugarul, departe de orice gand de cainta, tine slujba de inmormantare a Irinei, continuandu-si misiunea de indepartare a Raului: timp de 45 de minute, sub ochii unei asistente absorbite care-i admira reusita, evlavia, isi reincepe sarabanda, ii indeparteaza si-i fugareste pe draci. In cele din urma va fi arestat, impreuna cu alte patru calugarite acuzate de complicitate, de o unitate speciala a jandarmeriei.
Apararea pledeaza sustinand eroarea medicala si bunele intentii: Daniel este un om bun, care urmarea doar distrugerea spiritelor rele din corpul victimei. A omorat-o pentru a o salva, e un caz limita de filantropie.
Daniel Corogeanu sau estetica pilozitatii: in fotografiile sale, cu barba roscata si matasoasa, cu ochii aprinsi, cu potcapul negru, aminteste de un Hrist un pic exaltat al epocii hippie. Are blandetea specifica fanaticilor, care se vede in picturile martirilor. Nu se va putea niciodata descrie in ce masura barba, purtata in bisericile orientale, ortodoxe, maronite, copte sau caldeene, innobileaza chipul, inflacareaza privirea, indeparteaza pasiunile profane.
Prin comparatie, prelatii nostri protestanti sau catolici, toti fara barba si demni, par redusi la corpul lor, numai sange si carne. Daniel, imi spune avocata lui, seamana cu duhovnicul Zosima din ?Fratii Karamazov?: duhovnicul e acea persoana care ?trece vointa voastra in a lui.
Alegandu-va un duhovnic, renuntati la propria vointa si i-o cedati lui in deplina ascultare cu pocainta?.
Zosima e un sfant de 65 de ani, depozitar al adevarului divin, care in romanul rusesc imparte aceeasi camera cu Aliosa si care joaca un rol esential in evolutia acestuia.
Tragedia omisiunii
Facator de miracole, lucrand asupra bolnavilor cu puterea mainilor sale, Zosima moare la mijlocul cartii; dar trupul lui, impotriva oricarei asteptari, degaja un miros pestilential, care-i supara pe cei din jur: evlavia nu e scutita de alterare. Dostoievski va formula in acelasi text, prin intermediul lui Ivan Karamazov, celebra axioma: ?Daca Dumnezeu nu exista, atunci totul e permis?. Dar la Tanacu totul a fost permis gratie lui Dumnezeu: s-a ucis din dragoste, s-a comis ireparabilul in numele Binelui, potrivit unui mecanism pe care comunismul l-a inteles cum trebuie, din moment ce a distrus mii de vieti in numele viitorului si a unei societati fara clase. Aceasta poveste e mai putin atroce, cat mai ales dureroasa, e o tragedie a omisiunii; ea tese un lung lant de iresponsabilitati, care pune la un loc medici, politisti, judecatori, clerici.
Roiul de pastorite
Presa insasi va exploata incidentul in mod fictiv, exagerand dupa plac, ca si cum scrierea despre aceasta crima implica un imaginar arhaic ce isi gasea izvorul in fantasma. Pentru noi, oameni ai Modernitatii, barbarul e cel care vorbeste o limba moarta, cea a ascetismului, a mortificarii, cel care nu a ajuns in nimbul ratiunii, al bucuriilor prosperitatii, al placerilor corpului. Membru al unei Biserici Ortodoxe in mod traditional toleranta, care nu a cunoscut nici Inchizitia si nici arderile pe rug, Daniel Corogeanu e o exceptie, si nu o regula. Tocmai de aceea si-a uimit intr-atat compatriotii.
Manastirea Sfanta Treime de la Tanacu, in spatele infatisarii sale anodine, seamana cu Manastirea Calugaritei lui Diderot: inchisa, secreta, indepartata. La intrare, un panou care interzice accesul vizitatorilor ne-ortodocsi – alta abatere de la regulile acestei confesiuni, de-altminteri, foarte primitoare -, ca si femeilor care poarta fusta scurta, bluze cu decolteu sau sort (…). Suntem primiti de un preot foarte tanar, cu obrajii rumeni, care i-a luat locul lui Daniel, flancat de o novice, de-abia pubera, cu rochie neagra, rosind si ranjind, care lasa privirea in pamant cand ii vorbesti. Prezenta noastra ii incomodeaza, prietenii mei romani ma prezinta drept profesor de teologie, suntem condusi cu gentilete. Alte calugarite, foarte tinere si ele, isi fac de lucru, taie lemne, se duc dupa apa la fantana, toate robuste si sanatoase. Mi-l inchipui pe calugar, dedicat castitatii, singur seara in mijlocul acestui roi de pastorite, incerc sa ma pun in locul sau, sa inteleg transformarea prin rugaciune, slujbele, postul si surprind mai bine atmosfera de refulare isterica ce trebuie sa fi domnit in ultimele zile ale Irinei, moarta fecioara, dupa cum va releva raportul autopsiei, la varsta de 23 de ani.
Doctorul Silvestrovici are cam 50 de ani, e elegant si nelinistit, are o tinuta de britanic, saruta mana doamnelor si fumeaza tigara dupa tigara. Psihiatru la spitalul din Vaslui, lucrand de la 10 pana la 12 ore pe zi, cu mijloace derizorii, el a fost absolvit de justitie de orice suspiciune de greseala medicala. E totusi singura persoana care pare sa aiba regrete in aceasta poveste si care ramane bantuita de tragedie. (…)
Spitalul de nebuni
Intr-o Moldova defavorizata, ravasita de somaj, cu familii cazute prada saraciei, cu tineri care emigreaza catre Occident, psihiatria este considerata, de administratie, un lux rezervat celor bogati, medicamentele sunt date cu zgarcenie, personalul este insuficient. Face presiuni asupra autoritatilor pentru a obtine mai mult spatiu, mai mult material. Ne arata spitalul sau, curat, dar in paragina: un salon special gazduieste cazurile serioase, femeile la parter, barbatii la etaj. Primele sunt ingramadite cate 12 pana la 16 in camere inguste si supraincalzite, din care se degaja un miros puternic de dezinfectant, de transpiratie si de lana uda. Toate poarta basmale. Bucataria e intr-atat de mica incat bolnavii nu pot manca decat cate unul pe rand. In mod ciudat, in seara aceea, salonul barbatilor are cateva paturi libere. Toti il saluta pe doctor si se inclina cu respect in fata lui. In camera cu televizor, cativa adulti in pijamale cu dungi se uita la un meciul de fotbal, Rapid Bucuresti – Lens. Romania castiga, ochii stralucesc de fericire. Silvestrovici ni-i arata pe ?pensionarii sai? cu emotie. Si personalul, mai ales femei. Se simte un colectiv unit, consolidat de acest medic exceptional, care vrea sa refaca pentru ei atmosfera unei familii.
Vanatorii de demoni
Psihiatrul acesta e pasionat de carti, ma asigura ca daca macar o carte, nu conteaza care, ar fi deschis calugaritele acelea, Irina nu ar fi fost sacrificata. El a regasit credinta dupa 40 de ani de ateism, imi traduce din psalmi, imi explica faptul ca traditia ortodoxa ii recunoaste pe taumaturgi, pe facatorii de miracole, dar nu pe exorcisti, pe vanatorii de demoni. ?Schizofrenia Irinei e cea a intregii societati, noi toti suntem vinovati?. O revede asezata intr-un fotoliu, acuzandu-se de toate pacatele din lume, povestindu-i visele ei lascive, dialogurile ei cu diavolul, revede secventa plecarii ei, pe maica stareta si pe fratele Vasile, veniti sa o ia pe tanara fata. Nu incape indoiala: nu-si va ierta niciodata ca a lasat-o sa plece, dand-o pe mana persecutorilor ei.
In Bucurestiul iluminat pentru Sarbatoarea Craciunului, oameni eleganti se infofolesc in paltoane, familiile se grabesc catre tarabele marilor magazine. Librariile afiseaza in capul vanzarilor Dan Brown si Paulo Coelho. Conspirationismul soft si sacrul marfii de mana a doua fac casa buna cu dorinta de a trai mai bine, dupa atatia ani de privatiuni si de sacrificii inutile. Aceste aspiratii contradictorii care amesteca spiritualitate si consumerism, nostalgia si gustul pentru nou, scepticismul si nevoia de a crede, pe toate acestea le regasim, identice, la Paris, la Londra sau la Berlin. Romania a intrat deja in Europa.
Portret de Tara – Maestri spirituali, guru, vrajitori, toti infloresc
Pentru o natiune devastata si uratita de dictatura lui Ceausescu, bisericile si manastirile reprezinta oaza de frumusete care imbina intimitatea si transcendentul. In timp ce catedralele catolice si anglicane sfarama credinciosul sub imensitatea lor, cele ortodoxe il invaluie, il protejeaza: nici un loc nu este lasat gol, peretii si boltile sunt acoperite de fresce, de inscriptii, de chipuri ale sfintilor, tot atatea personaje ale unor formidabile legende.
Ochiul este in permanenta solicitat, invitat sa parcurga universul fermecat al icoanelor. Te poti uneori crede intr-o casa de papusi, fermecator incalzita cu sobe de teracota. Tanacu e o exceptie in aceasta revarsare de splendori: aflata la capatul unui drum lung de kilometri, impracticabil pe timp de ploaie sau pe zapada, construita pe o ridicatura de pamant la mijloc de campuri si podgorii, manastirea uimeste printr-o relativa banalitate, alcatuita fiind dintr-o biserica simpla si o cabana vasta din lemn, in care isi duc traiul calugaritele. (…)
Moaste si miracole
Biserica, garant al identitatii nationale si al rezistentei impotriva ocupantilor timp de secole, ramane institutia cea mai respectata in Romania. Noua fervoare postcomunista s-a indreptat in intregime catre moaste si miracole: an de an, in octombrie, mii de pelerini se indreapta catre catedrala din Iasi pentru a atinge moastele Sfintei Parscheva, protectoarea celor necajiti, si dorm afara in frig. Vechiul regim adusese mizeria in numele progresului, de ce sa nu aduci prosperitatea in numele credintei? Comunismul nu doar ca a lasat intacte vechile superstitii: le-a intarit, prezentandu-se drept agentul unei gandiri rationale infailibile, care a sfarsit in dementa si farsa. De aceea, ratiunea pare nebuna si nebunia pare rationala. Asa cum imi spune Nicolae Manolescu, personalitate eminenta a vietii literare din Bucuresti si presedinte al Uniunii Scriitorilor, tocmai tinerii diplomati intorsi in tara de la Harvard, de la Oxford, de la Paris sau Berlin imbratiseaza dogma religioasa in mod intransigent.
Refuzul Mitropolitului
In timp ce Roma tocmai a reglementat situatia exorcismului, cerand o formare psihologica speciala pentru preotii care fac acest lucru (nu se mai vorbeste de posedare, ci de obsesie), ortodoxia nu o recunoaste, desi aceasta pare sa prolifereze peste tot, in mod anarhic. Maestri spirituali, guru, vrajitori, toti infloresc.
M-am intalnit chiar la Bucuresti cu o vrajitoare si printesa tiganca, specialista in magie alba, in vila ei cu 60 de camere, in sanul familiei si al clanului ei, care se lauda ca putea sa o vindece pe Irina fara sa o ucida, alungandu-l pe diavol cu argint viu. Concurenta de terapii: ca si in Franta, piata suferintei e in plina expansiune si o apuca pe toate caile, cele stiintifice, dar si cele paranormale. Pentru a vindeca suferinta, nici un remediu nu trebuie lasat deoparte. De aceea, povestea a pus Sinodul, ierarhia ortodoxa, pe jar: a fost denuntat orgoliul unui preot care a sfidat legea Bisericii si a cazut prada pacatului orgoliului atotputernicei. Daniel Corogeanu putea prea bine sa plateasca pentru greselile tuturor. Biserica trebuie sa faca fata atacurilor laicilor si agnosticilor care ii reproseaza, mai ales, colaborarea trecuta cu regimul totalitar. E adesea perfid mentionat faptul ca Patriarhul Teoctist, conducatorul suprem al Bisericii Ortodoxe Romane, in varsta de 85 de ani, ar fi fost membru al unui partid fascist, cel legionar, in timpul guvernarii Antonescu, dictator pronazist, ca ar fi fost implicat in incendierea unei sinagogi in 1943, ca mai apoi ar fi colaborat cu regimul comunist, acceptand distrugerea a sute de edificii religioase. Romanii nu uita nici faptul ca a cerut inchiderea usilor bisericilor la Revolutia din decembrie 1989. Tocmai de aceea, Episcopia locului se arata straniu de susceptibila cu privire la acest incident si tacuta atunci cand i se pun intrebari: Mitropolitul Daniel, cu scaunul la Iasi, desi francofil si modern in gandire, mi-a inchis in nas cand l-am sunat. Cat despre Episcopul Corneliu de Husi, consilierul acestuia ne-a condus la iesire, trambitand: ?Francezii ar face mai bine sa se ocupe de tiganii lor (sic), care dau foc Parisului!?.
Apararea pledeaza sustinand eroarea medicala si bunele intentii.
A omorat-o pentru a o salva, e un caz limita de filantropie.
E o crucificare de context, nu una voluntara. Timp de cateva zile, femeia e astfel lasata, fara sa i se dea sa bea si sa manance, caci ?diavolul nu trebuie hranit?
