Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Exorcistul este printre noi. Fostul stareţ de la Tanacu a fost eliberat

Daniel Corogeanu, fostul stareţ de la Tanacu închis pentru uciderea unei măicuţe în urma unei “exorcizări”, a ieșit în jurul orei 12.30 din penitenciar. Corogeanu a ispăşit aproape patru ani dintr-o pedeapsă de şapte. La închisoare bătea mingea, se închina şi scria la revista deţinuţilor.
Corogeanu a părăsit penitenciarul din Vaslui cu un zâmbet liniștit pe față, sub camerele de luat vederi ale jurnaliștilor strânși încă de dimineață în fața porții. Nu a comentat nimic. A urcat, îmbrăcat într-o geacă gri, cu barba aranjată și „frezat”, ținând o plasă galbenă în mână, într-un BMW X5 negru, cu geamuri fumurii și număr de Bulgaria. A fost așteptat de fratele său.

Mașina în care se afla „exorcistul de la Tanacu” a părăsit, în trombă, orașul Vaslui și s-a îndreptat, pe un drum prăfuit, în direcția localității vasluiene Deleşti.

Vom reveni cu amănunte.

CRONICA UNEI ELIBERĂRI ANUNȚATE

Buna purtare i-a adus libertatea. Ce făcea Corogeanu la penitenciar

Judecătoria Vaslui a decis eliberarea din închisoare, pentru bună purtare, a lui Daniel Petru Corogeanu – fostul stareţ al Mănăstirii Tanacu, încarcerat pentru moartea unei măicuţe în urma unui ritual de exorcizare cu final tragic.

Informaţia a fost cofirmată, ieri, pentru “Evenimentul zilei”, de conducerea Penitenciarului Vaslui, unde Corogeanu a ispăşit aproape patru ani dintr-o pedeapsă de şapte. Astfel, deoarece decizia instanţei nu a fost atacată până ieri, Daniel Corogeanu e liber începând de astăzi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al închisorii, subcomisarul Nicolae Toma, ieri, fostul stareţ se mai afla încă în penitenciar, pentru for­ma­li­tăţile de eliberare.

“Nu s-a implicat în altercaţii”

“Noi suntem obligaţi să informăm instanţa de judecată în legătură cu eliberarea unui deţinut şi, dacă el a avut un comportament bun, se face o caracterizare şi de aici se merge în instanţă. În cazul acesta, al lui Daniel Corogeanu, instanţa a decis punerea în libertate. Decizia poate fi atacată, de asta noi am discutat joia trecută despre caz, s-a trimis la instanţă şi, dacă nu apare ceva, cel mai probabil va fi eliberat mâine (azi – n.r.)”, a spus Toma, pentru “Evenimentul zilei”.

Corogeanu a avut, după spusele subcomisarului, “un comportament exemplar” la puş­că­rie. În caracterizarea transmisă instanţei de penitenciar s-a semnalat că acesta “nu s-a implicat în altercaţii şi a participat la toate activităţile educativ-sociale ale penitenciarului”.

“A participat inclusiv la cele moral-religioase, dar nu din altă postură decât cea a oricărui deţinut. Adică, nu a ţinut slujbe sau altceva, ci a participat la slujbe”. Fost fotbalist înainte de a îmbrăca rasa de călugăr şi de a exorciza măicuţe, Corogeanu s-a implicat activ în “acitivităţile sportive” din penitenciar. “Mergea la fotbal, la tenis”, a descris Toma câteva aspecte din viaţa de deţi­nut a lui Corogeanu.

“Pe noi ne interesează doar comportamentul său din penitenciar, nu ce a făcut înainte”, a adăugat subcomisarul, legat de faptele fostului stareţ. Presa locală a relatat că “Exorcistul de la Tanacu” refuza cererile de interviu sosite pe bandă rulantă din partea jurnaliştilor, dar că îşi exprima opiniile în articole din revista deţinuţilor. În urma pedepsei sale, Daniel Corogeanu e posibil să se fi ales şi cu bani în cont, după cum a sugerat subcomisarul Nicolae Tom. “Când deţinuţii sunt eliberaţi, dacă nu au bani, li se dă o sumă pentru transport. Dar la el nu cred că e cazul. Ei iau un procent din munca pe care o prestează la penitenciar şi când sunt duşi la muncă în afara lui. La săpat şi alte activităţi. Iar el s-a implicat în toate activi­tăţile pe care le avem aici”, a spus Toma.

Daniel Petru Corogeanu a fost condamnat în 2008. A fost acuzat că, împreună cu alte patru măicuţe de la Mănăstirea Tanacu, au ucis o altă măicuţă, după ce au sechestrat-o “pentru a scoate duhul rău”.

REACŢIE

“E o tragedie a omisiunii”

Corogeanu a fost arestat după ce, împreună cu alte patru măicuţe de la Mănăstirea Tanacu, judeţul Vaslui, a ucis-o, în timpul unui ritual de exorcizare, pe Irina Cornici – o măicuţă ce suferea de o boală psihică. Fata a fost legată de o cruce timp de trei zile, până a murit. Cazul a stârnit reacţii inclusiv în Occident.

Scriitorul francez Pascal Bruckner scria în “Evenimentul zilei” din 23 decembrie 2005 un amplu reportaj despre efectele cazului. “La Tanacu totul a fost permis graţie lui Dumnezeu: s-a ucis din dragoste, s-a comis ireparabilul în numele Binelui. Această poveste(…) e o tragedie a omisiunii; ea ţese un lung lanţ de iresponsabilităţi, care pune la un loc medici, poliţişti, judecători, clerici”, scria, în 2005, Bruckner.

Preluare dupa http://www.evz.ro

Lasati un raspuns