Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Moldovenii şi extratereştrii: Farfuriile zburătoare nu vor ateriza niciodată în Republica Moldova

Da, nu vor ateriza, pentru că se vor teme de intoleranţa care face ravagii în această ţară. Într-adevăr, cum poţi să aştepţi tu, extraterestrule, ca să fii acceptat şi înţeles – cu cele trei picioare şi cu ochiul din frunte, poate – de moldovenii care nu se pot suferi unul pe altul şi nu reuşesc de ani de zile să-şi aleagă un preşedinte de ţară?
Fii atent, extraterestrule de pe Alfa Centaurului, moldovenii sunt intoleranţi faţă de aşa-zişii duşmani istorici, ruşii în primul rând, porecliţi bolşevici şi ocupanţi. Iar ruşii din Moldova, la rândul lor, nu crede că-s mai breji şi au să te întâlnească cu pâine şi sare. Şi ei îi privesc pe moldoveni cu un dispreţ magistral, nedorind nici morţi să le înveţe limba. Şi mai ia seama, nene de pe altă planetă, ortodocşii Republicii Moldova luptă din răsputeri contra adoptării legii anti-discriminare, pentru a nu permite, în ideea lor, “islamizarea” şi “pederastizarea” ţării.

Prin urmare, dragă extraterestru, odată aterizat în Moldova, vei fi întrebat dacă ştii limba moldovenească, dacă eşti ortodox ori musulman, dacă eşti de orientare hetero- ori homo-. Îţi spun sincer: nu cred că te vei încadra în standardele moldoveneşti. Mai bine renunţă!

Aşa mă gândeam atunci când priveam, scârbit, un video de la conferinţa de presă a fericitului Arhipăstor al Episcopiei de Bălţi şi Făleşti Marchel, difuzat pe 3 februarie. Aduc mai jos la cunoştinţa cititorului alesele gânduri ale zisului arhipăstor, aşa cum le-am înţeles.

Guvernul Moldovei, şi mai ales primul ministru Vladimir Filat, nu doreşte să colaboreze cu biserica. Mai mult. Vladimir Filat a promis că va revizui legea anti-discriminare, dar nu a făcut-o şi legea va fi adoptată aşa cum a fost propusă. Această lege e o catastrofă apocaliptică! Iar Filat este un fariseu făţarnic!

Deci, va permite islamizarea ţării prin simpla înregistrare a cultului islamic. Va permite pederastizarea prin renunţarea la persecutarea homosexualilor. Nu, nu, vă rog să mă credeţi, eu nu am nimic contra musulmanilor… dar nu vreau să-i văd în ochi! Eu nu am nimic contra homosexualilor, facă ce vor în dormitoarele lor, dar nu vreau să-i văd în stradă! Nu vreau să văd această mârşăvenie! Eu sunt om normal! Normal! Normal! Şi vreau ca ţara mea să fie făcută pentru normali ca mine. Pentru creştini! Da! Şi atâta timp cât vom vorbi de drepturile omului, dar nu le vom încadra în religia creştină, ne vom afunda! Filat ascultă de Europa care îi dă bani. Şi nu-i pasă de popor. Dar noi, poporul, vrem ca ţara noastră să fie creştină, aşa cum am apucat din strămoşi…

După ce a scos la iveală din adâncul sufletului aceste comori moral-duhovniceşti, preacuviosul a declarat că va lupta deschis contra guvernării. Iar vorbele sale s-au adăugat armonios injuriilor ţipate de alte obscure personaje contra acelora pe care ei îi numesc “iudele plătite din gros de peste hotare care mănâncă pâinea crescută de mâinile trudite ale ţăranilor noştri”.

Dar nu vreau să se creadă că în ţara mea gândeşte aşa toată lumea. Avem mulţi oameni progresişti. Nu avem încă o societate civilă care să combată în mod eficient o biserică ce îşi doreşte maximă protecţie din partea statului şi chiar crearea unui stat de tip fundamentalist. Iată câteva luări de poziţie demne de băgat în seamă.

Vitalie Sprânceană, un cunoscut blogger, scrie în articolul “Avem nevoie de nişte creştini în Moldova…”: “Am avea nevoie de o clasă mijlocie a creştinismului ortodox, una ce ar sta între intoleranţii de talia lui Cibric şi funcţionarii cinici din coridoarele şi birourile Mitropoliei. Lipsesc multe voci. Întâi glasurile şi poveştile personale ale unor mame ai căror copii au ajuns de cealaltă parte a baricadelor sexuale – gay, lesbiene, transsexuali. Apoi vocile unor mame şi taţi ai unor copii ce s-au decis, din dragoste, să-şi lege vieţile de bărbaţi/femei de confesiune diferită – musulmani, evrei, catolici, protestanţi, hinduşi, atei, în Moldova ori prin Italii, Spanii, Israeluri. Părinţi care, bănuiesc şi ştiu, nu şi-au lepădat copilul de teama de a nu-l trăda pe preotul din sat.

În fine, lipsesc vocile celor 93% de cetăţeni care s-au declarat creştini la un referendum de făcătură. Prea mult se aud glasurile celor care vorbesc în numele lor. Pe fundalul acestei tăceri a creştinătăţii normale şi morale, vocile creştinătăţii imorale, aia care aruncă pietre şi înjură, sunt mult prea stridente… Nerăbdarea soră cu extremismul a falşilor creştini ce se luptă contra unor islamizări sau pederastizări inventate (ca şi cum unii preoţi ar mai avea nevoie de propagandă homosexuală pentru a se deda patimii) a făcut ca cuvântul “creştin ortodox” să sune pe plaiurile astea ca o vorbă de ocară.”

Există voci care protestează contra deşănţatei campanii contra legii anti-discriminare chiar în interiorul bisericii. Iată ce scrie ieromonahul Petru Pruteanu pe blogul său: “Oare nu-i clar că ultimele declaraţii ale unor ierarhi şi mai ales stupidele proteste împotriva a nu ştiu ce legi şi “pericole”, nu fac decât se ponegrească imaginea Bisericii?

Cică ultimul protest “Pro-Ortodoxia” (de fapt Anti-Ortodoxia) nu a fost organizat de Mitropolie, dar mă întreb cum de atâţia zeci de preoţi şi-au permis să iasă samavolnic în piaţă, fără o indicaţie indirectă (sau chiar directă) a Mitropoliei? Şi de unde au luat steagurile bisericeşti, dacă nu din Catedrala Mitropolitană? Sau poate cineva îşi închipuie că poate şantaja sau manipula Statul şi societatea fără a suporta consecinţe?

Imposibil! Ori renunţăm la orice protecţionism (mai ales personal) din partea Statului şi mergem pe ideea unor cerinţe dure faţă de el, ori ne facem mai departe că plouă, dar fără a scoate bufonii în stradă, pentru a lupta cu morile de vânt. Nu era oare mai bine şi mai productiv să fie iniţiate nişte discuţii serioase şi la nivel înalt cu Statul, aşa cum se face la Moscova, la Bucureşti şi oriunde în lume? Căci dacă ne pretindem mari şi mai ales mulţi, ar trebui să fim capabili “să impunem” civilizat un respect faţă de Ortodoxie, fără a ieşi la proteste.

Protestează doar cei care nu ştiu să se facă auziţi în alt mod. Pe de altă parte, nu Statul trebuie să ne apere de musulmani sau de homosexualitate, pentru că nici nu este capabil să o facă, ci noi singuri trebuie să ne apărăm, predicând şi practicând Evanghelia. Şi dacă Mitropolia vrea cu adevărat să se pună pe treabă şi să ridice moralitatea în societate, să o înceapă cu propriile probleme…, dar nu să se prefacă că luptă cu “pederastizarea ţării” sau cu islamul.”

…Ştiu că extratereştrii ar fi bine primiţi aici în Italia, unde există mult mai multă toleranţă faţă de cei mai trişti şi mai diferiţi, e de dorit totuşi ca aceştia să nu aterizeze când ninge. Mă gândesc însă că din întâmplare s-ar putea să le iasă în întâmpinare nişte emigranţi moldoveni. Oare nu cumva extratereştrii s-ar pomeni în faţa unui inamic neaşteptat?

Iată de ce mă adresez conaţionalilor mei din Italia, care sunt oameni de treabă, respectă tradiţiile şi merg la biserică, cu o întrebare. Fraţilor, cum credeţi, are sau nu dreptate biserica ortodoxă moldovenească să lupte contra guvernului? Sunteţi de acord ca parlamentul nostru să adopte legea anti-discriminare? Şi ce zic preoţii moldoveni din Italia?

Preluare dupa http://www.gazetaromaneasca.com

Lasati un raspuns