Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Lansare de suflet la Atena a cărţii „Ortodoxia şi Apusul în tradiţia spirituală a românilor”

Săptămâna în curs a debutat cu lansarea de suflet a cărţii românului Ion Marian Croitoru, doctor în teologie la Facultatea de Teologie a Universităţii Kapodistriene din Atena şi lector universitar la Facultatea de Teologie a Universităţii Valahia din Târgovişte. La acest eveniment cultural şi de vieţuire a Ortodoxiei, care a avut loc luni, 20 februarie a.c., la Centul Spiritual Durutio din Keramikos (Atena), sub directa organizare a Ambasadei României în Republica Elenă, a Editurii At. Stamulis din Atena, a Asociaţiei Greco-Române Sfinţii Constantin şi Elena din Aspropirgos şi a Ziarului electronic românesc din Grecia RoMedia.gr, au participat peste 200 de persoane,reprezentanţi de cinste ai Bisericii Ortodoxe din Grecia şi din România, dar şi ai comunităţilor româneşti şi basarabene din Atena şi Aspropirgos.
Organizată într-o locaţie cu totul specială pentru atenienii ortodocşi, adică în Centrul Spiritual Durutio care aparţine parohiei Sfântul Gheorghe, prin bunăvoinţa preotului paroh arhimandritul Ignatie Moshos, lansarea acestei cărţi, tipărită în două volume, se include fără doar şi poate printre cele mai importante acţiuni româneşti desfăşurate în ultimii ani în Grecia.
Ţesătura şi importanţa volumelor lansate, studiul meticulos al autorului, calitatea şi statutul invitaţilor speciali şi a profesorilor, multitudinea şi renumele organizatorilor, dar şi numărul şi valoarea participanţilor au ridicat la rang de cinste această lansare contribuind, în acelaşi timp, la popularizarea renumelui românilor şi a comunităţii româneşti din Atena printre greci, precum şi la consolidarea legăturilor româno-elene prin moştenirea credinţei comune – a Ortodoxiei, precum şi a civilizaţiei bizantine.
De menţionat că în volumul I al prestigioasei lucrări, tipărită în condiţii grafice deosebite şi însumând 1515 pagini, este prezentată istoria bisericeasco-politică şi culturală a poporului român din vechime până la începuturile secolului al XVIII-lea, precum şi ecumenicitatea lumii ortodoxe de-a lungul acestei perioade. De aceea, au fost analizate în acest volum şi au fost expuse etnogeneza şi creştinarea poporului român; măsura în care Ortodoxia şi Apusul au fost prezente în tradiţia spirituală a poporului român încă de la începuturile lui; care au fost motivele acceptării şi păstrării, cu mari jertfe, numai a Ortodoxiei; poziţia şi luptele acestui popor contra otomanilor ca apărător al Creştinătăţii alături de greci, bulgari, sârbi şi unguri; statutul românilor în faţa Porţii, împărţiţi atunci în trei ţări; trăirea Ortodoxiei ca tradiţie a lor de cultură şi de civilizaţie, realitatea care a constituit imboldul şi interesul românilor pentru multe fapte, ca creaţii culturale creştine în arhitectură, iconografie, arte minore, muzică etc.; însuşirea scrierilor bizantine şi post-bizantine etc.; factorii care ilustrează prezenţa teologiei ortodoxe în societatea românească din secolul al XVII-lea: instituţii (Biserica, Domnia), centre (parohii, episcopii, mânăstiri, centre de copiere-scriptorii, tipografii etc.), reprezentanţi ai vieţii duhovniceşti şi culturale (Sfinţi, ierarhi, clerici, monahi, domnitori, învăţaţi).
În cel de al II-lea volum este prezentată propaganda protestantă, de-a lungul secolelor XVI-XVII, şi sunt analizate multe aspecte, ca, de pildă, pătrunderea ideilor Reformei în lumea ortodoxă; abordarea Ortodoxiei de către protestanţi; mijloacele şi modurile folosite de către propaganda protestantă, care a provocat din partea ortodocşilor reacţii şi luări de poziţii, discuţii şi dezbateri teologice, alcătuirea şi circulaţia unor Mărturisiri ortodoxe de credinţă; conlucrarea elementelor greceşti, georgieni, arabe şi româneşti pentru apărarea Bisericii Ortodoxe, într-o unitate de credinţă dincolo de limitele etno-filetismului, cu evidenţierea faptului că se distinge simbioza româno-grecească.
În consecinţă, cele expuse în acest volum nu reprezintă doar istoria unui popor, care se limitează la graniţele statului actual, ci istoria Ortodoxiei, aşa cum aceasta a fost trăită, în secolul al XVII-lea, de către credincioşii ei, greci, bulgari, sârbi, ruşi, ruteni, ucraineni, arabi, georgieni şi români, care trăiau ecumenicitatea Ortodoxiei într-un mod pe care, din nefericire, nu mai este trăit, aşa cum subliniază autorul, în zilele noastre.
Toate aceste aspecte au fost analizate şi expuse de referenţii prezenţi la lansarea cărţii: profesorii emeriţi ai Universităţii Naţionale Kapodistriene din Atena Pr. Gheorghe Metallinos şi Dimitrie Gonis, precum şi de profesorul conferenţiar al Universităţii Aristotelice din Salonic Pr. Constantin Karaisaridis.
Cuvântul de deschidere a fost rostit de către ataşatul cultural al Ambasadei României – Mihai Ricci, la care s-a adăugat discursul emoţionant al Marianei Conduraru, preşedinta Asociaţiei Greco-Române Sfinţii Constantin şi Elena din Aspropirgos. La sfârşitul prezentării făcute de către distinşii profesori au mai luat cuvântul Florin Marinescu, cercetător al Institutului Naţional de Studii şi Pr. Ilie Frăcea, slujitor al parohiei Sfântul Nicolae din Pefkakia-Atena şi pentru românii din Atena.
Trebuie precizat faptul că cele două volume ale damboviţeanului Ion Marian Croitoru sunt singurele volume semnate de autor român şi propuse în lista manualelor şi cursurilor distribuite de Ministerul Educaţiei studenţilor din Grecia, pentru anul universitar 2011-2012. Propunerea a venit din partea domnului Ciprian Suciu, lector al Universităţii Tracia, pentru Facultăţile de Studii Balcanice din Florina şi Komotini. În acelaşi timp, cartea este propusă ca material didactic şi pentru studenţii Facultăţii de Teologie din Atena, de către lectorii Ioannis Panaiotopulos şi Dimitrie Pontos.
Printre participanţi s-au aflat şi slujitori români ai Sfintelor Altare, ca Pr. Cornel Herneanu din Megara, slujitor şi pentru românii Asociaţiei Greco-Române Sfinţii Constantin şi Elena din Aspropirgos, Pr. Sorin Zahiu, Pr. Vasile Levirda etc. Prezenţi au fost şi profesori ai Facultăţii de Teologie din Atena, Pr. Arhim.
Nicolae Ioanidis, Nicolae Xionis, Panaiotis Bumis, Marina Kolovopului, alături de mulţi preoţi greci, Pr. Themistoclis Hristodulu, Pr. Ioan Diotis, Pr. Spiridon Anghelopulos, precum şi mulţi mireni cu preocupări intelectuale şi spirituale.
Merită menţionată şi prezenţa lui Dumitru Gurău şi Luminiţa Kotsopoulou, preşedinte, respectiv secretar general ai Asociaţiei Moldo-Elene Orfeu Atena, în timp ce Ambasada României la Atena a fost reprezentată de către consulul Nicolae Anton şi ataşatul cultural Mihai Ricci.
Lansarea s-a încheiat prin cuvântul autorului, Ion Marian Croitoru, care a adresat mulţumiri celor prezenţi la acest eveniment, familiei şi prietenilor, adică tuturor celor care l-au ajutat de-a lungul anilor consacraţi întocmirii aceste lucrări. Mulţumiri au fost adresate de către autor şi în amintirea distinşilor profesori de vrednică pomenire Virgil Cândea şi Constantin Skuteris, care l-au îndrumat în scrierea lucrării sale, precum şi a domnului Gheorghe Axiotis, care i-a deschis drumul prezenţei la Atena.
La acest eveniment a participat şi Pr. Matei Vulcănescu din Veria, care a adus spre închinare părticele din Sfinte Moaşte ale celor care au ajuns la sfinţenie pentru mărturisirea credinţei ortodoxe în închisorile comuniste din România. Momentul aniversar s-a încheiat printr-o agapă frăţească dăruită participanţilor de către organizatori.
Un amplu material fotografic va este oferit de RoMedia.gr la link-ul

Lasati un raspuns