Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Editorial: Să fii tânăr in România (scrisoare deschisă oricui…)

Să–ti pui o cruce de gât in fiecare zi, să suspenzi de ea ,,păcatul originar,, să uiţi că ai indentitate, că ai minte, înţelepciune, curaj, să mimezi libertatea, să anulezi ideea de democraţie, de adevăr, să absorbi patimile si neajunsurile adulţilor, să te minţi că ei ştiu şi tu nu mai şti nimic, să-ţi zboare vântul prin plete, să-ţi incantezi numele ca să-ţi aduci aminte cine mai eşti, să te absoarbă lumina în incandescenţa ei, să te rogi ca şi ei să înţeleagă că IUBIREA de OAMENI există cu adevarat, să-ţi iei copiii în braţe şi să le alini suferinţele, să ai răbdare, multă răbdare cu oameni cărora viaţa le-a jucat prea multe feste, i-a înrăit, i-a înrobit în <neajunsul de a se fi născut> şi atât.

Lipsiţi de identitate, <COMUNISTIZATI> în cel mai rău sens al cuvântului, ei se uită pofticioşi, nesatisfăcuţi, insuficienţi şi caută ceea ce tu deja ai găsit, dar ei nu vor să accepte: sensibilitatea, viaţa, fineţea umană, credinţa că numai cu iubire oamenii mai pot fi oameni, numai cu adevăr mai pot afla adevărul.

TÂNĂR = persoană care gândeşte şi trăieşte autentic, cu toată fiinţa ei, fiecare moment al vieţii, ghidându-se după precepte morale de ordin superior şi nu făurite de membri ai vreunui sistem social sau politic.
<Supraomul> lui Nietzsche nu este decât contestatarul, cel care pune sub semnul întrebării orice incercare cu forţa, cu ,,trebuie să, se decide, se cere, se va face,, –  sunt sintagme barbare, care nu mai funcţionează. Dar, în acelaşi timp <supraomul> ar putea fi acel om rafinat, sensibil,delicat, mai mult înger decât om, mai mult iubire decât ,,ego,, – frumuseţe divină, eleganţă interioară, dorinţă arzătoare de LIBERTATE, de CUNOAŞTERE de REGĂSIRE de SALT către un spaţiu al imponderabilului, acolo unde materia nu este decât suport si nu există in sine.

Iată un secol care işi prinde conturul, fără să ceară voie cuiva, este cursul, turnura faptelor, religiozitatea şi bunătatea interioară a fiinţelor care-si regăsesc din ce in ce mai mult originile, existenţa primordială sacră. Un secol al mimesisului pleacă pentru a lasa locul unui nou secol al miticului, al religiozităţii si iubirii. Avem nevoie de poveste, de cuvânt, de vorbă, de credinţă, de mituri esenţiale, de simbolul Revenirii, al Reînvierii Christice.
Suntem porumbei albi, albatroşi cu aripile frânte care aşteaptă să zboare.
De ce să trăim incarceraţi în vechituri ponosite de idee, de sisteme, când Viaţa ne aşteaptă clipă de clipă şi, cu ea, Creaţia din nimic mai mult decât Iubire.
Copilaria, inocenţa, candoarea ce vin de la îngeri işi cer potenţarea – dreptul la existenţa si nu latenţa in mintea vreunui poet rătăcit. Poezia de zi cu zi a vieţii se scrie de către fiecare dintre noi cu zâmbete cristaline, cu vorbe romanţioase, cu melodii şi culori armonice, cu idei inovatoare, cu spirit şi inţelepciune, cu lacrimi albastre de ceară care nu vin din suferinţă, ci din iubirea mai mare decât coardele inimii. Să iubeşti tot ce te inconjoară, să-ţi îngrijeşti grădina interioară, dar si exterioară, grădina ta dar şi grădina altuia, să-i cultivi şi lui flori esenţiale, picături de spiritualitate, cu multă, infinită răbdare, răbdarea Apostolului, a Învăţatorului care îngăduie greşeala şi revenirea.

Ps.  Nu sunt numai simple gânduri aşternute pe o coală albă de hârtie, sunt adevăruri pure, cu care trăim înnobilaţi de esenţă in fiecare zi – învăţători ce facem învăţători, oameni ce construim oameni, părinţi ce creştem copii, ajutându-ne de <bunătatea timpului nostu>.

Lasati un raspuns