Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Sfaturile Bisericii Ortodoxe pentru Postul Mare

Luni 27 februarie a început Postul Paştelui, postul dinaintea Învierii Domnului, care se sărbătoreşte în acest an pe 15 Aprilie. Este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. Postul Paştelui este numit şi Postul Mare.
Timp de 40 de zile, cât va ţine Postul Paştelui, nu se mănâncă de dulce, iar trupul se purifică odată cu sufletul, cel dintâi prin regim, cel de-al doilea prin rugăciune şi gânduri bune. Aşadar, în aceste săptămâni, nu se consumă carne, ouă, lapte sau brânzeturi. De asemenea, nu vom mânca nici peşte sau untdelemn şi este interzis fumatul şi alcoolul.
Pe parcursul acestei perioade sunt doar două dezlegări la peşte, de Bunavestire, pe 25 martie, şi în Duminica Floriilor. Postul Paştelui se va încheia pe 14 aprilie.

Postul se constituie într-un semn al dragostei pentru Dumnezeu şi al grijii pentru suflet. Părinţii Bisericii afirmă ca lacomia l-a alungat pe om din rai si tot ea l-a despartit de Dumnezeu. Şi acum aceeaşi lăcomie ne poate învrăjbi cu oamenii şi ne îndepartează de Dumnezeu.

Postul poate fi înţeles si ca un fel de autodisciplina. Cel ce posteste se cuvine să conştientizeze că se impune reţinerea de la anumite mici distracţii, ba chiar şi de la vorba prea multă prin conversaţii inutile şi de multe ori sterile.

De aceea este necesar şi un post de vorbă multă. Nu trebuie uitat că atunci când cauti sobrietatea în cuvinte eşti mult mai dispus să-ţi asculti glasul lăuntric.

El poate fi înţeles şi ca un fel de exerciţiu de restabilire a bunelor raporturi sau mai exact a echilibrului dintre trup şi suflet. Prin post omul îşi poate autoimpune o anumita disciplină corporala pentru că şi trupul sa devina mai spiritualizat, or aceasta nu se poate concepe fără o reducere efectiva a unor cerinte corporale, cum ar fi hrana, băutura, îmbrăcămintea ori chiar somnul.

Postul Mare aminteşte de postul de patruzeci de zile ţinut de Mântuitorul înainte de începerea activităţii Sale mesianice, de unde şi denumirea de Paresimi (de la latinescul quadragesima = patruzeci) sau Patruzecime.

Sfaturi ale Bisericii Ortodoxe pentru Postul Mare:

În prima săptămână, în zilele de luni şi de marţi, este bine să ne abţinem pe cât putem de la băutură şi de la mâncare.

În ultima săptămână, numită şi Săptămâna Patimilor, se ajunează în zilele de luni, marţi, miercuri, vineri şi sâmbătă. În aceste zile se poate consuma seara apă şi pâine.

În zilele de miercuri ale Postului se consumă pâine şi legume fierte, fără untdelemn.

Pe tot timpul Postului Mare se mănâncă o singură dată pe zi, seara, hrană uscată, iar sâmbăta untedelemn şi puţin vin.

De Buna Vestire şi de Florii se dă dezlegare şi se poate consuma o hrană mai consistentă.

Postul Mare este bine să fie însoţit de o conduită morală sănătoasă şi, fireşte, de rugăciune.

Însă, în principal, Postul ţine de opţiunea şi de posibilităţile fiecăruia dintre credincioşi.

Preluare dupa http://www.gazetaromaneasca.com

Lasati un raspuns