Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Din invataturile Parintelui Arsenie Boca: Extras din subcapitolul: “Spre rugăciunea neîncetată”

“Sfinţii Apostoli, cei strămutaţi din lumea aceasta de dragostea Mântuitorului şi care, deşi se vedeau în lume, nu erau din lume (Ioan 17, 14) totuşi au fost preveniţi de Mântuitorul prin cuvântul către Petru: Simone, Simone, iată Satana v-a cerut pe voi să vă cearnă ca pe grâu. Iar Eu M-am rugat pentru tine să nu scadă credinţa ta (Luca 22, 30-32).
Pricepem din aceasta cum că războiul nevăzut, care se încinge între suflet şi diavol, e îngăduit de Dumnezeu, să se dea în stadia vieţii acesteia. El are legile după care trebuie să urmăm întocmai, ca, la sfârşitul alergării, să consfinţească Dumnezeu biruinţa noastră, cea ajutată de El şi pe potriva puterii noastre, ca să nu pierdem vremea, mântuirea şi smerenia. Că zice un Sfânt Părinte: Ia ispitele şi îndată nu mai e nimeni care să se mântuiască.
Războiul ispitelor e focul care lămureşte ce suntem fiecare: lemne, pietre, aramă, paie, câlţi sau pământ şi cenuşă (Facere 18, 27), aurul smereniei – dulama lui Dumnezeu.
Războiul duhovnicesc seamănă întrucâtva cu războiul lumii. Şi unul şi altul te desface de viaţa aceasta. Numai ispitele, necazurile şi tot felul de încercări ale războiului nevăzut izbutesc să ne tocească pe deplin gustul de lumea aceasta şi să ne aducă la un fel de moarte faţă de lume, care-i smerenia deplină şi condiţia de căpetenie a rugăciunii neîncetate. Sf. Maxim Mărturisitorul zice că: Precum trupul murind, se desparte de toate lucrurile vieţii, la fel şi mintea murind, când ajunge la culmea rugăciunii, se desparte de toate cugetările lumii. De nu va muri cu această moarte, nu poate să afle şi să trăiască cu Dumnezeu. Iar starea cea mai înaltă a rugăciunii spun unii că este aceea în care mintea a ajuns afară de trup şi de lume şi a devenit cu totul imaterială şi fără formă în vremea rugăciunii.
Prin urmare cel ce păstrează nevătămată această stare cu adevărat se roagă neîncetat (Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, Filocalia, Sibiu, 1947, în op. cit., p. 68). Totuşi e bine să descriem şi războiul în elementele lui, atât din partea omului când îl unelteşte după sfatul Părinţilor, deci după lege, cât şi din partea potrivnicului, când înşelatul nu mai întreabă pe nimeni, ci îşi crede minţii, pe care şi-o duce treptat până la sfărâmarea cea mai de pe urmă a nebuniei.”
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

Lasati un raspuns