Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Mitul morţilor care umblă, din Tana Toraja (Indonezia)

Dacă s-ar da crezare ritualurilor din Toraja, Indonezia, aproape toţi locuitorii care mor se transformă în zombie. Aparent, câţiva oameni ai locului au puterea de a face morţii să umble. Şi nu în sensul metaforic.
Vorbind despre ritualurile funerare din Toraja se pare că există două teorii separate despre evoluţia morţilor vii.
Una dintre acestea îşi are originea în trecutul îndepărtat şi se crede că un bărbat, care a murit, trebuie înmormântat în satul de unde provine, nu acolo unde a decedat. Din moment ce localnicii trăiesc izolati, este extrem de dificil pentru membrii familiei să transporte corpul decedatului, pe distanţe mari, pentru a-l îngropa până la locul de baştină.

zombie din Torja

Corpul decedatului este mutat în sicriul cumpărat de familie

Aici intervin cei cu puteri magice asupra celor morţi. Aceştia îi “trezesc” pe decedaţi pentru ca ei să facă drumul singuri, fară niciun ajutor, până la groapă. Pare un fel de serviciu mobil pentru cei morţi.

A doua teorie se referă la zombie din Toraja, care sunt de-a dreptul înspăimântători. Localnicii cred că moartea este un proces lung şi necesită mulţi ani pentru cei decedaţi să ajungă la finalul drumului vieţii, pentru a-şi găsi, în cele din urmă, liniştea la loc cu verdeaţă.

Înmormântarea este un proces elaborat şi costisitor ce permite decedaţilor o tranziţie uşoară, spre lumea de dincolo. În cazul în care familia nu îşi permite să-şi îngroape mortul, se poate folosi un sicriu pe o perioadă determinată, până când familia va strânge banii necesari înmormântării.

Odată aceste nevoi îndeplinite, mortul se ridică şi merge spre “noua lui casă”, care este şi ultima. Adică este mutat.

De aici vine şi neîntelegerea cu adevăratul sens al “morţilor care umblă”. Din imaginea care dă fiori oricui o priveşte am fi tentaţi să credem că undeva, în această lume mare, chiar există aşa ceva, dar nu este adevărat. Este vorba de un mit ce pleacă de la mutarea corpului decedat dintr-un sicriu împumutat, într-unul personal, ocupat pentru toată viaţa.

Preluare dupa http://www.apropo.ro

Lasati un raspuns