Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Șapte biserici de lemn din Sălaj ar putea intra în circuitul turistic naţional

Şapte biserici de lemn din judeţ ar putea intra în circuitul turistic naţional şi chiar internaţional printr-un proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional. Este vorba despre proiectul „Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord – Sălaj”, în valoare de 6.037.663 de lei, al cărui titular este Consiliul Judeţean Sălaj.
Proiectul se află pe ultima sută de metri a fazei de precontractare, după ce consilierii judeţeni au aprobat miercuri, 14 martie, într-o şedinţă extraordinară, devizul general şi indicatorii tehnico-economici ai investiţiei. „Dacă totul merge bine, în maximum o lună, o lună şi jumătate, ar trebui să semnăm contractul de finanţare”, ne-a declarat Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj.

Potrivit acestuia, proiectul prevede, în primul rând, amenajarea şi modernizarea căilor de acces la şapte biserici de lemn monument istoric din judeţ. Este vorba despre Ciumărna, Poarta Sălajului, Sânmihaiu Almaşului, Fildu de Sus, Racâş, Baica, Bârsa. Pe lângă modernizarea căilor de acces, lângă fiecare dintre cele şapte biserici va fi amenajată câte o parcare şi câte un grup sanitar cu trei compartimente (unul pentru femei, unul pentru bărbaţi şi unul pentru persoane cu dizabilităţi). Vor fi montate, de asemenea, cinci ascensoare, iar în trei dintre locaţii va fi amenajat şi câte un punct de informare.

Contribuţia Consiliul Judeţean la finanţare este de aproximativ 300.000 de lei, la care se TVA-ul, în valoare de 1.160.491 de lei.

În Sălaj există 68 de biserici de lemn aflate în Lista monumentelor istorice.

Sursa: adevărul.ro

Preluare dupa http://www.business-forum.ro

Lasati un raspuns