Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Expe Vietnam 2012: descoperirile deosebite apar de unde te aştepţi mai puţin!

Formaţiuni carstice de o mare frumuseţe şi săli subterane de dimensiuni impresionante au fost surprizele cu care peşterile Vietnamului i-au întâmpinat pe cercetătorii români, în cea de-a doua săptămână a expediţiei.
Cartarea integrală a două peşteri – TH07 şi TH05 (Kyrang) -, realizată într-o singură zi, a oferit exploratorilor prilejul descoperirii unor formaţiuni carstice remarcabile: în special peştera Kyrang posedă frumuseţi naturale care ar merita să fie admirate de mai mulţi iubitori ai naturii, iar peştera se pretează amenajării în scop turistic.

În zona Trung Han, unde au ajuns cu greu, din cauza traficului şi a stării drumului, scafandrii au explorat resurgenţe şi pasaje inundate ale unor peşteri din zonă, cu multă dificultate însă, din cauza vizibilităţii foarte reduse şi a adâncimii mari, care face necesară utilizarea unor amestecuri speciale de gaze.

O echipă s-a instalat la Bao Lac pentru o tabără avansată de 4 zile, având drept obiectiv continuarea explorărilor prin scufundare sau explorare speologica în peşterile reperate în timpul expediţiei din 2007. Pregătirea materialelor se dovedeşte minuţioasă, mai ales a echipamentului de scufundare, care trebuie în întregime verificat şi curăţat, după 3 ani de expediţii în zone tropicale. Compresoarele au momente în care se opresc, lucru care creează mari emoţii, deoarece scufundările nu sunt posibile fără ele.

Activitatea este îngreunată de vremea rece: noaptea temperatura se situează între 8 şi 10 grade Celsius, iar ziua nu depăşeşte 12-14 grade. În ultimele zile, din cauza presiunii atmosferice foarte scăzute şi a umidităţii excesive, seara s-a produs un fel de condensare forţată, care umezeşte orice nu este protejat.

În ziua de 14 martie, un aven (TH20) cu o intrare cu aspect modest a oferit surpriza descoperirii, la adâncimea de 150 sub pământ, a unei săli de mari dimensiuni – înălţime 40 m, lăţime 50 m, lungime 100 m!
O altă sală, la fel de impresionantă ca mărime, a fost descoperită a doua zi (15 martie): înaltă de 30-40 m, lungă de 200 m şi lată de 30-40 m.

Preluare dupa http://www.descopera.ro

Lasati un raspuns