Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Lungul drum spre Lhasa. Episodul 2: Nyalam – ospătăriţa nu are batistă

În încăpere mirosea a balegă, era călduţ şi ospătăriţa tocmai îmi pusese în faţă o omletă subţire şi o plăcintă pufoasă. Am cerut şi o cafea. Mi-a adus un nes transparent pe care am decis să nu-l beau. După care s-a aşezat frumos în faţa mea şi a început să-şi tragă mucii. Eu mâncam din omletă, ea mai trăgea o porţie zdravănă în sus pe nări. Până la urmă am zis că nu poate fi atât de rea cafeaua şi am ieşit afară să o beau. Nu era bună.
Ceasul era 8 dimineaţa şi mă trezisem atât de devreme pentru că speram să-l prind pe ghid să-i povestesc despre colegele bolnave din grup şi să ne sfătuim ce şi cum să facem. Eram la 3.600 de metri şi probabil că mai urcam ceva în ziua aceea. Ghidul s-a trezit la 10 şi a ordonat îmbarcarea şi plecarea. Mai puţin maşina noastră, o colegă de drum se simţea rău de tot. Şi uite aşa am petrecut o jumătate de zi în Nyalam, oraşul pe care majoritatea turiştilor nu-l văd decât noaptea. Prima sau ultima noapte în Tibet, în drum spre sau dinspre Nepal. Ce noroc pe mine.

Ca să va re-introduc în poveste: am pornit noua temerari cu trei jeep-uri să vizităm Tibetul în circuitul clasic Kathmandu – Lhasa. În primul episod vă povesteam de oraşul de graniţă Zhangmu. Spre seară am ajuns la prima cazare: un hotel din Nyalam, la vreo 40 de km de graniţa cu Nepalul.

Despre Nyalam, Wikipedia spune că este “a fast growing little town” – adică un orăşel în plină dezvoltare. Aşa este, numai că pentru ochiul turistului obosit şi ameţit de altitudine, Nyalam nu e nimic altceva decât o stradă lungă cu clădiri de beton, din care câteva sunt hoteluri cu restaurante şi magazine la parter, iar celelalte locuinţe. Tot pe net scrie ceva de o mânăstire, dar eu nu am văzut-o.

Aşadar, am ajuns seara la 3.600 de metri altitudine. Şi simţeam acest lucru în fiecare pas şi în fiecare respiraţie. Cam ca în cântecul cu “every breath you take, every move you make“. Camerele noastre erau la etaj şi, deşi cu toţii suntem oameni în putere, n-am reuşit să ne cărăm în sus pe scări bagajele. Nu-i nimic, ne-au ajutat oamenii locului, binevoitori şi neaşteptatori de bacşiş. Camerele erau trei, cu câte trei paturi, fără încălzire, dar cu aşternuturi generoase ce promiteau confort termic. Pentru o noapte erau bine.

Surpriza a venit la baie. Una singură, dar mare. Gen baie de cămin sau internat. O cadă ca o adăpătoare cu robinete din loc în loc servea drept chiuvetă, iar toaletele, două, diferenţiate pe sexe, erau genul gaură cu loc de pus picioarele. Hârtie igienică nu era, în schimb puteai să te speli cu apa dintr-un butoi aşezat strategic lângă veceu, iar toaleta femeilor avea un geam mare cât peretele, cu o panoramă superbă asupra blocurilor de peste drum. Uşile nu erau închise, dacă te aflai înăuntru trebuia să le ţii cu mâna. Aşa că am coborât la masă.

Deşi altitudinea ne apăsa pe suflet, spiritele erau încărcate de aşteptare, de anticipare. Câte lucruri minunate urma să vedem în zilele următoare! Ce poze, ce panorame, ce amintiri, câtă cultură, spiritualitate, învăţăminte… Meniul era destul de lung şi promitea bunătăţi chinezeşti. Ne-am aşezat la două mese. Una de trei şi una de şase. Ghidul şi şoferul mâncau într-o altă încăpere. Cei de la masa de şase şi-au cumpărat usturoi de la un aprozar de peste drum. Ajută pentru răul de altitudine. Cei de la masa noastră nu. Am mâncat bine şi tot bine am stat la poveşti după cină, imaginându-ne, a câta oară, traseul care urma şi munţii cei mai înalţi din lume. S-au băut beri şi s-au fumat ţigări. Mare greşeală.

La zece seara, oraşul era încă destul de animat. Magazinele deschise, copii chinezi cu obrajii rotunzi alergau şi spuneau “Hello” de câte zece ori fiecărui turist şi câinii se plimbau în găşti. Ora de culcare.

M-am trezit la un moment dat în timpul nopţii să iau un nurofen. Mă durea capul. Dar, în general, am dormit că un prunc până la opt, când una dintre colegele mele de cameră m-a rugat să cobor să vorbesc cu ghidul, să-i cer sfatul, pentru că ea nu se simţea bine deloc. Nici ea, nici altă fată din grup. Se pare că se întâlniseră des în acea noapte în drum spre şi la toaletă şi erau foarte slăbite.

V-am stricat surpriza cu ceea ce a urmat chiar la începutul acestui episod… Cert e că una dintre fete s-a simţit mai bine şi a plecat cu restul grupului, iar cea din camera mea, împreună cu a treia persoană şi cu mine, am mai rămas să ne aclimatizam puţin în Nyalam.

Ce am făcut acolo? Ce face orice om care se plictiseşte, dar nu recunoaşte. Ne-am dus la shopping. Excelent shoppingul în Nyalam. Şi din paleta extinsă de oferte am şi cumpărat câte ceva. Mai precis o masca de pus pe gură, cum au chirurgii sau stomatologii – necesară în zonele poluate – şi o căciulă gen ninja, neagră cu trei găuri: pentru ochi şi gură. Necesară şi asta în zonele înalte – să nu ne ardă soarele şi vântul faţa. Nu mai are sens să spun că magazinele erau la fel de dotate că şi cele din Zhangmu. Cu de toate, de toate.

Ne-am făcut şi prieteni. Un chinez ce ţinea un magazin universal a poftit la bani româneşti. Aşa că l-am servit cu câteva bancnote de 1 leu şi 10 lei. Politicos, ne-a chemat în spatele tejghelei, a deschis un site cu cursul valutar, a transformat frumos leii în yuani şi ne-a dat banii cu rotunjire în sus. Tare, nu?

Ne-am plimbat în sus şi în jos pe strada Nyalam de atât de multe ori, încât ne cunoşteau toţi localnicii şi ne salutau prieteneşte de fiecare dată când treceam prin dreptul lor. Am fost chiar şi la oficiul poştal, dar nu am stat mult pentru că domnişoara de acolo se grăbea la o poveste cu vânzătoarea de peste drum. Şi am mai mâncat o supă la restaurantul hotelului. Ospătăriţa era la fel de mucoasă, dar de data aceasta nu ne-a ţinut companie.

Spre ora două, colega noastră de jeep s-a simţit mai bine şi am putut porni spre următoarea destinaţie. Norocul nu avea să ni se schimbe chiar în acea zi şi nici în următoarea, dar pândea undeva după munţii cei mai înalţi din lume. Şi peisajul era fantastic. Oprirea din acea zi era într-un loc de unde se zărea semeţ Everestul. Dar despre asta data viitoare.

Şi ca să răspund la o întrebare nepusă: în restaurantul hotelului mirosea a balegă pentru că făcuseră focul cu balegă de yac.

Cititi si: Lungul drum spre Lhasa

Preluare dupa http://travel.descopera.ro

Lasati un raspuns