Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

TRÂMBIŢELE APOCALIPSEI | Sunetele ciudate care au bubuit din cer şi au cutremurat lumea

Din Ungaria până în Canada, oamenii spun că au auzit sunete pe care mulţi le leagă de Judecata de Apoi. De câteva săptămâni, înregistrări ale acestui fenomen bizar care naşte dezbateri aprinse pe internet apar aproape în fiecare zi.
Oameni din lumea întreagă povestesc cum, în ultima vreme, aud sunete ciudate şi foasrte puternice care vin din atmosferă şi sună deseori ca un avertisment ori o ameninţare.
Pentru unii, sunetele seamănă cu cele scoase de o trompetă; altora li se pare că aud sirene, iar cei mai mulţi nu pot explica în niciun fel despre ce este vorba.Oamenii s-au anunţat unii pe ceilalţi să vorbească despre bizara experienţă pe care cei mai mulţi o pun sub semnul misterului total.

Acolo unde s-au auzit aceste “Trâmbiţe ale Apocalipsei”, cum au fost numite, discuţii aprinse s-au pornit în comunităţile locale. S-a vorbit despre sunetele metalice din cer la radiourile şi televiziunile locale, ziarele au scris, la rându-le, despre fenomen.
Apocalipsa în Biblie: Trâmbiţele Îngerilor

Mulţi dintre cei care interpreteazîă sunetele ca fiind avertismente divine invocă Biblia. În Noul Testament, la Apocalipsa, se vorbeşte despre trâmbiţele de la Sfârşitul Lumii.

Apocalipsa, capitolul 8:

Și când Mielul a deschis pecetea a șaptea, s-a făcut tăcere în cer, ca la o jumătate de ceas.
Și am văzut pe cei șapte îngeri, care stau înaintea lui Dumnezeu și li s-a dat lor șapte trâmbițe.
Și a venit un alt înger și a stat la altar, având cădelniță de aur, și i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinților, pe altarul de aur dinaintea tronului.
Și fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinților.
Și îngerul a luat cădelnița și a umplut-o din focul altarului și a aruncat pe pământ; și s-au pornit tunete și glasuri și fulgere și cutremur.
Iar cei șapte îngeri, care aveau cele șapte trâmbițe, s-au gătit ca să trâmbițeze.
Și a trâmbițat întâiul înger, și s-a pornit grindină și foc amestecat cu sânge și au căzut pe pământ; și a ars din pământ a treia parte, și a ars din copaci a treia parte, iar iarba verde a ars de tot.
A trâmbițat, apoi, al doilea înger, și ca un munte mare arzând în flăcări s-a prăbușit în mare și a treia parte din mare s-a prefăcut în sânge;
Și a pierit a treia parte din făpturile cu viață în ele, care sunt în mare, și a treia parte din corăbii s-a sfărâmat.
Și a trâmbițat al treilea înger, și a căzut din cer o stea uriașă, arzând ca o făclie, și a căzut peste izvoarele apelor.
Și numele stelei se cheamă Absintos. Și a treia parte din ape s-a făcut ca pelinul și mulți dintre oameni au murit din pricina apelor, pentru că se făcuseră amare.
Și a trâmbițat al patrulea înger; și a fost lovită a treia parte din soare, și a treia parte din lună, și a treia parte din stele, ca să fie întunecată a treia parte a lor și ziua să-și piardă din lumină a treia parte, și noaptea tot așa.
Și am văzut și am auzit un vultur, care zbura spre înaltul cerului și striga cu glas mare: Vai, vai, vai celor ce locuiesc pe pământ, din pricina celorlalte glasuri ale trâmbiței celor trei îngeri, care sunt gata să trâmbițeze!

Alte explicaţii

Dincolo de teoriile conspiraţiei şi de interpretările mistice, unii spun că sunetele ar putea avea cele mai logice explicaţii. De exemplu, “Trâmbiţele Apocalipsei” înregistrate în Canada ar fi, de fapt, sunetele scoase de un utilaj de deszăpezire. Dar aceste explicaţii raţionale nu par să convingă pe toată lumea, iar dezbaterea rămâne deschisă: să fie acestea nişte semne din Cer că se apropie sfârşitul lumii?

Iată câteva dintre înregistrările care au făcut atâta vâlvă:
UNGARIA

http://www.youtube.com/watch?v=nMe3jwUeqII

ARIZONA

Preluare dupa http://www.libertatea.ro

Lasati un raspuns