Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Omagiu de Buna Vestire Parintelui Vasile Lazar. Biserica Marturisitoare in Zeghe. Ultimul Cuvant Inainte al Patriarhului Teoctist

Cu bucurie am primit invitatia Parintelui Vasile Nechita de a scrie cateva randuri pentru o carte ce va fi publicata in anul ce vine. Daca am inteles bine, atunci se vor implini 100 de ani de la nasterea Parintelui Vasile Lazar. Si aceasta bucurie mi-a fost prilejuita de mai multe motive, dintre care imi voi ingadui sa amintesc aici cateva.
Mai intai, l-am cunoscut pe Parintele Vasile Lazar imediat dupa razboi. Era acea perioada grea, de seceta si de foamete; insotita de acea seceta si foame duhovniceasca pe care comunistii se straduiau sa le aduca si in suflete crestinilor. De aceea, au fost ani grei si de incercare a credintei.Parintele Vasile Lazar impreuna cu Parintele Ioan Herea fac parte din acea “generatie eroica” a preotilor ieseni, dintre care pe multi i-am cunoscut in anii cat am slujit ca vicar la Iasi. As aminti aici pe Parintii Iordachescu, Porcescu si Hadarca; dar nu in ultimul rand pe Parintii Paul Mihail, Constantin Nonea si Ioan Loghin-Turcanu. De ei m-au legat sentimente de prietenie, care s-au pastrat peste ani.

A venit, dupa acei ani, incercarea din 1956-1959, cand multe dintre acele manastiri – care au ajutat pe orfani in timpul secetei sub coordonarea “Parintelui Moldovei”, cum era numit neuitatul Patriarh Justinian – au fost desfiintate; intre acestea numarandu-se o serie de schituri. Dar urgia n-a fost indreptata numai asupra manastirilor. Ea s-a abatut deopotriva si asupra preotilor. Atunci au fost arestati si preotii prezentati in aceasta carte.

Dupa aproape treizeci de ani ne-am reintalnit si ne-am spus multe; o parte placute, o parte mai putin fericite. Dar si atunci incepuse o alta urgie: Cea din perioada 1977-1989, cand au fost demolate cateva zeci de biserici in Bucuresti. Aceasta urgie ne-a gasit ragaz pentru alte “ceasuri de taina”.

O parte dintre cei cu care ne-am reintalnit la Iasi, in 1978, nu a mai apucat, din pacate, evenimentele din 1989. Au plecat dintre noi cu durere in suflete pentru a veghea din ceruri asupra Bisericii pe care au iubit-o. Dar pe toti ii cuprinde – in aceeasi cinstire – gandul nostru de recunostinta, in ceas de rugaciune.

N-as vrea sa spun lucruri mari. Insa m simt obligat sa marturisesc: Toti preotii care au suferit in inchisori, ca si cei care si-au facut datoria cu prisosinta in acei ani de grea incercare, ne-au dat putere sa ne indeplinim responsabilitatile in care Hristos ne-a chemat. De aceea, slujirea noastra le datoreaza foarte mult acestor marturisitori ai lui Hristos. Si pentru aceasta se cuvine sa nu-i uitam.

Faca, Bunul Dumnezeu, ca aceasta carte sa nu fie doar o pioasa evocare a unor vrednici preoti, cat mai ales un viu indemn pentru cei care vor veni dupa noi, de a nu-si precupeti puterile in slujirea Bisericii lui Hristos. Sa nu uite ca Hristos are nevoie de mainile noastre pentru a sluji lumea; are nevoie de inima noastra pentru a-si exprima nemarginita Sa iubire; are nevoie de cuvantul si gestul nostru pentru a mangaia pe cei in suferinta. Si este atata nevoie de iubire in lumea zilelor noastre incat cuvantul dumnezeiesc al lui Hristos ca pe saraci – adica pe cei care au nevoie de noi – ii avem pururi cu noi este mai actual decat oricand. Ei sunt semnul ca Dumnezeu ne iubeste si ca asteapta sa lucram in inimile oamenilor voia Sa, care este “sfintirea noastra”, cum spune slavitul Pavel Apostolul.

+TEOCTIST

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
(1986-2007)

Sfintii Mucenici Zoticos, Atalos, Kamasis si Filopos din Niculitel

Pr. prof.univ.dr. Vasile NECHITA, Biserica mărturisitoare în zeghe, Editura Vasiliana ’98, Iasi, 2008, 154 p.

Beneficiind de cuvîntul încărcat de sfintenie al demnului de pomenire părinte Patriarh Teoctist (cuvînt scris de Sfintia Sa în 4 iunie 2007 – asadar unul din ultimele mesaje), cartea Biserica mărturisitoare în zeghe a preotului prof.univ.dr. Vasile Nechita devine cu atît mai importantă.
O adevărată lectie de istorie a bisericii crestin-ortodoxe, biserică atît de urgisită în anii de ocupatie comunistă este această carte, o lectie de supravietuire si de păstrare a demnitătii, fie si în conditii vitrege, „o pioasă evocare a unor vrednici preoti, (…) un îndemn pentru cei ce vor veni după noi, de a nu-si precupeti puterile în slujirea Bisericii lui Hristos”, spune cu adîncă întelepciune demnul de pomenire, părintele Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Istoria Bisericii este istoria „atletilor lui Hristos”, Stare morală a trupului în care trăim, Între disperarea lui Iuda si pocăinta lui Petru, Preotul Vasile Lazăr, Părintele Ioan Herea, Supravegherea si notele informative, Atitudinea preotilor si credinciosilor fată de familiile celor doi preoti întemnitati si Rezistenta Bisericii Ortodoxe strămosesti în fata presiunilor teroriste ale regimului ateo-comunist, sînt capitole ale cărtii, dar si tot atîtea repere morale în lupta pentru păstrarea demnitătii si credintei strămosesti.
Dramatică această luptă pentru supravietuire, asa cum reiese din cartea Biserica mărturisitoare în zeghe. Pentru memoria acestor doi preoti a meritat scrisă această carte de evocare dramatică a unor cazuri năucitoare, prin care, asa cum spune autorul „ni se descoperă monstruoasele racile sufletesti” pe care le-au lăsat în sufletele oamenilor, cei ce s-au dorit a fi erorii care „au dat cu barda în Dumnezeu”. (Emilian Marcu)

Buna Vestire, 25 martie – a fost ziua de nastere a Parintelui Vasile Lazar. Dumnezeu sa-l pomeneasca in Imparatia Sa!

Preluare dupa http://www.ziaristionline.ro

Lasati un raspuns