Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Taina Sfântului Maslu oficiată la Spitalul Municipal din Lugoj

Preasfinţitul Paisie, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, s-a rugat vineri pentru bolnavii din Spitalul Municipal Lugoj, unde a săvârşit Sfântul Maslu înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, informează „Ziarul Lumina”. Au fost prezenţi şi pr. Marius Sfercoci, inspector la Centrul eparhial, şi pr. Ioan Cerbu, protopop de Lugoj.
La acest eveniment religios au participat oficialităţi locale, precum Francisc Constantin Boldea, primarul oraşului Lugoj, Sorin Constantin Stragea, deputat, Florin Voichescu, directorul Spitalului Municipal din Lugoj, personalul medical şi pacienţi ai spitalului.
În cuvântul de învăţătură rostit, Preasfinţitul Paisie a arătat cât sunt de folos Tainele Bisericii credincioşilor care cer vindecare.
‘Ne bucurăm că şi medicii acestui spital participă la o slujbă prin care Biserica li se alătură în acest proces al vindecării pacienţilor, pentru că nu există nimic pe care Biserica să nu poată asuma. Biserica vine să sprijine şi să aducă mângâiere celor care sunt bolnavi şi, mai mult, aduce sănătatea trupească şi sufletească. Ne întâlnim cu suferinţele de multe ori în viaţa noastră, fie sunt suferinţele noastre, fie venim în contact cu suferinţele celor de lângă noi. Cei care sunt luptători pentru viaţa omului trebuie să ştie că, întâi de toate, Biserica este împreună luptătoare pentru viaţa trupească şi duhovnicească a omului. Biserica are principiile ei de credinţă, morală, de curăţenie sufletească şi trupească, pe care le propovăduieşte şi pe care împlinindu-le fiecare dintre noi vom avea parte de veşnicia lui Dumnezeu’, a precizat Preasfinţitul Paisie.
Îngrijirea sănătăţii este un remediu temporar pentru omul aflat în suferinţă, iar ceea ce face Biserica prin Tainele ei, prin credinţa în Domnul Hristos transcende puterea omenească de înţelegere.
‘Vindecarea morţii şi vindecarea bolii înseşi nu poate veni decât din unirea cu Dumnezeu, iar credinţa în Dumnezeu este cea care îndepărtează suferinţa. Cu alte cuvinte, Biserica face parte din însăşi raţiunea de a exista a spitalului, iar preotul devine astfel indispensabil în a înarma bolnavul cu arsenalul de luptă împotriva bolii şi a angoasei morţii’, a specificat Florin Voichescu, directorul Spitalului Municipal din Lugoj.
‘Este o bucurie pentru credincioşii oraşului atunci când Preasfinţitul Paisie este împreună cu noi, mai ales că Lugojul este o capitală culturală, spirituală şi îl aşteaptă totdeauna ca pe un oaspete foarte drag. Ca urmare a propunerii Preasfinţitului Părinte Paisie Lugojanul, în urma demersului pe care l-am făcut alături de conducerea spitalului, Ministerul şi Consiliul local au aprobat cererea de numire a acestui spital ‘Teodor Andrei’, a precizat Francisc Constantin Boldea, primarul municipiului Lugoj.
La finalul slujbei Sfântului Maslu, PS Paisie a transmis tuturor celor prezenţi binecuvântarea, purtarea de grijă şi salutul pascal al Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae Corneanu, apoi împreună cu ceilalţi preoţi coliturghisitori a miruit credincioşii şi pe bolnavii din saloanele Spitalului Municipal ‘Teodor Andrei’ din Lugoj.

Lasati un raspuns