Motto:
“… Doamne, ajută ne-credinţei mele şi mliueşte-mă, căci nepricepindu-mă la nimic, asta e ruga mea; aşa m-a însemnat în inima pentru veşnicie, Părintele Sfînt Nicolae Steinhardt…”
“… Lord, help to my un-faith and have mercy on me, because I don’t know anything, this is my prayer; this way I was sealed forever into my heart, by the Saint Father Nicolae Steinhardt…”
(Theophil Magus)

POVESTEA NOASTRA

„Cerul şi pămîntul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”, rosti rar, clar şi răspicat Toma, acolo, în golful Bengalului, şi parcă apusul zilei acelea zvîcni într‑o lumină de aur alb, iar nisipul foşni prelung şi mătăsos; parcă pînă şi valurile oceanului bătură în tăcere malul. Jungla apropiată fremătă scurt, apoi amuţi şi ea, ca‑ntr‑o împăcare nouă, neştiută şi blîndă.

Toma rămase o vreme aşa, cu capul îndreptat spre ceruri, cu ochii închişi, buzele întredeschise, drept şi cu braţele larg desfăcute.

Se rugă în tăcere întru Cuvîntul Domnului şi Dumnezeului său. Se rugă fierbinte, dar cu încredere şi smerenie. Căci iată, se afla la porţile Indiei, cea uriaşă, cu nenumărate neamuri şi despre care nu ştia mai nimic. Şi lui, doar lui, Toma, îi fusese dat să le împărtăşească Evanghelia. Nu avea asupra lui decît Duhul Sfînt, o cămaşă lungă de in şi un toiag din lemn de cedru. În traista din piele de capră ţinea într‑o cutie din lemn de salcîm pergamentul pe care, la porunca Domnului, însemnase cuvintele Lui.

Noaptea trecută, în vis i se arătase un Înger al Domnului. Îi poruncise să se înfăţişeze în acest loc şi la acest ceas al zilei. Va întîlni Cei Trei Magi de la Răsărit, Cei care s‑au închinat Pruncului, cu aur, tămîie şi smirnă în ceasul sfînt la Bethleem. Ei îl vor supune unei încercări pe care el o va birui. Apoi, tot el, Toma, îi va boteza, iar Magii îl vor ajuta în lucrarea sa cea poruncită de Domnul, acolo, în uriaşa şi neştiuta Indie.

Deşi ruga îi umpluse inima şi cugetul cu senin, împăcare şi încredere, aşezîndu‑se pe nisipul cald, în aşteptare, Toma simţi totuşi umbra unui fior de teamă. „Sînt încă om”, recunoscu în sinea lui.

– Trezeşte‑te, auzi Toma înlăuntrul lui de parcă Domnul era lîngă el.

Tresări, deschise larg ochii. Se înserase. Văzu tabăra, forfota slujitorilor, focurile, corturile. Nechezau uşor caii, fornăiau cămilele îngenuncheate.

– Îngerii să te vegheze, Dumnezeu să te ocro­tească, Iisus să‑ţi călăuzească inima, ca o şoaptă adîncă răsună salutul în răsărit de noapte.

Toma răsplăti făcînd semnul crucii şi abia atunci îi văzu pe Cei Trei Magi, Gaspar, Baltazar şi Melhior, stînd în cerc, un cerc care îl înconjura la egală depărtare de Cei Trei Crai de la Răsărit.

Magii păreau nişte bătrîni fără vîrstă şi îi zîmbeau cu blîndeţe, în vreme ce ochii lor aruncau sclipiri tainice, precum vestitele nestemate ale Indiei.

– Vă mulţumesc că aţi venit. Aştept şi mă plec înţelepciunii voastre, vorbi Toma.

– Toma, vorbi pentru Magi, Melhior, Cuvîntul e pretutindeni şi El este viu. În Betania ai spus: „Haidem să mergem şi noi să murim cu El!”. Şi ai primit Cuvînt: „Eu sînt Învierea şi Viaţa”. La Cina din Sărbătoarea Paştilor ai spus: „Doamne, nu ştim unde Te duci; cum putem să ştim calea într‑acolo?”. Şi ai primit Cuvînt: „Eu sînt Calea, Adevărul şi Viaţa; nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine”. Atunci, Toma, ce adevăr ascunzi?

Toma respiră cuprins de o văpaie nevăzută, pe urmă încet, încet se linişti. Îl umplu Duhul pe de‑a întregul. Deschise larg, larg ochii şi cînd, în sfîrşit, Îl zări, vorbi:

– Domnul meu şi Dumnezeul meu, dacă asta e voia Ta mărturisesc crucea pe care mi‑ai dăruit‑o.

Neclintiţi în blîndeţea zîmbetului, luminînd cu strălucirea ochilor, lipindu‑şi palmele în dreptul inimii, Magii de la Răsărit ascultară. Şi cerul, şi pămîntul păreau să fi trecut în acea clipă.

– Iată, Doamne, acestea au fost şi doar Tu ştii prea bine că astfel s‑au petrecut. Înviasei Doamne, căci doar pe cruce ai murit. Şi toţi aflaseră. Vuia Ierusalimul. Înnebuniseră saducheii, asemenea şi fariseii. Însă eu, Toma, cel pe care atît de curat, smerit şi cu credinţă l‑ai aflat atunci în Betania lui Lazăr, iar la Cina cea de taină din Sărbătoarea Paştilor l‑ai miruit cu al Tău Cuvînt, eu ştiam de la Tine că aşa va fi. Căci mie mi‑ai poruncit a‑Ţi înscrie Cuvin­tele să rămînă peste veac pentru totdeauna, Amin.

Şi adu‑Ţi aminte Doamne, cînd am văzut chipul Mariei Magdalena care ieşea din casa unde se ascun­seseră fraţii mei, am ştiut o dată mai mult, aşa cum ne‑ai spus, că Tu nu ne vei lăsa orfani. Negrăită mi‑a fost bucuria. Am intrat. I‑am văzut pe fraţii mei. I‑am văzut cu inima mea înlăuntrul inimii lor.

Atunci Te‑am rugat: Doamne, cu veselie iau asupra mea păcatul lor asemenea Ţie, care ne‑ai mîntuit; Doamne ajută necredinţei lor şi vino din nou în trup de carne ca eu să pipăi necredinţa lor şi rănile Tale, salvîndu‑i, căci ei Te‑au iubit cel mai mult şi vor mărturisi cu viaţa lor dragostea lor pentru Tine.

Cu veselie spun: Doamne, fie ca numele meu peste veacuri, dar şi pînă mă vei lua la Tine să fie Toma Necre­dinciosul, dacă astfel îi voi iubi mai înţelept, mai curat, pe fraţii mei ca pe mine însumi. Domnul meu şi Dumnezeul meu, ajută‑mă, învaţă‑mă.

Tăcu Toma, zis Geamănul.

Şi zis Necredinciosul.

Vorbi pentru Magi, Melhior:

– Să fie pentru noi povestea fraţilor tăi, povestea noastră. Botează‑ne Toma.

Iar Toma Necredinciosul îi boteză.

Cu apă din oceanul Indiei şi cu Duh Sfînt.

***

OUR TALE

The Heaven and the Earth shall pass, but My words shall not pass …

… Thomas spoke slowly, clearly and crisply, there, in the Bengal Gulf, and it was as if the sunset pulsed with a white-golden light, and the sand swished long and silky; the ocean waves themselves seemed to beat the shores in silence.

The jungle nearby gave a short murmur, then fell silent too, as if with a new, unknown, and mild comfort.

Thomas stood there for a while, head raised at the heavens, eyes shut, lips half-open, erect and with his arms open wide.

He prayed silently for the Word of his Lord and Master. He prayed passionately, yet trustful and humble. For, he was at the gates of the great India, with its countless people of whom he knew almost nothing.

And he alone had been chosen to share the Gospel with them. All he had on him was the Holy Ghost, a long linen shirt and a cedar wood walking stick. In his goatskin bag he kept enclosed in a sycamore box the scroll on which God had asked him to mark down His words.

The night before, one of God’s Angels came to him in a dream. It commanded him to come to this place at this time of the day. He was to meet the three Magi from the East who worshipped the Infant and offered him gold, incense and myrrh in that holy hour in Bethlehem. They would put him to the test and he would be victorious. Then he, Thomas, was to baptize them, and the Magi were to assist him in the work that God commanded of him there, in the great and unknown India.

Though the prayer had filled his heart and mind with serenity, comfort, and hope, Thomas quivered with fear as he sat waiting on the warm sand. ‘I am still human’, he admitted.

***

‘Awake’, said a voice inside Thomas, as if God were by his side.

He started and opened his eyes wide.

It was dusk.

He saw the camp, the fretting servants, the fires and the tents.

The horses gave subdued neighs, the kneeling camels snorted.

‘May the Angels watch over you, may God protect you, may Jesus guide your heart’, the deep whisper sounded in the break of night.

Thomas gave thanks by crossing himself and it was then that he saw the three Magi, Gaspar, Balthazar, and Melhior, standing in a circle…

The Magi looked like ageless old people, and they smiled gently, as their eyes cast secret sparkles like the celebrated gems of India.

‘Thank you for coming. I await and honor your wisdom’, Thomas said.

‘Thomas’, Melhior spoke for the Magi, ‘the Word is everywhere and it is alive.

In Bethany you said: “Let us go and die with Him!” And you received Word: “I am the Resurrection and the life.” At the Easter Supper you said: “Lord, we know not whither you are gone; how may we learn the way?” And you received Word: “I am the way, the truth, and the life. None shall come to the Father but by Me.”

Then, what is the truth you are hiding, Thomas?’

Thomas breathed, seized by an unseen fire, then slowly, slowly he came to himself. The Holy Ghost filled him completely. His eyes opened wide, wide – and when he finally saw Him, he spoke:

‘O My Lord and Master, if this be Your wish, I witness the cross you gave me.’

Unflinching in their gentle smiles, their eyes glowing, palms pressed to their hearts, the Eastern Magi listened. And it seemed like the heaven and the earth passed at that very moment.

‘Behold, O Lord, what was, and You know well that thus it all came to pass. You rose, O Lord, for You died on the cross. And they all learned it. Jerusalem was up on its feet. The Sadducees and the Pharisees went mad. And I, Thomas, pure and humble and faithful as you had found me in Lazarus’ Bethany, and whom You anointed with Your Word at that Last Supper on Easter Day, I knew from You that it was to be like that. For I was commanded by You to preserve Your Words in eternity. Amen.

‘And remember, O Lord, when I saw the countenance of Mary Magdalene come out of the house where my brethren were hiding, I knew Your promise was true that You shall never suffer us to become orphans. I was speechless with joy. Yet I went in. I saw my brethren. I saw with my heart the inside of their hearts.

‘And then I asked: Lord, I happily take upon myself their sin, as You did to redeem us. Lord, help their lack of faith and come back into your frame of flesh that I may thrust my finger into their unfaithfulness and Your wounds, saving them, for they loved You best and shall witness with their lives their love for You.

‘Happily I say: Lord, may my name be Doubting Thomas, in eternity and until I shall pass from this world, if that may help me love my brethren as my self. Help me, my Lord and Master, teach me.’

Then fell silent Thomas, alias the Twin, alias the Doubting.

Melhior spoke for the Magi:

‘Let it be ours, the story of your brethren, let it be our story.

Baptize us, Thomas.’

And Doubting Thomas baptized them.

In the name of our Lord.

With water of the Indian Ocean and with the Holy Spirit.

***

(from Trilogy of Theophil Magus – the Truth (“Xlibris”/Random House Ventures, 2008, USA /Library of Congress Control Number: 2008901520/ ISBN: Hardcover 978-1-4363-2366-6/Softcover 978-1-4363-2365-9 // In Trilogy of Theophil Magus’ 40 Tales about Man, a great variety of sacred and profane themes, archaic, mythical, contemporary /Moses, Gandhi, Christmas, children, journalism, pilgrimage etc./serves as vivid stimulation for this literary adventure, written with humor, knowledge and wit…in an inviting dialogue with the reader. /Norman Manea – American novelist, essayist);(The Truth, the second book of Trilogy of Theophil Magus is situated in the strange no man’s land where everyday life becomes truly magical. I consider these writings as splendid expressions of a unique vision of our fragmented but marvelously exciting world. Leonard Oprea’s style combines a discovery of hidden meanings of words with a fabulous sense of secret humor. His works received the highest praises from the most influential critics, who rightly compared his vision to works by Thomas Mann, Borges or Paulo Coelho./Vladimir Tismăneanu – American philosopher, author, essayist);(Leonard Oprea’s 40 Tales of Trilogy of Theophil Magus – The Truth, range from the depiction of the everyday to the mythological and Borgesian to the religious. Honored with numbers of prizes in his native Romania, this writer is a true iconoclast and a true talent./ Adam J.Sorkin – American author, essayist, editor)

Postat: 16/04/2012 la 15:11 , Scris de leonard oprea. Categoria: Uncategorized.
Comentariu | Trackback