Un simbol al oraşului Botoşani, la un pas de colaps
La sfârşitul anului trecut, dar şi de curând, au apărut mai multe informaţii în presă despre unele realizări, destul de importante, cu care municipiul Botoşani se poate lăuda: finalizarea unui proiect PHARE care includea reabilitatea tuturor clădirilor de patrimoniu din Centrul Vechi al urbei, care se aflau în administrarea statului. Într-adevăr, deşi acestea reprezentau mai puţin de jumătate din imobilele de importanţă istorică din această zonă, era un pas mare spre o altă imagine a centrului oraşului. Lucrurile nu stau însă la fel de bine pentru unul din simbolurile oraşului: Biserica Sfântul Gheorghe.
O istorie legată de un monument
Ca şi Biserica Uspenia (1552), aceasta este o ctitorie a Doamnei Elena Rareş, soţia lui Petru Rareş. Locaşul, primul ca datare (1551) pe teritoriul municipiului Botoşani, a dat şi celălalt nume al urbei “Târgul Doamnei” şi consfinţeşte statutul său de apanaj al Doamnelor Moldovei, continuat şi după moartea Elenei Rareş.
Arhitectural, Biserica “Sfântul Gheorghe” resimte influenţele ctitoriei lui Ştefan cel Mare, voievodul Moldovei, Mănăstirea Popăuţi, înscriindu-se armonios la arhitectura citadină botoşăneană. De altfel, marele istoric Nicolae Iorga, excelent cunoscător al istoriei Botoşanilor şi fiu al locurilor, preciza: “Nu există niciuna din bisericile botoşănene care să prezinte un caracter impresionant de vigoare şi în acelaşi timp de perfectă potrivire estetică precum aceasta” (“Din tezaurul de artă botoşănean”).
Scurgerea timpului, diversele intervenţii de restaurare, reparaţie, consolidare şi însuşi efectul dezvoltării urbane au acţionat şi aici, fără a-i ştirbi însă virtuţile valorice şi statutul de simbol istoric. Întotdeauna, acest locaş s-a impus în societatea botoşăneană, date fiind şi vechimea lui, precum şi aşezarea în inima târgului, acolo unde densitatea de populaţie era foarte ridicată. Pentru aceste lucruri Biserica Sfântul Gheorghe a fost încadrată în Lista Monumentelor Istorice ca monument de categoria A. În plus, Sfântul Gheorghe este considerat a fi patronul spiritual al municipiului Botoşani.
Cum un simbol a ajuns în pragul ruinării
Chiar dacă semeţia, nota dominatoare, raportată la vremurile vechiului târg, s-a mai diminuat, constituie un centru de real interes pentru localnici şi mai ales pentru oaspeţii Botoşanilor, deopotrivă turişti sau specialişti, interesaţi de punerea în lumină a valorilor istorice şi monumentele definitorii pentru istoria şi evoluţia locurilor. Acest lucru este atestat şi de investigaţiile efectuate nu cu mult timp în urmă, în urma cărora s-a descoperit existenţa unor construcţii anterioare anului 1551. Aceste noi investigaţii pot conduce şi determina alte orizonturi ale formării târgului Botoşanilor anterioare anului 1439, data de atestare cunoscută în prezent.
Actuala stare de şubrezenie a locaşului nu poate fi pusă doar pe seama curgerii veacurilor, ci şi a atitudinii autorităţilor locale şi a cetăţenilor. Atitudine apatică, dacă nu indiferentă, nu este una de dată recentă. Înaintea automobilului chiar lângă gardul bisericii se găsea birjăria oraşului. Azi în spaţiul de protecţie al monumentului încă funcţionează una din importantele piaţe agro-alimentară ale urbei, fapt ce însemnă forfotă, aglomeraţie, trafic intens auto, dar şi, din păcate hipo, staţii de taximetrie, arteră de circulaţie a tramvaielor, zgomot, trepidaţia solului, poluare, cu toate acţionând nefast. Mai întotdeauna fondurile băneşti alocate restaurării s-au dovedit insuficiente, intervenţiile însemnând soluţii paleative, chiar “de ochii lumii”, de mântuială, cum s-ar spune şi în niciun caz prioritare.
Acţiunile desfăşurate în ultimii 10 ani
Dacă apunem că Biserica se află într-o stare avansată de degradare existând chiar riscul prăbuşirii unora dintre elemente în cazul unui seism, nu constituie o afirmaţie prea dură. Iată şi de ce!
Zidurile exterioare ale locaşului prezintă fisuri încrucişate la nivelul ferestrelor, iar arcul dublu, care face legătura între naos şi pronaos, este deplasat cu aproximativ 35 cm.
În cursul anului 2001, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Urbanism, Amenajare Teritoriu Botoşani a inclus imobilul în categoria clădirilor cu risc major de prăbuşire, însă în prezent, deşi nu au fost efectuate lucrări de consolidare, imobilul nu mai este marcat ca atare.
Primăria municipiului Botoşani a alocat în mod constant fonduri pentru întreţinerea şi restaurarea Bisericii „Sfântul Gheorghe” sume cuprinse între 20.000 – 30.000 de lei anual, însă acestea sunt mult prea mici în raport cu valoarea estimată a lucrărilor de reabilitare.
În zona de protecţie şi asupra părţilor componente ale edificiului ecleziastic administratorul acestuia, Biserica Ortodoxă Română prin reprezentaţii ei de la nivel local, a efectuat, în cursul anului 2010 şi 2011, lucrări care afectează structura de rezistenţă a imobilului: montarea coşului de evacuare cu diametru de 120mm pentru centrala termică prin străpungerea zidului în partea de vest, după cum se poate observa în imagini. Această operaţiune a dus la dislocarea mai multor pietre din structura de rezistenţă a zidului pe o suprafaţă de 0,7mp. Acelaşi lucru s-a repetat şi pentru instalarea sistemului de iluminat exterior – s-au scos mai multe pietre de mari dimensiuni, care constituiau parte integrantă din structura de rezistenţă a turnului, precum şi decuparea altor pietre din fundaţia turnului, care împiedicau alinierea sistemului de iluminat la zidul turnului.
Perpetuarea şi accentuarea degradării ansamblului ecleziastic este cauzată de inacţiunile administratorului edificiului care, în decursul timpului, nu a iniţiat demersuri pentru identificarea unor surse de finanţare alternative la finanţarea din partea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. Ba mai mult, reprezentanţii Bisericii Ortodoxe au declarat cu mai multe ocazii că personal consideră renovarea şi/ sau restaurarea ansamblului arhitectonic ca fiind în principal apanajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.
Cazul de la Botoşani nu este singular în privinţa clădirilor simbol ale diverselor oraşe din România. Un caz la fel de celebru este probabil Hotelul Dacia din Satu Mare. Însă ceea ce este interesant este lipsa de implicare a administratorului, unul dintre cei mai mari posesori de monumente istorice din România şi am putea afirma şi unul dintre cei mai bogaţi. Toate acestea în contextul în care anul trecut prin Programul Naţional de Restaurare, principalul instrument de finanţare a monumentelor de către Ministerul Culturii, pentru municipiul Botoşani singurii bani au venit pentru Casa Sofian, care mai mult sau mai puţin întâmplător are drept proprietar Mitropolia Moldovei şi a Sucevei, instituţie care deşi va beneficia de acest proiect nu a investit mare lucru în acest imobil.
