Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Moartea ca proiectie a mintii, dupa Bardo Thodol

Un moment foarte asemanator mortii e considerat cel in care adormim: un moment fara ganduri in care e posibila recunoasterea propriei luminozitati interioare.
Mesajul fundamental e de a recunoaste sinele in lumina pura.
In momentul mortii corpul fizic isi pierde functiile, apar viziunile si starea de constiinta se transforma intr-o sfera de lumina multicolora care se dizolva in lumina; lumina se dizolva in forme, formele intr-o infinitate de discuri stralucitoare si multicolore care se suprapun. Totul se dizolva in <marea puritate>, conditia starii primordiale si dimensiunea ei.

Prin moarte se intra intr-o dimensiune a luminii fara distinctie intre cel care vede si lumina exterioara. Totul e lumina, chiar si individul. E o scufundare intr-un ocean de lumina colorata. Viziunile variaza de la un individ la altul si durata acestei conditii depinde de capacitatea individului si de experienta sa spirituala. In acest moment de extrema clarviziune se poseda cele trei puteri de cunoastere ale mintii: cunoasterea esentei realitatii care e goala si pura in principiu; cunoasterea naturii totale careia nu-i lipseste nimic; cunoasterea energiei mintii.

Modul de manifestare a energiei e un fel de <apus de soare> care absoarbe in discul luminos razele sale. Lumina izvoraste din propria inima si se raspandeste in spatiu; apoi e din nou absorbita si dispare in centrul propriei fiinte. Energia dispare in ea insasi ca soarele care apune. Eliberarea de limite dispare in sine precum spatiul dintr-un vas se uneste cu spatiul exterior cand vasul se sparge. Apusul ne invata ca atunci cand vom inceta sa ne risipim in exterior si ne vom retrage interior propriile energii capacitatile spirituale se vor remarca. Toate viziunile exterioare sunt manifestari ale starii de constiinta si a le recunoaste ca atare duce la o stare de perceptie numita mandala. Reprezentarile acestei perceptii se bazeaza pe corespondente psiho-fizice individuale si cosmice care evidentiaza natura originara iluminata a individului . In momentul mortii, recunoasterea aparitiilor spontane ca manifestari ale propriei energii e o forma de eliberare. Absenta limitelor fizice face ca si constiinta sa fie de noua ori mai limpede. <Constiinta e pura esenta, far forma, culoare, nici substanta, si se manifesta ca pur gol> Starea de constiinta e limpede si goala, e un conglomerat de lumina si nu e supusa nasterii si mortii.

Dupa filosofia budista nu exista nici o substanta individuala ca baza a personalitatii ci doar un eu aparent, rezultat al agregarii celor cinci elemente: forma-senzatie-perceptie- discriminare-vointa si constiinta. Aceste elemente sunt baza celor cinci pasiuni fundamentale: gelozia-furia-orgoliul-egoismul-ignoranta. Totul e aparenta. Mintea e lipsita de substanta individuala. Prin forta orgoliului naste in sine teama. Nasterea e considerata o suferinta iar transmigrarea o mlastina adanca, un ocean de durere infinita, obstacol pe calea eliberarii spirituale.

Conditia de dincolo de minte e conditia starii de constiinta fara actiune, relaxata. Primele cinci zile dupa moarte se poate pierde constiinta din cauza fricii – de aceea se mediteaza asupra mortii ca proiectie a propriei minti pentru a depasi angoasa si a deveni stapan pe propria constiinta in momentul marii treceri. Cand se revine la starea de constiinta aceasta e mai clara si un corp mental asemanator celui precedent se manifesta. Constiinta e separata de corp, instabila si frenetica. Corpul e doar mental, forma proprie a golului. Spiritele sunt viziuni iluzorii, corpul e vanitate, consecinta a urmelor tendintelor si obisnuintelor. Doar realizand toate acestea in viata reala vor putea fi recunoscute ca atare in momentul Marii Treceri.

Lasati un raspuns