Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Cum se pregătesc bogaţii de Sfârşitul Lumii: Îşi cumpără buncăre subterane de milioane de euro

Majoritatea oamenilor au prea multe griji zilnice pentru a se îngrijora cu privire la sfârşitul lumii. Dar mai sunt şi cei care au prea mulţi bani ca să nu o facă.
Patru cumpărători au cheltuit deja circa 7 milioane de dolari pe apartamente luxoase „anti-ziua judecăţii“ construite în perioada Războiului Rece lângă o prerie din Kansas, potrivit AFP. Clădirea subterană de formă cilindrică nu doar că include spaţii de locuit, dar dezvoltatorul său vrea să adauge în interior şi o fermă, o piscină, un cinema, un stoc de mâncare uscată pentru cinci ani şi spaţiu pentru un centru medical şi de învăţământ.  

Locuitorii acestui imobil ar trebui să fie bine protejaţi. Clădirea rezidenţială, care se extinde 53 de metri sub pământ, are pereţi din beton groşi de 2,7 metri, potrivit Daily Mail. Forma sa de buncăr o face şi mai potrivită ca ascunzătoare.
Chiar dacă lumea a supravieţuit anului 2000, cumpărătorii acestui adăpost s-ar putea pregăti pentru o altă apocalipsă prezisă, ce se apropie cu rapiditate. Pentru cei care cred în calendarul maiaş, mai sunt circa opt luni până la sfârşitul lumii.

Dar adăposturile luxoase nu sunt singurele investiţii făcute de super-bogaţi în ultima perioadă. Unii şi-au construit camere speciale în caz de pericol chiar în propriile locuinţe, ce au costat până la 1 mil. dolari. În timp ce alţii şi-au achiziţionat submarine pentru a atinge cele mai joase puncte din ocean.

Lasati un raspuns