Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Întâlnirea tinerilor ortodocși români din Europa de Nord

În perioada 3-6 mai 2012, Centrul de tineret „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a organizat în localitatea Lem din Peninsula Iutlanda, Danemarca, într-un complex special amenajat pentru astfel de manifestări, întâlnirea generală a tinerilor români din țările scandinave, cu tema: „Tinereţea care alină boala. Grija tinerilor faţă de cei aflaţi în suferinţă”.
La această întâlnire a participat alături de tinerii români, suedezi, norvegieni şi danezi, Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi, însoţit de preoţi din parohiile din Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord. A fost invitat să participe la întâlnire şi binecunoscutul duhovnic, Părintele Ioan Cojanu, Stareţul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia.
Întrunirea din localitatea daneză Lem a avut un program liturgic intens, dar şi unul plin de activităţi recreative, după cum a declarat Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord: „În fiecare zi s-au săvârşit sfintele slujbe precum Utrenia, Sfânta Liturghie, Vecernia. Am săvârşit și Taina Sfântului Maslu la care au participat şi alţi credincioşi, care s-au rugat împreună cu tinerii pentru necazurile și trebuințele lor. După Sfânta Liturghie şi gustarea de dimineaţă au avut loc cuvântări şi dialoguri pe marginea temei. Astfel, fiecare a avut prilejul să se prezinte şi să-şi împărtăşească implicarea şi experienţa sa în ajutarea celor bolnavi sau aflaţi în necazuri şi încercări. În timpul dintre sesiuni s-au organizat mai multe drumeţii recreative în fiordurile de pe coasta de vest a Danemarcei, jocuri sportive şi chiar dansuri populare tradiţionale româneşti, tinerii având ocazia să se cunoască mai bine şi să-şi împărtăşească experienţele dobândite aici în diasporă”, a precizat Preasfinţia Sa.
Duminică, 6 mai 2012, toţi tinerii, au participat la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie, împreună cu un sobor de preoți, în străvechea biserică de piatră din incinta complexului, după cum a mai spus Preasfințitul Părinte Episcop Macarie: „Ca o încununare a comuniunii tinerilor participanţi la întrunirea din aceste zile, am săvârşit astăzi Taina Sfintei Liturghii în străvechea biserică de piatră din incinta complexului şi am transmis mesajul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, tinerii împărtăşindu-se astfel de sfaturile şi de grija părintească a Preafericirii Sale. Ne-am bucurat că atât tinerii, cât şi credincioşii care au venit în aceste zile la sfintele slujbe, s-au spovedit şi s-au împărtăşit în număr foarte mare împreună cu copilaşii noştri. De asemenea, în cadrul agapei festive s-a făcut lansarea noului număr al publicaţiei „Cruce şi Înviere”, editată de una dintre parohiile noastre de aici, din nordul Danemarcei, din oraşul Aarhus”.

Lasati un raspuns