Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Dumnezeu este un complice al diavolului?

In rugaciunea “Tatal nostru” spunem la un moment dat “si nu ne duce pe noi in ispita”. Au fost persoane care au atribuit termenului “ispita”, sensul de “pacat”. Dar “a ispiti” nu inseamna a pacatui, ci a ademeni, a tenta. Scopul ispitei este acela de a pune la incercare, de a verifica credinta omului. Ispitele in sine nu sunt pacate. Daca ispita ar fi fost un pacat, Mantuitorul nu S-ar fi lasat ispitit.

Potrivit cuvintelor Sfantului Apostol Iacob: “Dumnezeu nu poate fi ispitit de rele, El insusi nu ispiteste pe nimeni” (Iacob 1, 13-15), reiese ca Dumnezeu nu ne duce in ispita, ci El doar ingaduie ispita. Dar ispitele sunt permise de Dumnezeu pentru a ne intari in bine, si nu pentru a ne prabusi in rau.

Sfintii Parinti ne atrag atentia ca “a nu avea experienta momelii raului e propriu firii dumnezeiesti, nu celei omenesti“. Dar daca Dumnezeu permite sa fim isptiti, trebuie sa fim constienti ca ne-a oferit si “armele” de a iesi invingatori din lupta cu ispitele.

Se poate intampla ca omul sa se odihneasca cu “armele” pe el, in loc sa le foloseasca in lupta. Si din nefolosirea lor, ele pot “rugini”, isi pot pierde puterea dintru inceput. Intr-o astfel de situatie, sensul cuvintelor “si nu ne duce pe noi in ispita”, ar putea fi “si nu ne lasa sa intram in ispita”. De exemplu, daca Dumnezeu ne-a dat puterea sa inotam, marea nu mai este primejdioasa decat pentru cel care nu inoata. Asa ca tuturor celor care le iese in fata marea in timpul vietii, trebuie sa stie ca au primit si puterea de a o traversa. Dar prin neruperea legaturii cu pacatele, membrele ajung la paralizie. Ajuns intr-o astfel de stare, omul cere prin cuvintele “si nu ne duce pe noi in ispita”, sa fie ferit de ispita.

Psalmitul David graieste: “Cerceteaza-ma, Doamne, si cunoaste inima mea; incearca-ma si cunoaste cararile mele” (Psalm 138, 23). Deci, el nu cere sa fie lasat in pace, ci incercat. Asa ca nu prezenta ispitelor trebuie sa ne nelinisteasca, ci lipsa lor, dupa cum spune si Isus Sirah (2, 1): “Daca te apropii sa slujesti Domnului pregateste-te pentru ispite”.

La Sfantul Maxim Marturisitorul, in raspunsurile catre Talasie, intalnim o alta explicatie a cuvintelor: “si nu ne duce pe noi in ispita”. El spune ca sunt doua feluri de ispite, unul cu voia si altul fara voie, unul creator de placeri voite, celalalt aducator de dureri fara voie. Ispita de voie da fiinta placerilor voite, iar cea fara de voie aduce durerile fara de voie. Ispita cu voie produce intristarea in suflet si cauzeaza placerea in simturi; iar cea fara de voie naste placerea sufletului si intristarea trupului. Dupa aceea, continua Sfantul Maxim, socotesc ca Domnul si Dumnezeul nostru, invatand pe ucenicii Sai cum trebuie sa se roage, le spunea sa se roage sa nu le vina felul ispitelor cu voia, adica ii invata pe ucenicii Sai sa se roage sa nu fie lasati sa faca experienta ispitelor placerii, adica a celor voite si poftite. De aici reiese ca sunt si ispite venite de la noi, prin atasarea intr-un mod patimas fata de creatie, de care trebuie sa fugim. Ispitele cu ingaduinta lui Dumnezeu sunt spre folosul omului, pe cand cele venite de la noi sunt spre distrugerea naturii umane.

Cand se nasc ispitele de la noi? Atunci cand simturile nu sunt induhovnicite. Pentru a sti care sunt ispitele de la noi si care sunt cele ingaduie de Dumnezeu, e nevoie de relatia cu duhovnicul nostru. Fara duhovnic, exista riscul sa lepadam ceea ce nu trebuia lepadat si sa imbracam, ceea ce nu trebuia imbracat.

In concluzie, Dumnezeu nu este un complice al diavolului. Daca El ofera diavolului ocazia de a ne ispiti, e bine sa stim ca ne-a dat si puterea de a iesi invingatori. Precum Hristos a fost dus de Duhul in pustie, ca sa fie ispitit de catre diavol (Matei IV, 1) si a iesit biruitor, asa si noi, de vom fi pusi in fata ispitelor ingaduie de Dumnezeu, putem iesi biruitori prin unirea cu El.

Adrian Cocosila

Lasati un raspuns