Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Reacţia Mitropoliei Moldovei după ce un preot din Iaşi i-a spus lui Ponta că munceşte “ca domnul primar să iasă cu majoritate”

La patru zile de la remarca pe care un preot a făcut-o joi, la Iaşi, în faţa premierului Victor Ponta, cum că munceşte, ca să iasă primarul Gheorghe Nichita cu majoritate, ÎPS Teofan – cea mai înaltă faţă bisericească din Moldova – răspunde printr-un comunicat, calificând dialogul dintre cleric şi polician drept unul “neoficial”.

Mai mult, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, califică replica preotului Florin Chirilă din timpul discuţiei purtate, joi, cu premierul Victor Ponta: “Muncim, ca domnul primar să iasă cu majoritate” drept o glumă neinspirată, care nu-şi avea rostul.

Astfel, în comunicatul transmis, luni, de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, se arată că dialogul de joi, din curtea Catedralei Mitropolitane între clericul ieşean Florin Chirilă şi Victor Ponta a fost unul neoficial, care “nu denotă vreo implicare în campania electorală”, potrivit Mediafax.
“De astfel, este uşor de sesizat, urmărind imaginile video cu reacţiile celor prezenţi la dialog, că intervenţia preotului este percepută ca o glumă, chiar dacă una neinspirată şi care nu-şi avea, cu siguranţă, locul într-un astfel de cadru. Aşadar, ne delimităm fără niciun fel de echivoc de orice afirmaţie sau acţiune care ar putea angaja electoral Arhiepiscopia Iaşilor”, se arată în comunicatul semnat de mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Mai mult, IPS Teofan arată că, la începutul acestui an, a atras atenţia în multe rânduri, la şedinţele preoţeşti sau în alte împrejurări, asupra respectării cu stricteţe a deciziei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la neimplicarea clerului în atitudini cu accent electoral.

“Nădăjduiesc că se va respecta întrutotul această hotărâre şi că se vor evita pe viitor cuvintele interpretabile, fie ele spuse din curtoazie sau din spirit de glumă, clericii fiind conştienţi cât de mari pot fi problemele pe care le creează astfel de remarci”, scrie în comunicatul semnat de Înalt Prea Sfinţit.

Comunicatul Mitropoliei vine după ce un deputat PDL, Nicuşor Păduraru, a adresat, vineri, o scrisoare deschisă ÎPS Teofan, în care îi cerea să corecteze eroarea unui preot ieşean, care i-a spus premierului că munceşte ca primarul Gheorghe Nichita să iasă cu majoritate.

“Am avut neplăcerea să ascult o declaraţie a unui prelat ieşean adresată premierului Victor Ponta: «Muncim ca domnul primar să iasă cu majoritate». Exprimarea acelui prelat denotă o implicare activă din punct de vedere politic în campania electorală, aruncând prin cuvintele folosite o umbră asupra mai multor preoţi, implicaţi într-un mod organizat”, i-a scris deputatul PDL mitropolitului Moldovei şi Bucovinei.

Nicuşor Păduraru îi solicita mitropolitului în scrisoarea deschisă să intervină în cazul unor “astfel de derapaje”.

Vineri, un post de televiziune a redat discuţia dintre premierul Victor Ponta şi preotul Florin Chirilă, şeful Corpului de Inspecţie şi Control din cadrul Centrului Eparhial Iaşi, în care acesta din urmă îi spune lui Ponta: “Muncim ca domnul primar să iasă cu majoritate”.

Discuţia a avut loc în curtea Catedralei Mitropolitane, după ce Ponta i-a adresat preotului ieşean întrebarea “Ce mai faceţi?”.

“Ce să facem? Muncim ca domnul primar (Gheorghe Nichita – n.r.) să iasă cu majoritate”, a spus preotul Florin Chirilă, moment în care Victor Ponta şi Gheorghe Nichita, aflat lângă premier, au râs.

Lasati un raspuns