Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Diavolul ne lasa in pace !

Pe noi, cei de astazi, slabanogiti de pacate, nu ne mai lupta diavolii, ci patimile noastre. Este cunoscut faptul ca omul devine asemenea lui Dumnezeu sau asemenea diavolului, in functie de cum isi traieste viata. Atunci cand ne asemanam cu Dumnezeu intru Iubire, harul lui Dumnezeu face in noi izvor de Apa Vie, insa cand ne asemanam diavolului, patimile si rautatile alunga de la noi harul Duhului Sfant, devenind astfel izvoare de rautate noi insine.

Sfintii Parinti spun ca, in vremurile din urma, inmultindu-se pacatele si racindu-se dragostea, calugarii vor ajunge sa traiasca precum mirenii, iar mirenii, precum diavolii. Trairea noastra, “precum Dumnezeu” sau “precum diavolii”, sta in virtutea faptului ca suntem liberi sa devenim ceea ce ne dorim, fii ai lui Dumnezeu sau fii ai diavolului.

In aceasta privinta, parintele Mihail Jar, staretul de la Manastirea Banceni, spune: “Am ajuns de i-am intrecut si pe diavoli. Crestinii nostri i-au intrecut pe diavoli, cu trairea lor, cu viclenia lor, cu vrajmasia lor si cu toata rautatea. Nici diavolii nu mai au ce face azi pe pamant. Asta e cea mai mare durere, ca oamenii au inlocuit pe Satana. Tot ce facea Satana, ce ii indemna pe oameni Satana, astazi, oamenii fac singuri. Degeaba, poate multi, il invinuiesc pe el: “Satana m-a indemnat, el m-a pus.” Nu-i de vina el cu nimic, sa stiti. Vinovatul suntem noi, ca asa am ajuns la o stare de viclenie, la o stare de tradare, la o stare de vanzare, la o stare de rautate si atatea ne vin in cap si atatea rele facem, ca nu stiu pana cand ne va mai rabda Dumnezeu. Au toate un capat. Dar pentru noi, crestinii, este ziua despre care spune Domnul: “Eu voi veni cu slava mare!”

Ramane valabil faptul ca “diavolul umbla, racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita” (I Petru 5, 8), insa el se napusteste mai ales asupra celor care traiesc bineplacut inaintea lui Dumnezeu, precum vedem ca a fost in cazul dreptului Iov si al tuturor sfintilor. Sfintii sunt luptati cu adevarat de diavoli, pe cand noi, ceilalti, care nici macar nu mai stim ce sunt patimile (duhuri necurate), confundandu-le cu propria noastra libertate-alegere, suntem aproape lasati in pace de diavoli.

In cartea Pateric, gasim scris: Avraam, ucenicul avvei Agathon, l-a intrebat pe avva Pimen: “De ce se razboiesc demonii cu mine?” Avva Pimen i-a zis: “Se razboiesc demonii cu tine? Dar ei nu se napustesc asupra noastra, din moment ce noi facem voia noastra, caci dorintele noastre au devenit demoni si nu ne dau pace pana cand nu le implinim. Vrei sa stii cu cine s-au razboit cu adevarat demonii? Cu Moise si cu cei asemenea lui.”

Diavolul nu mai ridica lupte si ispite deosebite asupra noastra, atunci cand ajungem atat de impatimiti incat lucram de unii singuri pacatul si toata rautatea. Cand devenim una cu duhul desfranarii, noi suntem cei care lucram toata desfranarea, iar nu diavolul, care “ne-a ajutat” sa punem inceputul. De asemenea, in orice alta patima, diavolul “ne ajuta” la inceput, iar mai pe urma, daca nu respingem definitiv inselarea patimasa, noi insine ajungem sa lucram pacatul, diavolul lasandu-ne cumva in pace.

Teodor Danalache

Lasati un raspuns