Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Rugăciunea noastră este publică şi universală

Din tratatul Despre Rugăciunea domnească, de sfântul Ciprian, episcop martir

(Nr. 8-9: CSEL 3, 271-272)

Înainte de toate, Învăţătorul păcii şi Maestrul unităţii nu a voit ca rugăciunea să fie doar individuală şi privată, ca şi cum cineva s-ar ruga numai pentru sine. Noi nu spunem: Tatăl meu, care eşti în ceruri, şi nici: Pâinea mea dă-mi-o mie astăzi, nici nu cere fiecare să i se ierte numai greşelile sale, nici nu imploră numai pentru sine să nu fie dus în ispită sau să fie mântuit de cel rău. Rugăciunea noastră este publică şi universală, şi atunci când ne rugăm, noi nu ne rugăm doar pentru unul, ci pentru tot poporul, pentru că tot poporul este una.

Dumnezeul păcii şi Maestrul înţelegerii, care ne-a învăţat unitatea, a voit ca fiecare să se roage pentru toţi, după cum el i-a purtat pe toţi în unul singur. Această lege a rugăciunii au respectat-o cei trei tineri aruncaţi în cuptorul cu foc, când s-au acordat la unison în rugăciune şi au fost una în armonia spiritului. Acest lucru îl afirmă Scriptura divină. Spunându-ne că ei se rugau uniţi, ne dă un model pe care să-l urmăm în rugăciune, ca să fim şi noi astfel. Atunci, spune ea, cei trei, într-un glas, cântau un imn şi-l binecuvântau pe Dumnezeu (cf. Dan 3,51). Vorbeau ca într-un glas, şi totuşi, Cristos încă nu-i învăţase să se roage.

Tocmai pentru că se rugau astfel, cuvintele lor au fost eficace şi ascultate: rugăciunea ce se inspiră din pace, rugăciunea simplă şi interioară câştigă bunăvoinţa lui Dumnezeu. Găsim scris că tot astfel se rugau apostolii împreună cu ucenicii, după înălţarea Domnului. Toţi aceştia, se spune, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii lui (Fap 1,14). Într-un cuget, stăruiau în rugăciune, arătând atât prin râvnă, cât şi prin unitatea rugăciunii lor că Dumnezeu, care face ca oamenii să stea împreună (cf. Ps 67[68],7) în casă, nu-i primeşte în locuinţa divină şi veşnică decât pe aceia care se roagă în unirea inimilor.

Fraţilor preaiubiţi, multe şi minunate sunt tainele Rugăciunii domneşti! Ele sunt adunate într-o invocaţie scurtă, dar bogată în putere spirituală. Nu există absolut nimic care să nu fie cuprins în această rugăciune de laudă şi de cerere. De aceea, ea formează un adevărat compendiu de învăţătură cerească. Voi deci spune el, aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, care eşti în ceruri (Mt 6,9).

Omul cel nou, renăscut şi redat Dumnezeului său prin harul său, spune mai întâi Tată, pentru că a început deja să-i fie fiu. A venit la ai săi, spune Ioan, dar ai săi nu l-au primit. Însă celor care l-au primit, celor care cred în numele lui, le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu (In 1,11-12). Aşadar, cel care a crezut şi a devenit fiu al lui Dumnezeu trebuie să înceapă de aici, mulţumindu-i şi mărturisindu-se ca fiu al lui Dumnezeu, de vreme ce îl numeşte Tată pe Dumnezeul care este în ceruri.

Lasati un raspuns