Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Închisorile părintelui Ioan Negruţiu

Anul 1948 a fost marcat în România prin numeroase transformări politice, culturale, sociale şi bisericeşti. Biserica a fost supusă din partea regimului comunist la o serie de transformări menite să o rupă de “trecutul burghezo-moşieresc” şi să o adapteze la noile condiţii “social-politice”. Nu ne-am propus să discutăm care erau intenţiile regimului faţă de Biserică, dar acestea nu puteau fi atinse fără anihilarea unor personalităţi şi slujitori ai acestei instituţii fundamentale pentru poporul român. Regimul comunist a văzut adevărate piedici în tinerii teologi pregătiţi sub grija unor ierarhi de seamă ai Bisericii.  Un astfel de caz este cel al părintelui Ioan Negruţiu din Beiuş, unul dintre ucenicii de seamă ai curajosului episcop orădean Nicolae Popovici. Trebuie spus că, deşi se trăgea dintr-o familie simplă, cu multe greutăţi materiale, dar cu o mare credinţă în Dumnezeu, că de mic rămăsese orfan, totuşi tânărul Negruţiu dăduse dovadă de dragoste de carte, de pregătire aleasă şi dăruire în slujirea altarului strămoşesc. El şi-a început studiile la Seminarul Teologic de la Edineţ, din Basarabia, apoi la cel din Galaţi, pe care l-a absolvit în 1934, pentru a continua la Facultatea de Teologie din Bucureşti, de unde în 1938 şi-a luat licenţa în Teologie. Ulterior, pentru că îşi dorea să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu de la catedră, câţiva ani mai târziu a urmat Seminarul Pedagogic de la Bucureşti. A fost remarcat de chiriarhul orădean, care l-a hirotonit până la treapta de preot şi l-a numit, în 1943, pedagog la internatul teologic ortodox din Beiuş, apoi, din 1945, ca profesor de religie la Şcoala normală de fete din aceeaşi localitate. Ca slujitor al altarului şi al catedrei, părintele Negruţiu îi îndruma pe tinerii elevi pe calea credinţei în Dumnezeu şi în viitorul neamului românesc. Evident că această perspectivă nu putea fi acceptată de un regim ateu şi de sorginte moscovită, pentru care la 31 mai 1948 a dispus reţinerea părintelui Negruţiu. Evenimentul s-a produs în contextul valului de arestări ordonat de partid în rândurile legionarilor. În documentele penale, iniţial, părintele era considerat “fără antecedente penale”, pentru ca ulterior să se noteze: “Legionar după fişa de la MAI”. În fapt, prin descoperirea unor aşa-zise “conspiraţii legionare” în rândurile clericilor şi studenţilor teologi, regimul încerca compromiterea ierarhilor ortodocşi şi a instituţiilor de învăţământ teologic. După o scurtă anchetă, părintele Negruţiu a fost eliberat. Însă la 7 iunie a fost arestat din nou şi trimis în ancheta Siguranţei din Oradea. Prin Sentinţa nr. 643/1949 a Tribunalului Militar Cluj a fost condamnat la 10 ani temniţă grea pentru infracţiunea de “uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut închisorile de la Oradea (1949-1950), Gherla (1955) şi Jilava (1954) şi a prestat muncă obligatorie la colonia Valea Neagră (1950). Pentru că era considerat “periculos”, la 8 mai 1957 a primit un domiciliu obligatoriu de 24 luni, în Bărăgan, la Rubla. În contextul noului val de arestări, la 28 iulie 1958 a fost arestat din nou şi anchetat în beciurile Ministerului de Interne din Bucureşti. A fost condamnat, din nou, prin Sentinţa nr. 146/1959 a Tribunalului Militar Bucureşti la 25 de ani temniţă grea, pentru “uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut penitenciarele de la Jilava şi Aiud, fiind eliberat la 1 august 1964. (Adrian Nicolae Petcu)

Lasati un raspuns